Excursie în lumea mărcilor (XIX)

Bârladul interbelic a avut vreo 450 de ateliere mesteşugăreşti. Pe vremea aceea se considera atelier o unitate de producție în care patronul avea până la cinci lucrători. De la 6 la 25 de lucrători unitatea ţinea de industria mică, iar peste 25 de industria mare. Între războiele mondiale lucrau în Bârlad 21 de ateliere de croitorie, acostora se adăugau o casă de modă care cosea îmbrăcăminte pentru ocazii, câteva făbricuţe de confecţii Melania Alexandrescu, Radu Căruţaşu, M. Rauner, Ioan N. Popa, August Wisconsil, Moritz Segall, R. Goldstein, Henriette Witzling, Mihalache C. Topală, care avea şi o secţie de ceaprăzărie și fabrica de tricotaje Victoria cu 26 de lucrători. În afară de “Victoria”, numim pe celelalte făbricuţe pentru că aveau fiecare circa 10 lucrători. Din 1938 a intrat în funcţiune fabrica de confecţii cu 220 de lucrători, actuala FCB. Putem considera făbricuţe cele trei ateliere mecanice existente la Bârlad în 1938, între care cel mai important erau atelierul Lazăr Manole. Mărci de regiune tipice erau săpunul de Bârlad si oțetul pentru murături “Florica”, produs în fabrica locală a grupului industrial Chrisoveloni. În Bârladul medieval a existat o uliţă a săpunarilor. Reţeta săpunului de Bârlad s-a pierdut, dar o putem reconstitui cât de cât observând obiceiurile păstrate pe alocuri în satele tutovene. Săpunul avea adaosuri de plante care să-i îmbunătăţească calităţile. La Ghidigeni se foloseşte menta şi pelinul pentru colorare şi odorizare, iar la Ciocani se puneau frunze de nuc, iodul conţinut de acestea fiind dezinfectant. De altfel la Ciocani, chiar şi ouăle de Paşte erau colorate în infuzie de frunză de nuc. Probabil se conservau mai bine. Săpunarii bârlădeni erau desigur ajutați și de apa de pucioasă, apă mineralizată cu conținut de sulf, de care orașul nu duceau lipsă. Apa de pucioasă are bune calităţi lavabile și fierbe repede. În vechime nu exista sodă caustică, aşa că oamenii foloseau ca sursă alcalină sărăcica, plantă specifică locurilor sărăturoase din lunci. Pe uliţa Silitrii, erau cei care preparau acest produs. Chimic silitra este un azotat de potasiu. Era folosită ca detergent şi ca sursa bazică pentru fabricarea săpunului, drept colorant alimentar şi pentru prepararea prafului de puşcă. Se extrăgea din cenuşa unor plante halofile, care trăiesc pe terenuri sărăturoase, din genul “soda salsola”. O asemenea plantă este sărăcica. Silitrarii îşi pierd importanţa economică după ce în 1791, Nicolas Leblanc brevetează producţia sodei de rufe (carbonatului de sodiu), plecând de la sarea Glauber, care este un sulfat de sodiu, exploatat ca mineral. Soda naturală se obţine din apa unor lacuri situate în Transbaikalia, Tanganika, California şi Wyoming. Bârladul avea şi o uliţă a sodarilor, care îi deserveau pe vecinii săpunari. Soda era cenuşă de sărăcică cernută, apoi curăţată de impurităţi prin flotare în coveţi cu apă, după care uscată. Ţăranii aplicau procedeul de flotare la spălatul grâului. O altă posibilă sursă alcalină era cenuşa ciocanilor de porumb. Pe vremuri soda era o problemă. Zăcăminte de sodă minerală sunt puţine. În Lumea veche existau câteva lacuri cu ape sodice în Cornwall, în Panonia şi în regiunea italiană Campania. Lumea Nouă are asemenea lacuri în Columbia Britanică, Oregon, Nevada şi California. Zăcăminte mari de sodă minerală solidă se găsesc în Colorado. Cum soda minerală este puţină, s-a apelat