Bârladul a fost în evul mediu caz unic în Moldova, capitală a două ţinuturi: Ţara Bârladului şi Tutova. Tutova înseamnă în limba slavonă, Ţara Murelor. Cele două se vor unifica în secolul XVII sub numele Tutova cu capitală la Bârlad. Stema noului ţinut Tutova va prelua de la Ţara Bârladului, cei trei peşti. Bătrânii spun că demult la Podul Pescăriei acostau “corăbii”. Erau desigur bărcile pescarilor veniţi din baltă. Podul unde se vindea peştele proaspăt se află foarte aproape de piaţa Sfântul Ilie, inima târgului medieval. De altfel, până la începutul secolului XX, cartierul Podeni întins dincolo de Podul Pescăriei era un fel de “veneţie” împânzită de canale cu apă. Nu întâmplător venea la Bârlad Rareşoaia, negustoreasă de pește. Iubită de Ştefan cel Mare, Rareșoaia l-a născut la Bârlad pe viitorul principe Petru Rareş. Pe stema Bârladului apare o roată de moară, simbolul unei vechi industrii. Oraşul a avut o mahala a morarilor, cu morile de apă înşirate de-a lungul râului Bârlad, care până la regularizarea din 1932 traversa cartierele Munteni şi Podeni, dar şi Dealul Morilor cu mori de vânt. Sunt consemnate la anul 1414, moara de apă a lui Toader Pitic, “de pe Jiravăț, acolo unde cade în Bârlad” iar în secolul XVII moara lui Gavrilă Palade din locul numit Cetăţuia. În 1906 este dată în funcţiune moara Unirea, prima unitate industrială de profil. Aceasta a coexistat în perioada interbelică cu moara “Comercială Bârlad” şi cu morile cu motor zise ţărăneşti: Ghimuș, Alexandru Drăgoi, Gheorghe Subţirelu, Saraga, Fraţii Ianis. O celebritate locală erau covrigii furnizați de simigeriile Vasile Parnica, Petru Miron, Maria Stoianovici, Iany Papadopol, Maria Gruia,Teodor State, Maria Petru, care concurau covrigii de Buzău, veritabilă marca de regiune. De altfel, pe pecetea din 1818 a Consiliului Local Bârlad, primul în accepţiunea modernă, apare o femeie goală care ţine în mâini un snop de grâu, aluzie la industria morăritului şi un snop de răchită. Împletiturile din răchită au fost o altă ocupaţie a bârlădenilor, dar se pare decăzută ca pondere economică prin secolul XIX. FCB este marca industrială care aparţine Fabricii de Confecţii Bârlad, înfiinţată cu numele Apaca în 1938. Cu cele 220 de lucrătoare, era la înfiinţare cea mai mare unitate industrială a oraşului. Renumele confecţiilor bârlădene s-a clădit pe tradiţie. În vechiul Bârlad meseriașii erau grupați pe ulițe sau mahalale. Sunt consemnate mahalalele cărămidarilor, olarilor, fierarilor, lemnarilor, casapilor (măcelarilor), blănarilor, cizmarilor, tăbăcarilor etc. Era o mahala a croitorilor, una a pânzarilor şi una a boiangiilor, cum erau numiţi cei care colorau pânzeturile cu extrase din plante. Maica Tereza, autoare de scrieri teologice și laureată a premiului Nobel pentru pace nu este albaneză, ci aromancă. Numele ei de mirean a fost Agnesa Boiangiu. Tatăl ei Nicolae Boiangiu a fost lider al aromânilor din Albania și luptător pentru neatârnarea acestora. Familia Boiangiu a locuit la Mascole, capitala românilor din Albania. În sec. XVIII Mascopole avea o universitate cu limba de predare româna, universitate care în Balcani era a doua ca importanță după universitatea din Constantinopol.
Au urmat în anii 1930 fabrica de tricotaje “Victoria”, fabricile de vată pentru căptuşeală de haine, “A.S. Glasberg” şi “Degetarul”. Mahalaua mungiilor era locuită de meseriaşii care confecţionau lumânări. Tutova era bogată în stupi şi nu întâmplător l-a dat pe marele apicultor Constantin L. Hristea din Pungeşti, iar sfântul Tutovei este Ion Lumânărică. În 1908 Bârladul avea două fabrici de lumânări, iar una funcţiona în 1938. Oraşul a avut şi o fabrică de frânghii, consemnată la începutul secolului XX. Cultura cânepii era importantă în ţinutul Tutovei. La Ghidigeni şi la Ciocani încă se mai ştiu locurile de pe râurile Bârlad şi Tutova unde cânepa era pusă în apă la topit. În privinţa cânepii judeţul Tutova era întrecut de Vaslui, arată “Enciclopedia Română” din 1938 şi de aceea statul român va construi în 1938 la Vaslui o topitorie industrială de cânepă. De altfel, seminţele de cânepă au fost pentru ţăranii români, încă din vremea geţilor, cea mai importantă sursă de ulei vegetal. România a fost cel mai mare producător European de cânepă. “Fibrele de aur a României”, fibrele textile de cânepă, superioare calitativ, erau căutate la export, la fel pânzeturile fine care se ţeseau din ele, bune izolatoare termic şi absorbante, folosite pentru hainele de vară, purtate de cei avuţi. Uleiul este un articol industrial relativ recent în viaţa economică a Bârladului. Marele Dicţionar Gegrafic nu amintea prese de ulei în Bârladul anului 1895 și nici în județul Tutova. Pentru Bârlad dicționarul enumera mori de vânt, șapte mori cu motor, două fabrici de săpun