Chirurgia nu îngăduie mediocritatea, adevăratul succes în acest domeniu ține de calitățile omului însuși. Cuvintele acestea concentrează viața și opera lui Ernest Juvara, omul a cărui vocație se confundă cu încercările temerare, îndrăznețe ale actului chirurgical de a pătrunde în substanța palpitantă a făpturii umane. Cel despre care facem vorbire astăzi a fost unul dintre cei mai mari chirurgi, un talentat anatomist. Ernest Juvara a creat o puternică școală de chirurgie românească. La București, în Iași, rodnică muncă a desfășurat fiind profesor, medic, șef de clinică mereu operând, desenând, predând, cercetând, editând, inventând ….

Biografia lui Ernest Juvara e puțin darnică în amănunte pitorești. Se năștea în Bârlad, la jumătatea lunii florar a anului 1870, în familia înstăritului agricultor Iorgu Juvara, copilărind fără griji alături de frații săi Nicu și Emil. Se spune că a arătat de mic copil îndemânare și aptitudini deosebite, dar că era tăcut și timid ceea ce îl făcea să se izoleze de ceilalți copii, căutând-și preocupări puțin obișnuite pentru vârsta lui. Mecanismele ascunse ale primului ceas dăruit de părinți, îl interesează și îl fascinează deopotrivă, așa încât va demonta în părți componente mica minune tehnică. Veți spune că mulți băieței s-au dedat unor astfel de îndeletniciri, dar multora le-or fi prisosit piulițele când vremea reconstituirii va fi venit! Ceasornicul copilului Ernest Juvara și-a recăpătat toate arcurile și șuruburile, reasamblarea a decurs fără greșeli, demonstrându-ne așadar că de la fragedă vârstă avea precizie, memorie, atenție, mână sigură, un cumul de abilități ce au asigurat o funcționare îndelungată aparatului ce măsura timpul. Asemenea deprinderi trebuiau cizelate, cultivate, în atingerea acestui scop părinții alegând învățământul particular al Institutului V. A. Urechia din București. Prin intermediul rigidului sistem de educație va parcurge cursurile primare în regim de internat și tot sub strictă supraveghere va face aici primele clase de liceu, terminându-l însă la Colegiul Sf. Sava. Nu se număra printre primii elevi din clasă, dar numirea sa la doar 16 ani ca preparator al laboratorului de fizică și chimie al renumitului liceu dezvăluie pasiunea sa pentru științele aplicate. În 1888 este absolvent de studii liceale, diploma de bacalaureat în litere și științe deschizându-i calea către o altă etapă a formării profesionale.

Franța cu facultățile sale aduna în Paris tineri dornici să se școlească, să-și urmeze visuri și idealuri niciodată ușor de împlinit, căci era nevoie de disciplină, sacrificiu, responsabilitate. Toamna lui 1888 îl transformă pe Ernest Juvara în student al Facultății de medicină, participând cu interes la cursurile profesorului Farabeuf, atras fiind de metoda acestuia de predare căci utiliza pentru exemplificări planșe executate manual și desene cu creta colorată pe tabla amfiteatrului studențesc. Impresionat va fi și de demonstrațiile practice derulate în laboratorul de anatomie unde prin grija profesorului Paul Poirier tinerii practicanți exersau tehnici și intervenții chirurgicale având ca material de studiu cadavre bine formolizate. Să nu ne imaginăm că studiile de medicină se rezumă doar la atât, viitorii doctori trebuind să acumuleze cunoștințe din multe alte ramuri ale științelor aplicate. Biofizică, biochimie, biologie celulară și moleculară, histologie, microbiologie, farmacologie și bineînțeles studiul în cele mai mici detalii a tot ce înseamnă corpului omenesc. Prin toate va trece cu note excepționale aspirantul nostru într-ale medicinei. Ce îl diferențiază de colegii de an? Faptul că nu se mulțumește cu ceea ce îi ofereau laboratoarele facultății, amenajându-și propriul laborator pentru a-și continua studiile de botanică, chimie, anatomie. Nu avem detalii referitoare la dotările sau rezultatele micilor sale cercetări, dar sigur o astfel de inițiativă nu a trecut neobservată, pasionatul nostru student fiind remarcat prin preocupările de dincolo de spațiile universității, vizibil fiind din mulțimea halatelor albe studențești  mai ales prin seriozitate, dexteritate în efectuarea disecțiilor dar și prin talentul desenelor anatomice executate cu mână de pictor artist. Nu ne miră că universitarul de chimie Armand Gauthier îi încredințează postul de preparator al laboratorului de chimie încă din anul trei de facultate (1890-1892), iar renumitul chirurg Duplay îl numește preparator-ajutor în laboratorul de anatomie patologică al clinicii chirurgicale din spitalul Charite și preparator al conferințelor și exercițiilor practice de ontologie.

