Excursie în lumea mărcilor (XVII)

Sunt argile unicat cu compoziţie chimică complexă cum ar fi argila de Tibet, sarea de Himalaia, sarea de Kalahari sau shungitul. Shungitul este un mineral găsit numai în localitatea Shunga din Carelia. Conţine toate elementele chimice din tabelul lui Mendeleev într-o proporţie nemaipomenit de armonioasă, ceea ce-i conferă calităţi sanogene pentru orice boală. Împărăteasa Ecaterina cea Mare a Rusiei a fost prima persoană suspusă care a folosit shungitul în scop terapeutic. Amestecate cu argila sunt sarea de Himalaia şi sarea de Kalahari. Sarea de Himalaia este impregnată cu argilă care conţine 84 de elemente chimice necesare organismului uman. La fel de bogată este sarea de Kalahari, găsită în pustiul din sudul Africii, dar prea puţin promovată. Sarea de Himalaia are o frumoasă culoare roz sau alb imaculat, pe când sarea de Kalahari este pământie, iar în plus provenienţa: “din Himalaia” este mult mai atractivă decât din Kalahari. La noi apele minerale celebre au fost de Borsec şi Zizin, ambele din Transilvania, prima din ţinutul Ciucului, iar cealaltă din Ţara Bârsei. Erau transporate la Viena în butoaie din lemn de brad ca răşina să păstreze prospeţimea şi erau apreciate la mesele imperiale. Apa de Zizin, uşor sărată, ceea ce o face în zilele noastre minunată pentru cei care stau la plajă, era băută de aristocraţii vienezi numai în pahare de argint. “Apa de pucioasă” de la Bârlad este desigur o apă mineralizată, înrudită cu apa sulfuroasă de la Slănic Moldova. Doi-trei producători de sifon bârlădeni folosesc apă de pucioasă, dar nimeni nu s-a gândit să o îmbutelieze ca apă plată la scară industrială. Tradiţia sifonăriilor bârlădene începe cu fabrica de apă carbogazoasă “Progresul” înfiinţată în anii interbelici. Unitatea repară de asemenea sifoanele clienţilor. O apă asemănătoare celei de pucioasă izvorăşte în locul numit Puturoasa din satul Taplău, comună Ghidigeni. Cu apă din Puturoasa rufele se spală mai bine, iar fasolele fierb mai repede. Probabil că în subsolul Podişului Moldovenesc sunt oarece zăcăminte de sulf care au generat aceste ape. Până acum câteva decenii, chiar şi apa râului Bârlad putea spăla fără săpun. Acum este prea poluată. Apă potabilă de bună calitate care ar putea fi îmbuteliată ca apă plată, izvorăşte la Ghidigeni şi este colectată de casa de apă construită de Dumitru Chrissoveloni şi la Crâng lângă Bârlad. O categorie aparte sunt apele încărcate energetic de radiaţiile telurice şi cu efecte benefice pentru sănătate. Celebră este aqua santa, apa unei cişmele din Cetatea Vaticanului. Cum de s-a nimerit ca această apă să izvorască la Vatican? Cei vechi au înălţat locaşurile de cult şi mă refer aici la biserica Sfântul Petru în locurile unde Pământul degajă energie pozitivă, benefică. Noi avem apă vie la Smeeni, în judeţul Buzău, la Răducăneni în Vaslui, la Cucuteni şi Lungani în Iaşi, dar şi la Sâmbăta de Sus în Ţara Făgăraşului. Poate nu întâmplător, Cucuteniul este străveche vatră de locuire, locul unde s-a creat celebra ceramică, iar Sâmbăta de Sus este centru monahal. Zmeenii evocă zmeii, umanoizi zburători, fiinţe fabuloase însetate de apă vie. Poate că zmeii erau nepământeni sau rezultatul unui experiment genetic făcut de nepământeni. În apropierea Smeenilor se află Ţara Luanei, ţinut încărcat de legendă, unde s-au găsit scrieri străvechi. În Ţara Luanei era Cetatea de Smarald, distrusă de stranii veniţi din stele, cu arme descrise în vechile texte asemenea armelor nucleare de azi. De altfel, tot în Buzău, la Nucet, s-au găsit schelete de uriaşi, oameni foarte înalţi, care au trăit acum şase milenii şi care, judecând după culoarea roză a oaselor, au murit iradiaţi. Probabil tot iradierea a venit de hac uriaşilor din ţinutul Botoșanilor, a căror stirpe a pierit, spun legendele locului, pentru că nu au mai putut avea copii ori o cauză a infertilităţii colective poate fi iradierea. Se spune că apa râului Luana care udă Cetatea de Smarald vindecă orice boală. Am observat că apa de la fântâna din Smeeni, chiar vara, rămâne proaspătă după mai multe săptămâni, deci are în mod sigur puteri antibacteriene. În basme se vorbeşte de apă vie şi apă moartă, iar Făt Frumos, în lupta cu zmeul sorbea din amândouă. Se crede că apa vie are chimism bazic, alcalin, aşa cum este apa de la Taplău bunăoară sau apa de pucioasă de la Bârlad, cu bune calităţi lavabile. Apă moartă este acidă şi aici intră categoria apelor carbogazoase naturale, precum Borsecul. Apele termale sunt o bogăţie a subsolului care a atras atenţia omului dintodeauna, datorită foloaselor pe care le aduc. La noi sunt celebre apele de la Băile Felix şi 1 Mai (fostele Băi Episcopale) din Bihor. Ţinutul de la marginea Oradei unde se află staţiunile s-a chemat din vechime Ţara Haieu. Cuvântul Haieu este vechi, probabil de origine getică şi înseamnă fierbinte. Îl vedem înrudit cu englezescul hot ori cu