Google

Fantasmele Antarcticii

Written on:mai 25, 2014
Comments
Add One

Coperta volumul Shambala, autor Nicolas de RoerichResursele minerale ale Antarcticii atrag atenţia Germaniei încă de la începutul secolului XX. Prima expediţie condusă de geograful prusac Erich Dagobert von Drygalski desfăşurată între anii 1901 – 1903 s-a finalizat cu rezultate ştiinţifice remarcabile şi cu anexarea teritoriului Ţara Împăratului Wilhelm al II-lea. Datorită evenimentelor Antarctica nu va mai preocupa Berlinul în următoarele trei decenii. La mijlocul anilor 1930 guvernul german devine interesat de valorile materiale şi spirituale deţinute de Shambala, tărâm legendar, centru al culturii ezoterice. Concomitent reizbucneşte pasiunea pentru continentul îngheţat, unde se credea că sunt depozitate o parte din aceste comori.

În 1876 regina Victoria a Marii Britanii şi Irlandei primeşte la Delhi coroana Imperiului Indian. Autorul Ion Hobana relatează că pe lângă rajahii celor 696 de state indiene, a participat la ceremonie suveranul Shambalei, venit neinvitat. Nu s-a comportat ca supus, ci ca mare senior. Ferdinand Anton Ossendowski a găsit în 1920 la Urga, capitala Mongoliei Exterioare, documente ce atestă vizita făcută hanului mongol cu patru decenii mai înainte de monarhul Shambalei. Consemnarea apare în volumul “Animale, oameni şi zei”. Unde este situată Shambala? După majoritatea autorilor în Tibet, după alţii în principatul Mustang din Nepal. Lucrarea “Shambala”, opera lui Nicolas de Roerich, sugerează că poarta spre regatul ascuns se află în Sikkim. Shambala comunică cu Agharta, ţinut subpământean fabulos prezent în scrierile budiste şi în folclorul tuturor popoarelor. Este locuit de oameni înţelepţi, cărora românii le spun “blajini”. Deoarece morţii sunt îngropaţi, mitul iniţial a fost denaturat şi s-a încetăţenit credinţa că Agartha, denumită curent Lumea Cealaltă, este populată de suflete. Confuzia cu blajinii, face ca morţii să fie pomeniţi la Paştele Blajinilor. Germanii au căutat Shambala şi implicit Agartha considerând că se trag din seminţia “vril” care, spun manuscrisele din mănăstirile tibetane, locuieşte în cele două ţinuturi. Erau interesaţi de scrierile şi artefactele păstrate în Agharta şi de ştiinţa Shambalei. Căutau planurile aparatelor vimana descrise în Vede, capabile să navigheze sub apă, în aer şi în spaţiul cosmic. Din surse oculte germanii află că pe Coasta Luipold din Antarctica este ascuns un hangar cu vimane şi că în Ţara Regelui Haakon VII, lângă Polul Sud, există o intrare în Agharta. Drept urmare Berlinul trimite în 1938 o expediţie în Tibet şi o alta în Antractica. Misiunea tibetană sfârşeşte în 1939, odată cu izbucnirea războiului mondial, când germanii sunt arestaţi de englezi. Jurnalul expediţiei, confiscat de britanici, nu a fost publicat. Unul dintre membrii echipei germane, Heinrich Harrer se întoarce după război în Tibet, unde devine mentorul lui Dalai Lama. Revenit ulterior în patrie scrie cartea “Şapte ani în Tibet”. Expediţia antarctică condusă de geografiul Wilhelm Filchner se încheie în 1939, aparent fără descoperiri ieşite din comun. Totuşi Germania ia în posesiune Noua Suabie, regiune vecină Coastei Luipold. Este ciudat că în 1940, deşi începuse conflagraţia mondială, Filchner pleacă în India. Aici este arestat ca inamic şi internat în lagărul din Patna, capitala provinciei Bihar. Fiind om de ştiinţă este eliberat în 1941 cu condiţia de a nu părăsi India Britanică. Primeşte totuşi derogarea de a trece graniţa în Nepal şi Tibet, unde până în 1946 efectuează cercetări. Întors în Germania publică lucrările “Al şaselea continent”, “Prin estul Tibetului” şi “Iad în Nepal”. Nu se ştie ce au căutat de fapt Harrer şi Filchner în Tibet. Nu se cunoaşte activitatea germanilor în Noua Suabie. Dă de gândit o întâmplare petrecută după al doilea război mondial. La 5 mai 1945 două submarine germane părăsesc portul Oslo. După 120 de zile navele se predau la Buenos Aires. Cum autonomia de navigaţie era de 90 de zile, înseamnă că submarinele acostaseră o vreme pe undeva. Jurnalele de bord prezentau lacune, dar informaţiile “transpirate” de marinari arată că acel “undeva” a fost ţărmul Noii Suabii. Nu s-a aflat ce misiune au îndeplinit. În 1948 militari americani comandaţi de amiralul Richard Evelyn Byrd Jr. ocupă Noua Suabie. Se spune că Byrd a capturat o bază germană unde a găsit farfurii zburătoare construite după modelul vimana şi că a descoperit la Polul Sud intrarea în Agartha. Jurnalele amiralului rămân nepublicate. Excepţie face volumul “Singur” în care povesteşte experienţa iernii anului 1934 petrecută solitar la baza Bolling din Ţara Mary Byrd. Amiralul a explorat şi Arctica. Căpătase convingerea că la Polul Nord există un ţinut cu climă blândă după ce a văzut din avion un mamut deplasându-se pe banchiză. Cauza morţii lui Byrd survenită în 1957 este neclară. Reluând o veche ipoteză, Julio Murillo Llerda autorul romanului ”Shangri – La. Crucea de sub Antarctica”, plasează ascunzătoarea lui Hitler pe Coasta Luipold. Juridic, Noua Suabie aparţine Germaniei. Este administrată de ministerul federal de interne. Cât este poveste şi cât adevăr în toate acestea? “Nu-mi pune întrebări şi nu-ţi voi spune gogoşi” a zis scriitorul Oliver Goldsmith. (Marian Rotaru)

Leave a Comment