și una de lumânări, la care se adăugau suma de ateliere meșteșugăresti: croitorii, tăbăcării, fierării, cizmării etc. Bârlădenii consumau fie ulei adus din altă parte fie stors la presele casnice. Asemenea prese de ulei manuale utilizate în gospodării mai erau încă folosite prin anii 1970 în satele Crâng și Brădești, vecine Bârladului. Prima presă de ulei industrială va fi adusă în 1909 de inginerul Nicolae Malaxa. Este începutul concernului creat de marele industriaş. Nicolae Malaxa, născut în 1993, este fiul stolnicului Constantin Malaxa din Huși. Stolnicul avea o casă în Bârlad, demolată în anii 1980, nu departe de liceul de băieți Gheorghe Roșca Codreanu. Aproape de casa stolnicului a locuit familia Guguianu, care l-a dat pe marele sculptor Marcel Guguianu. Tatăl viitorului scultor avea o cofetărie strategic așezată lângă de liceul băieți, dar totodată și lângă liceul de fete Iorgu Radu, aflat peste drum. De bună seamă că în această casă a petrecut copilaria și adoslescența viitorul industriaș. Spun asta pentru că Nicolae Malaxa a abolvit liceu bârlădean în 1901, fapt demonstrat de documentele găsite de savantul C.D. Zelentin. A urmat apoi facultatea de mecanică la Karlsruhe, centru universitar din ducatul germen Wurttenberg, după care se întoarce în țară și între anii 1906-1909 a lucrat ca inginer la Atelierele CFR Nicolina Iași. În 1909 se întoarce în Bârlad și începe afacerea cu ulei. În 1911 Malaxa pune în funcţiune fabrica de ulei “I.B. Popov” al cărei acţionar principal era editorul şi librarul Ioan Barbu Popov. Fabrica va căpăta în 1941 numele actual, “Mândra”. Astăzi “Mândra”, decanul de vârstă al fabricilor de ulei din România, produce ulei vegetal din floarea soarelui cu marca “CLARIOL”. Înainte de 1990 întreprinderea bârlădeană a fost singura din ţară care fabrica ulei din sâmburi de strugure. În anii 1930 au mai funcţionat în Bârlad fabrica de ulei “Noris Silvian” şi presa de ulei “Ştefan Chicoş”. Numele Bârladului înseamnă Ţara Oilor. Toponimul vine din cuvântul get bâr, care înseamnă oaie şi a dat în română interjecţia “bâr oaie”, sintagma “oaie bârsană” întâlnită în balada “Mioriţa” şi toponimul Ţara Bârsei, care la fel ca Bârlad, înseamnă tot Ţara Oilor. O Ţară a Oilor exista și în Crișana. Este vorba de satul Bârlădeni din judeţul Bihor. Lad este transformarea din arianul land-ţară, întâlnit în albaneză, limbă înrudită cu graiul geţilor, în ledere – păşune. Mostenirea toponimică getică o întâlnim la tot pasul în Moldova. Numele satului vasluian Horga îl regăsim în Ţara Oltului, dar și pe malul lacului Constanţa, în cantonul elveţian Glarus sub forma Horgen. În zona lacului Constanţa au locuit geţi. În Norvegia este muntele Horgen. În limba vikingilor Horgen însemna altar. Probabil cam la fel însemna și în limba geţilor. Localitatea vasluiană Horga are un deal înalt și poate că pe vârful acelui deal era un altar getic. Altarele erau așezate ori de câte ori se putea pe înălţimi, pentru a fi mai aproape de zei. Ritualul religios însemna dans și cântec. De la horga vine românescul horă, dansul nostru naţional. În limba ucraineană horga înseamnă ciocârlie, pasăre cântătoare. De bună seama ucrainenii au preluat de la geţi cuvântul, ei așezându-se în ţinuturi locuite de tirageţi. Mocanii de la munte veniţi cu oile în transhumanţă rămâneau peste iarnă în bălţile Bârladului. Au rămas amintire numele satului Balta Oii, actual Bădeana şi numele cartierului Munteni, întemeiat de ciobanii carpatini. Perieni, localitate vecină Bârladului, îşi trage numele de la perii plantaţi lângă stână de ciobanul Ene, iar bunicul meu din Ciocani, Vasile Ivas, îmi povestea că fântâna pe care o avea în grădină era pe vremea când era el copil, adică la începutul veacului XX, aşezată la margine de drum şi că acolo mocanii aflaţi în trecere, adăpau oile. Lângă Bârlad este satul Brădeşti, dar cum bradul nu creşte natural în Tutova, concluzia vine de la sine: aşezarea a fost întemeiată de mocanii veniți de la munte. Mocanii din Carpați care au poposit pe valea Bârladului sunt urmaşii direcţi ai geţilor neromanizați din tribul carpilor. Tranhumanța este desigur un mod de viaţă ancestral şi de aceea întâlnim în Catalonia oraşul Barilada, iar în Navara Spaniolă, Burilada, întemeiate de păstorii geţi ajunşi în Iberia. În provincia olandeză Zeeland se află oraşul Baarland. Baar în olandeză înseamnă catafalc, dar cuvântul vine din vechiul german bere – a purta, originar la rându-i din arianul bhier – a duce, a căra. Deci plecând de la geneza ariană şi prin prisma transhumanței care până la urmă este o deplasare, getul bâr apare înrudit cu olandezul baar. Să fi ajuns oierii geți în Brabantul de Vest sau toponimul Baarland să arate ocupaţia primilor locuitori ai ținutului, în speță cărăuşia? Marian Rotaru