francezul chaud. La Ghermăneşti, în ţinutul Fălciului, există deasemenea ape termale, ori etimologia satului este geticul germa-cald. Termenul get este înrudit cu elinul gymnos-femeie, din care vine numele Gina, dar şi cu latinescul germinare. O cetate antică Germa, pare-se întemeiată de păstori geţi, a existat în regiunea libiană Fezan, la marginea Saharei, iar un alt sat Ghermănesti există în Ţara Vlăsiei, nu departe de Bucureşti. Ca o confirmare a etimologiei propuse, lângă Ghermăneştii de Bucureşti s-au descoperit ape termale, utilizate acum la un centru spa de lux.Chiar şi unele minerale pot fi indicaţie geografică. Exemplu este chihlimbarul, răşina fosilizată a coniferilor ce creşteau cu milioane de ani în urmă. S-a exploatat până la epuizare chihlimbarul albastru din insula suedeză Gotland. Unic în lume este chihlimbarul de Baltica cules pe plajele Samlandului, ţinut din Prusia Orientală sau de Buzău, găsit în raza satului Colţi. Chihlimbarul exploatat în regiunea Fushun din provincia chineză Liaoning este celebru pentru insectele antediluviene rămase captive în răşină. Din chihlimbar se fac bijuterii, obiecte utile: bomboniere, mânere, brelocuri etc, parfumuri, ulei esenţial folosit în medicina naturistă, dar şi un lichior, akavit, marcă de regiune a oraşului norvegian Bergen. Mărci de regiune sunt iile româneşti, covoarele persane, scoarțele olteneşti, brânza de Brăila, căciulile ruseşti, brânza de Olanda, cârnaţii bavarezi cunoscuţi în comerţ sub denumirea “cârnaţi de bere”, şunca de Praga, brânza de Camembert produsă în satul omonim din Normadia, parchetul de stejar fabricat în Cehia, marochinăria de Cordoba, stafidele verzi din provincia afgană Nangarhar, lichiorul din fructe de cactus opuntia produs în Malta, lichiorul de fructe de mirt din Sardinia, dulceaţa de smochine de Sviniţa judeţul Mehedinţi, lichiorul din fructe de jujuba produs în localitatea Arqua Petrarca din regiunea italiană Veneto, sucul de lămâi verzi din insula antileză Montserat, marmelada de fragi din arhipelagul Falkland, masticul de Chios, șalurile de Kashmir, covoarele de Buhara, covoarele persane, săpunul de Marsilia etc. Masticul este răsina unei specii de pin mediteraneean. Este utilizat ca atare, drept gumă de mestecat, în industria dulciurilor şi în cofetărie, pentru chituit, precum și la fabricarea unei băuturi spirtoase, mastica. Montserat, de care am amintit, este o insulă, colonie britanică din Antile. Locuitorii numit ledregs sunt urmasii unor deportaţi irlandezi şi ai sclavilor africani. Băştinaşii păstrează şi azi tradițiile irlandeze, inclusiv ziua naţională de Sf. Patrick, deşi de la începutul sec. XX, limba irlandeză a fost complet înlocuită de engleză. Până la mijlocul sec. XIX economia insulei se baza pe plantaţiile de trestie de zahăr și producţia de zahăr. În 1857 un   filantrop englez, Joseph Sturge, a cumpărat  terenuri de la plantatorii de trestie şi a sădit lămâi verzi. A împărţit livezile în loturi egale pe care le-a oferit gratuit familiilor nevoiașe de ledregs, după care a  pus bazele industriei de suc de lămâie, care azi aduce o bună parte din veniturile coloniei. În Monserat, formația Beattles a creat un studio de înregistrare celebru, întreprindere care contează mult la economia locală. Joseph Sturge a cumpărat terenuri în insula Jamaica, posesiune engleză şi pe acestea a înființat coloniile egalitariene pentru negrii săraci, numite sate libere baptiste, deoarece principiile sociale se bazau pe credința creştin baptistă. Coloniile lui Sturge, 12 la număr, au rezistat până azi. Sunt amplasate în parohiile St. James, St.Mary şi St. Ecaterina. Jamaica este împărtită administrativ în parohii. De la Joseph Sturge a rămas un volum cu memorii. Contetin este o peninsulă a Normadiei, un ţinut oarecum excentric faţă de restul regiunii. Prin tradiţie este considerată un fel de patrie a vrăjitoarelor şi e legată spiritual mai mult de Anglia, decât de Normadia şi de Franţa. Deşi regii britanici au renunţat la coroana ducală a Normadiei din anul 1801, Contentin este considerată la Londra ca fiind domeniu ducal al coroanei britanice. Întocmai ca în cazul insulelor Anglo-Normande, pentru peninsula Contentin este numit un comisar cu titlul de baiwillick, responsabil cu administrarea ţinutului. Bineînţeles că toate acestea sunt formale. Peninsula face parte integrantă din Franţa. Contentin este celebră pentru hrişcă şi cartofi, dar mai ales pentru produsele lactate pe care le produce. Foarte căutat este untul de Contentin. În Bretania, vecina Normandiei, este oraşul Quimper din ţinutul Finisterre, celebru pentru faianţa produsă aici. Se spune că oraşsul Quimper a fost fondat de Grandlon, regele cetăţii legendare Ys, sufundată în apele golfului breton Douarnenez. Din Ys care tocmai se scufunda în valuri, Grandlon a fugit cu Morvarc, calul sau zburător şi a aterizat pe locul unde se află azi oraşul Quimper. Marian Rotaru