Google

Federația „Solidaritatea Sanitară” continuă protestele în stradă

Written on:noiembrie 15, 2020
Comments
Add One

Joi, 12 noiembrie 2020, începând cu ora 11:00, Federația „Solidaritatea Sanitară” va desfășura în Piața Victoriei un nou Miting pentru Condiții de Muncă Decente.

Mitingul este dedicat exclusiv apărării drepturilor lucrătorilor din sănătate la condiții de muncă decente și la recunoașterea meritelor, așa cum au fost acestea prezentate în cadrul Apelului lucrătorilor din sănătate pentru respectarea condițiilor muncii decente[1]. Acest protest este o continuare a acțiunilor în stradă începute în data de 5.XI.2020[2], la el participând numărul maxim de protestatari permis de lege.

Revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară” (prezentate în anexă) vizează intervențiile urgente pentru creșterea siguranței lucrătorilor, acordarea unor drepturi legale și recunoașterea meritelor profesioniștilor din sănătate.

Protestul va include și o serie de momente comemorative în amintirea colegilor și colegelor care au decedat în lupta împotriva pandemiei COVID-19, aceste gesturi vizând totodată obligarea guvernanților la a respecta sacrificiului profesioniștilor din sănătate, inclusiv prin acordarea drepturilor privitoare la pensia de urmaș. În același timp, gesturile de comemorare au în vederea atragerea atenției guvernanților asupra necesității urgentării măsurilor de protecție a lucrătorilor din sănătate, acestea trebuind să determine diminuarea în mod semnificativ a impactul COVID-19 asupra profesioniștilor din sănătate, atât în privința numărului de lucrători nou infectați cât, mai ales, în privința numărului celor care vor ajunge în continuare să plătească cu viața proprie tratarea și îngrijirea pacienților.

În sprijinul dorinței de rezolvare pe calea dialogului a tuturor problemelor, Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită Primului Ministru, Ludovic Orban, organizarea și coordonarea unei întâlniri cu reprezentanții FSSR, la care să participe toți miniștri responsabili de gestionarea acestei situații.

Asemenea tuturor acțiunilor desfășurate de Federația „Solidaritatea Sanitară”, acest protest va include o serie de gesturi inovative, menite să atragă atenția opiniei publice și guvernanților asupra problemelor esențiale, indicându-le în mod sugestiv esența și căile de rezolvare.

[1] https://apel.solidaritatea-sanitara.ro/

[2] https://solidaritatea-sanitara.ro/galerie_foto/miting-pentru-conditii-de-munca-decente/

Leave a Comment