la sursele vegetale, aşa cum făceau bârlădenii. Britanicii aveau în Kenya plantaţii de piretrum, plantă care oferă sodă vegetală, iar în India se folosesc nucile arborelui de săpun. Iarba barila, de asemenea sursă alcalină, la fel ca sărăcica, este marea bogăţie a arhipelagului african Savage. Până în 1971, când a fost naţionalizat, arhipelagul a fost proprietatea familiei Cabral de Noronha din insula portugheză Madeira. Insulele Savage aparţin Portugaliei, dar au fost dintotdeauna revendicate de Spania. Arbitrajul internaţional din 1938 care a dat insulele Savage Portugaliei nu este recunoscut de Madrid. “Istoria Bârladului”, lucrare coordonată de Oltea Răşcanu Gramaticu enumeră printre cele 60 de întreprinderi existente în Bârlad la jumătatea secolului XIX fabricile de săpun. Acele unităţi erau totuşi denumite impropriu fabrici, producţia neavând caracter maşinist. Mai bine zis erau manufacturi, formă de organizare industrială superioară atelierelor meşteşugăreşti. Dacă meşteşugarul şi calfele sale fac totul, în manufacturi operaţiile tehnologice sunt individualizate şi executate de personal specializat. Cea mai veche reţetă de prepararea săpunului apare pe o tăbliţă de lut scrisă în Babilon în jurul anului 2800 î.Hr. Legenda spune că termenul, pentru prima dată introdus de medicul roman Priscianus, provine de la muntele Sapo din Roma. Pe această înălţime se săvârşeau sacrificiile rituale de animale. Femeile au observat că apa Tibrului în care se scurgeau resturile de grăsime şi cenuşa de pe muntele Sapo curăţau mai bine rufele. Aşa au ajuns romanii să fabrice săpun din seu de capră şi cenuşă de fag, la care se adăuga sare pentru întărire! Săpunul este amintit în operele autorilor antici Pliniu cel Bătrân şi Galenus, iar mai înainte în papirusul egiptean Ebers scris cu 1500 de ani î.Hr. Fenicienii foloseau sapunul cu șase secole i.Hr. În Insulinda creşte arborele de săpun. Nucile acestuia se pun la fiert în apa de spălat și sunt agent de curăţare. În statele Arizona, Noul Mexic, Texas, Chihuahua şi Sonora creşte specia yucca elata ale cărei fructe au proprietăţi similare. În China creşte o specie aparte denumită  arbore de seu. Uleiul extras din fructele acestuia este utilizat ca solvent. În privinţa meşteşugurilor, Bârladul are o tradiţie veche. Meseriaşii erau grupaţi în mahalale sau uliţe. Există mahalaua blănarilor, cojocarilor, lemnarilor, cizmarilor, măcelarilor etc. Azi le poartă amintirea străzile: Fierăstraie, Vărăriei – unde erau gropile pentru stins varul şi Cereale – unde se aflau depozitele engrosiştilor de grâne. Nu întâmplător pe strada Vărăriei a funcționat în anii 1930 fabrica de var “A.S.Glasberg”. Gruparea meseriașilor pe mahalale denotă organizarea în bresle. Aceste confrerii meşteşugăreşti erau obişnuite în Europa. În “Moara cu noroc”, nuvela lui Ion Slavici, Natl Hubăr, fiu de măcelar sas din părţile Bistriţei, pleacă un an prin Europa să lucreze la alţi măcelari. Lucra fără bani, dar se perfecţiona ca meseriaş. Era un fel de excursie de studii, dar pe muncă. Am văzut pe aeroportul din Dusseldorf tinere calfe de meşteşugari, care plecau în lume la fel cum făcea Natl în secolul XIX. Purtau uniforma breslei şi se ţineau deoparte de ceilalţi călători. Pentru breslaşi sunt săli de aşteptare aparte. Am remarcat pe aeroportul din Dusseldorf  modul original al unei forme germane de a face reclamă la celebrul lor vin din Valea Rinului. Pe o masă erau