Google

Este important ca tinerii să se implice în aplicarea obiectivelor de dezvoltare durabilă

Written on:octombrie 7, 2019
Comments
Add One

Tot în cadrul vizitei de lucru în Statele Unite prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere bilaterală cu Secretarul General adjunct al Organizației Națiunilor Unite, Amina J. Mohammed. Premierul a evidențiat importanța și rolul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, ca mijloc de realizare a progreselor substanțiale în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) și a țintelor acestora de dezvoltare. Cu acest prilej, a fost prezentat stadiul implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în România, prim-ministrul accentuând faptul că numai printr-o rețea inter-instituțională bine consolidată și  o coordonare eficientă putem să mobilizăm toți actorii – mediul de afaceri, mediul academic, sindicate, societatea civilă, organizații neguvernamentale – care au capacitatea să contribuie la punerea în practică a Agendei 2030.

Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncilă a subliniat importanța implicării tinerilor în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, temă susținută, de altfel, de România, în perioada exercitării Președinției Consiliului UE.

Întâlnirea a oferit oportunitatea de a face mai vizibilă activitatea României în domeniul dezvoltării durabile și de a consolida astfel poziția de centru regional pe care țara noastră o ocupă în interiorul Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE).

În context, a fost evidențiată importanța parteneriatelor și organizarea de către țara noastră, în parteneriat cu UNECE, în aprilie 2019, a conferinței regionale cu tema Agenda 2030: parteneriate pentru dezvoltare durabilă.

Șefa Executivului a subliniat că obiectivul Agendei 2030 de „a nu lăsa pe nimeni în urmă” presupune conservarea unei planete durabile pentru noi și generațiile viitoare și a salutat accentul pus anul acesta pe subiectele referitoare la schimbări climatice și dezvoltare durabilă, de interes permanent pentru România.

Continuare în ediția tipărită a regionalului Informatorul Moldovei.

Leave a Comment