Când în 1894 își susținea teza de doctorat în medicină și chirurgie, lucrarea sa „Anatomie de la region pterygo-maxilaire” era elogiată de juriul examinator, primind mențiunea „extremement bien”. Amplul studiu dezvoltând tema în 123 de pagini și 19 figuri în culori, avea să cunoască aprecierea întregului corp profesoral universitar, numărându-se printre lucrările laureate de Facultatea de Medicină din Paris, bucurându-se totodată de tipărirea în Editura franceză Bataille în anul susținerii și chiar de o a doua ediție în 1895. Autorul deschidea studiul cu o prefață structurată asemeni unui „curriculum vitae” însă nu se punea pe sine în valoare ci aducea cuvinte de mulțumire profesorilor ce l-au format. „Am lucrat timp de 6 ani în laboratorul domnului Poirier, șef de lucrări anatomice și profesor agregat. Sub direcțiunea severă dar binevoitoare a acestui maestru am învățat să disec și să interpretez disecțiile mele. De doi ani, Poirier mi-a încredințat direcția laboratorului său… Timp de trei ani am urmat clinica chirurgicală a profesorului Duplay, am învățat să fac un diagnostic și să pun o indicație operatorie înțeleaptă și nu știu cum aș putea să-i mulțumesc că mi-a permis să particip la lucrările laboratorului lui de anatomie patologică. Mulțumesc de asemenea din toată inima celorlalți maeștri ai mei în chirurgie, domnilor Richard, Poirier, Delbet și Rochard pentru interesul de care au binevoit să dea dovadă în multe cazuri elevului lor”.

Respect, apreciere, recunoștință degajă puținele fraze semnate de doctorandul Juvara. Dar și multă modestie căci omite să spună că fusese extern al spitalelor din Paris sau că fusese „aide d’anatomie”(asistent în anatomie), atribuții, posturi și titluri câștigate prin concurs, ce i-au dat prilejul să se apropie de acești iluștri ai medicinei franceze, rotindu-se prin serviciile și specializările lor, învățând și practicând în sălile de operație meseria de chirurg. „Umăr la umăr” mânuind alături de ei sterile ustensile chirurgicale, întocmind fișe de observație, stabilind scheme de tratament, s-a perfecționat. Deasemeni trece sub tăcere că anii de facultate au însemnat nu doar studiu ci mai cu seamă muncă intensă, concretizată în sute de planșe desenate cu talent și migală, toate executate în laboratorul lui Poirer în care a intrat din anul întâi. Studentul Juvara avea să fie cooptat în echipa de profesori universitari care au redactat sub îndrumarea lui Poirier „Tratatul de anatomie”, operă în cinci volume cuprinzând capitolul despre „Tubul digestiv” realizat de Ernest Juvara în colaborare cu un alt compatriot Thoma Ionescu, prosector (treaptă ierarhică universitară specifică facultății de medicină, asistent pe disecții, autopsii) la vremea aceea . Multe din ilustrațiile acestui tratat au fost desenate de mâna lui Juvara, după atenta examinare a disecțiilor sale. Mărturisea peste ani că  a „studiat pe o medie de 10 cadavre” și a „desenat inserțiunile musculare” folosind nuanțe de roșu, colorându-le „pe cele cărnoase cu roșu deschis, pe cele tedinoase cu roșu închis și pe cele ale ligamentelor în cenușiu”. Rod al muncii sale este și publicarea (1892) lecțiilor de anatomie practică ale profesorului Poirier, succesul deosebit al lucrării „Quinze lecons d’Anatomie practique” fiind demonstrat prin tipărirea în 5 ediții succesive. Spectaculoasă este aprecierea mentorului care ține să evidențieze în prefața fiecărei ediții că „această mică lucrare este aproape în întregime alcătuită de mâna studentului meu, colaboratorul și amicul Juvara”. Nu e lipsit de importanță să subliniem că suportul de curs cuprinzând 84 de desene și scheme l-a consacrat pe Juvara ca anatomist și desenator emerit, după acest mic manual de anatomie redactat și ilustrat de românul nostru învățând multe generații de mediciniști. Trebuie amintite însemnatele și numeroasele colaborări cu reviste de specialitate franceze, studiile din anii facultății apărând cu regularitate în „Bulletin de la Societe anatomie de Paris”, „Progres Medicine”, „Bulletin et memorie de la Societe anatomie”.