câteva sticle și două pahare cu vin negru. Un pahar era răsturnat și pe tăblia mesei se întindea un “lac” de vin ca gelatina de gros. Meşteşugul, mână de aur, are în sine ceva magic şi care nu trebuie întinat de ochii răi sau de tentaţiile uşoare ale vieţii. Marele Dicţionar Geografic al României, notă pentru Bârladul anului 1895, alături de şapte mori cu motor, de morile de vânt, de atelierele dogarilor, lemnarilor, fierarilor, cojocarilor, cărămidarilor, croitorilor etc, două fabrici de săpun. Industria bârlădeană de săpun este amintită de Mihai Tican Rumano la începutul anilor 1930 în volumul “Hoinărind prin ţară”, iar o fabrică de săpun şi una de lumânări apare consemnată în Enciclopedia Română, ediţia 1938. Săpunul nu a fost singura marcă a Bârladului. Peştele este prezent pe stema oraşului, dar şi a judeţului Tutova. Pescuitul se practică în bălţile de pe lunca Bârladului. De altfel observăm pe stema Tutovei trei peşti, doi înoată spre dreapta, iar al treilea, cel din mijloc, spre stânga. Cifra trei evocă Sfânta Treime, peştele este simbolul lui Iisus. Mircea Eliade observă că în filosofia hindusă dualitatea dreapta – stânga înseamnă perechea masculin-feminin şi care corespunde cu yin-yangul  chinezilor. Simbolul dualităţii este unul străvechi şi are sorginte getică sau mai degrabă hiperboreană, ca dovadă vedem şnurul mărţişorului, alb-roşu, adică principiile masculin-femin împletite, reunite. Zeul indian Shiva era androgin, scrierile rabinice spun că la început Adam a fost androgin, partea stângă era femeie, iar dreapta, bărbat. Dumnezeu  a creat-o pe Eva din coasta lui Adam, adică a separat masculinul de feminin. Căsătoria uneşte laturile feminină şi masculină ale fiinţei umane, reconstituind completitudinea iniţială. Dumnezeu are o latură feminină, Sophia-Înţelepciunea, aminită undeva în Biblie. Cei trei peşti semnifică totodată şi cele trei lumi: Lumea de Sus – a Cerurilor, Lumea de Jos – a morţilor şi Lumea de Mijloc – Pământul cu principiul feminin dătător de viaţă. Stratificarea celor trei lumi o regăsim în mitologia vikingilor. Închei paranteza dedicată simbolurilor ezoterice străvechi ce le ascunde stema Tutovei, aşa cum o mai vedem astăzi pe Podul Roşu de peste râul Valea Seacă ori pe frontonul clădirii fostei şcoli Generale 2, cu o notă prozaică. Direcţia de înot diferită a peştilor, poate simboliza la fel de bine baltă, apa stătătoare fără curenţi, în care fiinţele acvatice se deplasează în voie. Peştele, bogăţia Tutovei şi a Ţării Bârladului, era prins în bălţi. Numele cetăţii Paloda, strămoşul Bârladului amintit în secolul I.d. Hr de “Geographia” lui Ptolemeu, înseamnă în limba geților mlaştină, iar acum un mileniu un sat de pescari ocupa câteva insule ivite din balta care acoperea pe atunci zona Prodana. E posibil că Cetatea de Pământ existentă în lunca Bârladului până în anii 1970 să fi fost ruina anticii Paloda. Cantemir scrie că Cetatea de Pământ are o vechime necunoscută. Dacă era construită de Ştefan cel Mare, aşa cum se spune astăzi, de bună seamă Cantemir ar fi ştiut. Trebuie remarcat că fortificaţiile voievodului erau durate din piatră, nu din pământ şi că se înşirau la marginea ţării, pe Carpaţi şi pe Nistru, nu în interior. Marele Dicţionar Geografic al României enumera încă o Palodă pe locul oraşului Bolgrad din Bugeac. Paloda din Bugeac era aşezată tot într-o zonă mlăştinoasă, dar de data acesta la malul lacului Ialpug-Frumoasa. Marian Rotaru