1895 este anul revenirii în țară, răspunzând chemării profesorului Thoma Ionescu care îi încredințează sarcini deosebit de importante. La doar 25 de ani, Juvara începea o dublă și neobosită activitate, prima ca asistent chirurg însoțindu-și maestrul în sala de operații a Spitalului Colțea, iar cea de a doua, în calitate de subdirector al Institutului de anatomie topografică și chirurgie experimentală, devenind curând animatorul unei activități asidue vizând structurarea și organizarea serviciilor. În institutul aflat în primii săi ani de funcționare, Juvara avea să creeze și să dezvolte o unitate de cercetare compusă din secții precum anatomie topografică, anatomie microscopică, normală și patologică, anatomie comparată, fiziologie și chirurgie experimentală. Sprijinit de Thoma Ionescu, tânărul director Juvara avea să aducă aici medici capabili și entuziaști care au făcut carieră în cercetare: Ion Bruckner (histologie), N. Florescu (anatomie microscopică), I. Bălăcescu (fiziologie). Ernest Juvara va prelua secția de anatomie topografică, rămânând fidel „iubirii celei dintâi” , iubirea clipelor sale intime. Începând cu orele două ale după-amiezii și până seara târziu putea fi găsit în laboratorul institutului, aplecat la masa de lucru, mânuind creioanele colorate cu care se trudea să ofere altora cât mai clar și cât mai aproape de adevăr ceea ce era limpede pentru mintea lui. Dacă nu desena, atunci sigur era la subsol executând secțiuni transversale sau sagitale pe cadavre întregi (înghețate sau întărite cu formol) manevrând fără teamă un fierăstrău electric cu bandă circulară. Trebuie specificat că piesele rezultate prin secționare au constituit baza colecției de exponate didactice din muzeul de anatomie al institutului înființat la solicitarea lui Juvara. Departamentul de chirurgie experimentală a fost organizat tot după concepția lui, reușind a-l integra învățământului universitar. Mai exact, toți studenții de anul III erau obligați să participe la lucrările practice de chirurgie experimentală. Cei care nu lucrau ca externi în spitale aveau ocazia să învețe aici elemente de asepsie chirurgicală precum spălarea mâinilor, îmbrăcarea unor bluze sterilizate,utilizarea mănușilor, pregătirea câmpului operator, așezarea instrumentelor pe masa de operații. Apoi participau sau efectuau în mod activ operații chirurgicale pe câine, exersând rezecții de intestin subțire sau de stomac, multe alte intervenții pe varietate de organe. Recunosc că nu mă surprinde o astfel de abordare, cum nu mi-a produs mirare și nici respingere când cu câțiva ani în urmă un student de medicină își exersa inciziile și cusăturile cu ață chirurgicală pe buturi proaspete de porc cumpărate de părinți! Experiența se capătă exersând, până a atinge perfecțiunea chirurgul are nevoie de practică! Juvara a oferit studenților săi această posibilitate, a creat cadrul instituțional care să permită acest lucru.

Înțelegem că la București Ernest Juvara nu a fost medicul unei singure specializări, a fost anatomist, chirurg de excepție, organizator al activității medicale din institut și din clinică, preocupat deopotrivă de „buna ucenicie” a studenților. S-a dovedit spirit inventiv mereu în căutarea unor soluții mai bune, mai practice, mai frumoase, Juvara a fost medicul mereu prezent la datorie. Munca sa de cercetare în laboratoarele Institutului completată de experiența căpătată în sala de operație a făcut posibilă publicarea a numeroase tratate, studii, articole. Amintim doar „Lecțiuni de anatomie anatomie practică”(1897) care avea să fie bine primită de mediul științific românesc, lăudată în străinătate, drept care autorul Juvara se va îngriji de traducerea ei în limba germană. Amintim de asemenea că au urmat lucrări de clinică și terapeutică chirurgicală, tratate despre medicina operatorie. Chirurgul Ernest Juvara manifesta o abilitate neîntrecută în tehnica operatorie, devenind repede cunoscut pentru procedee precum cele de prelevare a grefelor, de sutură a intestinelor. În 1897 descria în Revista de Chirurgie noul său procedeu de operare a prolapsului rectal, metoda sa căpătând recunoaștere internațională (1901) și fiind prezentată în tratatele chirurgicale ca „procedeul Juvara”. Experimentatul chirurg a dat dovadă de inventivitate, ingeniozitate, îmbunătățind varietate de manevre chirurgicale creând o serie de instrumente și aparate: pense, depărtătoare chirurgicale, butoni intestinali, cranioclast etc. La indicațiile și după planurile lui casa Collin din Paris a construit un accesoriu aseptic pentru curățarea și toaleta unghiilor, Casa Lautenschlager din Berlin va fabrica un aparat lavabou pentru spălarea mâinilor.

Activității neobosite a  lui Juvara se datorează apariția „Revistei de Chirurgie” dar și constituirea Societății de Chirurgie, organisme care au contribuit la ridicarea nivelului științific a chirurgiei românești și la difuzarea realizărilor ei în țară și peste hotare. La nici 30 de ani Juvara devine secretar de redacție al revistei și secretar general al Societății. Puterea sa de muncă neobosită și devotată vor asigura apariția publicației de specialitate în condiții impecabile, iar ședințele Societății vor fi convocate cu regularitate anunțând bogată „ordine de zi” cu prelegeri, dezbateri, conferințe de interes științific.

Din 1899 începe perioada ieșeană, Juvara înscriindu-se în noiembrie la concursul de ocupare a nou înființatei Catedre de anatomie topografică a Facultății de Medicină din Iași. În iulie 1903 este numit agregat cu titlu definitiv, iar în noiembrie anul următor este înaintat la gradul de profesor definitiv la catedra de anatomie topografică și clinică chirurgicală. În 1906 era numit profesor de anatomie descriptivă la Institutul de Anatomie din Iași. Două catedre universitare, suplimentate de directoratul a trei secții medicale, căci va conduce compartimentele de chirurgie de la Institutul de anatomie, Spitalul Israelit, Spitalul Spiridon. S-a dovedit a fi același împătimit de muncă, dornic să creeze, să îmbunătățească procesul de învățământ dar și actul chirurgical. În dorința de a ridica nivelul învățământului medical din capitală Moldovei, Juvara va depune eforturi deosebite pentru a căpăta un spațiu necesar Catedrei de anatomie chirurgicală. Stau mărturie rapoartele făcute către Decanat, rectorat și chiar către Minister, cerând permisiunea unor modificări în amfiteatru pentru a asigura corecta expunere a planșelor, solicitând distribuirea de noi spații necesare procesului de învățare, argumentând utilitatea acordării unei clădiri anexe lângă Institutul de anatomie vizând extinderea laboratorului său. Cum catedra de anatomie era lipsită de serviciul de chirurgie, neavând laborator și nici sală de disecție, cum nu existau nici materialele de demonstrație (cadavrele cu rol didactic), se vede nevoit a accepta conducerea serviciului de chirurgie a Spitalului Israelit. Așa a reușit să-și aducă aici studenții, neprivându-i de orele de practică, tot pentru ei se va zbate până va obține o sală de disecție în localul Institutului de anatomie descriptivă.

La Iași, elevii și colaboratorii săi au fost unanimi în a recunoaște că lecțiile lui de anatomie constituiau o revelație față de cursurile cu care erau obișnuiți până atunci, demonstrațiile practice îi fermecau prin eleganță și precizie, rezultatele deosebite îi entuziasmau. Cu ajutorul bucăților de cretă colorată el reușea să redea în timpul expunerii toate straturile ce trebuiau străbătute sau îndepărtate până a ajunge la organul căutat, studiat, dând impresia studenților că acele straturi (planuri) sunt transparente. Anatomia era pentru el disecție, iar disecție era artă, capabilă să perfecționeze abilitatea și simțurile chirurgului. Avea claritatea expunerii, naturalul  eloccinței, blândețe și răbdare arăta tinerilor discipoli, cunoscute erau stăruința și talentul chirurgical, datorită cărora elevii săi au dobândit tehnica, fermitatea și inventivitatea. Pentru toate acestea Juvara este considerat un mare șef de școală. Să nu trecem mai departe fără a menționa că printre elevii formați de Juvara la Iași se numără Vasile Rășcanu, Nicolae Hortolomei (ambii vasluieni), I. Anghel, Ion Tănăsescu, toți continuându-i opera atât pe tărâmul anatomiei cât și al chirurgiei, întemeind la rândul lor școli de fiziologie, anatomie, chirurgie.

Cu aceeași perseverență și entuziasm demonstrate la București, Juvara a executat cu mâna lui măiastră sumedenie de planșe, mărturisind în Anuarul Universității (1900) că aceste desene necesită mult timp, căci „trebuie să controlez singur pe cadavru, să iau schițe pe care să le aștern apoi în dimensiune mărită pe hârtie specială, colorându-le pentru a ieși în evidență partea cea mai interesantă”. Evident că piesele disecate și-au aflat și la Iași locul într-un muzeu de anatomie chirurgicală înființat de Ernest Juvara. Piesele disecate cu o admirabilă execuție, păstrându-și coloritul natural, chiar privite prin sticlă, constituiau o adevărată încântare. Făcând parte din expoziția națională din 1906, aceste piese au stârnit admirația pentru autorul lor dar și pentru școala căreia aparțineau. În 1912 când marele anatomist Waldeyer descindea în Iași ca invitat de onoare al manifestărilor jubiliare ale Universității cere să i se facă o favoare, să fie lăsat singur în laboratoare și în muzeu pentru a putea admira pe îndelete preparatele executate de Juvara!

Cum spuneam, chirurgului Juvara i se încredințează (1907) în mod special un serviciu de chirurgie la Spitalul Sf. Spiridon. Despre activitatea sa chirurgicală la Iași avea să menționeze satisfăcut că a dispus de mai bine de 80 de paturi (în Spiridon și spitalul Israelit) și a avut la îndemână imens material chirurgical, important din punct de vedere clinic cât și din punct de vedere al terapeuticii. Tânărul Juvara introduce și încurajează la Iași rahianestezia, fără a exclude însă celelalte tipuri de analgezie. Aduce numeroase îmbunătățiri metodei, precum ace de puncție foarte subțiri, propune și impune soluția de Novocaină 8% ca fiind mai potrivită, recomandă combaterea hipotensiunii arteriale cu Efedrină. Celebră a rămas intervenția chirurgicală a doctorului A. Taicu (unul dintre asistenții lui) care după ce este rahianesteziat de Juvara s-a autooperat de hernie inghinală, demonstrând avantajele acestei metode de anestezie. Revista „La Presse Medicale” prezenta în 1911 evenimentul ca prima autooperație din lume.

În clinica ieșeană Juvara a executat 5.800 de operații și cum în serviciile sale ajungeau cazurile cele mai rare și mai grave, e de la sine înțeles că a întâlnit și a operat afecțiunile cele mai dificile. Obținea rezultate strălucite datorită tehnicii admirabile pe care o practica în operații precum și datorită asepsiei riguroase cu care lucra. Tehnica sa chirurgicală anatomică arăta în mod concret că se poate face chirurgie fără mult sânge, fără brutalitate, era efectuată în timpi bine coordonați respectând planurile anatomice, astfel încât refacerea se derula rapid și cât mai aproape de normal. Juvara a adoptat și a cerut implementarea la Iași a metodei perfectei asepsii. În calitatea sa de chirurg și de medic modern, Juvara era obsedat de necesitatea unei stricte, complete, absolute, desăvârșite curățenii, pe care o pretindea peste tot, în laborator, în clinică, o afișa personal imprimând-o ca primordială datorie a medicului și a studentului de medicină. El este cel care a instituit ca regulă obligatorie folosirea în clinică a buzelor sterilizate, modelul recomandat fiind cu închidere la spate și cu mâneci scurte. Referitor la mănuși le considera însemnate, importante, utile invenții ale tehnicii chirurgicale moderne, absolut indispensabile în operațiile septice, dar facultative în mediul în aseptic. Masca o recomanda chirurgilor ce aveau obiceiul să vorbească în timpul operațiilor aseptice. Dar și cu această măsură de protecție insista vehement asupra păstrării tăcerii în timpul intervențiilor chirurgicale, conștientizându-și permanent colegii asupra realului pericol al picăturilor de salivă răspândite la adăpostul aleatoriu al măștii, expus unor infecții fiind bolnavul de pe masa de operații.

„Operez aseptic. În sala de operație fac asepsie pură” sunt  cuvinte des rostite de Juvara, menționate de altfel în primele rânduri ale volumului „Lucrări de terapeutică și clinică chirurgicală” rezumând o parte din activitatea depusă la Iași. Experiența clinică și operatorie i-a permis să publice articole, memorii, studii, comunicări continuându-și colaborările cu revistele pariziene, numele său fiind prezent în egală măsură și în publicațiile de specialitate românești. Deceniul ieșean totalizează 36 de lucrări editate în franceză, germană, română. Poate părea puțin ca număr, dar ele reprezintă noi metode de operare pe/ în întreg corpul uman, toate experimentate (pe animale) și folosite cu success (pe om) de chirurgul Juvara, reprezintă multe alte procedee purtând „marca Juvaru” îmbunătățind tehnici practicate la scară largă. Să nu uităm planșele ce au însoțit textul acestor lucrări, imagini executate cu migală, redând cu un real simț artistic detalii nevăzute de ochiul omului obișnuit. Evident că munca lui Juvara fi-va apreciată, Societatea de Medici și Naturaliști din Iași îl alege președinte în 1910, iar Societatea Națională de Chirurgie din Paris îl aduce în rândurile membrilor săi în 1911. Frumoase semne de recunoaștere ale importantei contribuții aduse de Juvara la progresul chirurgiei!

1912  îi aduce transferul la București, Juvara fiind numit profesor și șef al clinicii chirurgicale din capitală, dar activitatea lui la Spitalul Filantropia este întreruptă de două războaie. În campania din Bulgaria (1913) este mobilizat ca medic militar distingându-se în lupta de stăvilire a epidemiei de holeră inițiind cu rezultate excelente vaccinarea în masă. Și în primul război mondial Juvara și-a îndeplinit îndatoririle în mod exemplar, organizând spitalele din nordul Moldovei și apoi la Bârlad, în timpul marilor bătălii de la Mărășești operând zi și noapte, salvând de la infirmități grave sau chiar de la moarte mii de răniți. Faima lui Ernest Juvara nu a întârziat să se răspândească în toată Moldova acelor ani de restriște, colonelul doctor Juvara fiind chemat din spital în spital pentru a efectua operații pe care alți chirurgi nu se încumetau să le facă. Se mai știa că în puținele ore de răgaz dădea sfaturi și ajuta la repararea motoarelor camioanelor sanitare, pentru a grăbi transportarea răniților în spitalele de campanie din spatele frontului. Ce mi se pare important de subliniat, chiar și în condiții de război Juvara impunea pretutindeni ordine, disciplină, curățenie!

După terminarea războiului revine la clinica chirurgicală de la Filantropia, unde rămâne până în 1923 când trece la Spitalul Brâncovenesc. Aici a organizat cea mai mare și mai modernă clinică chirurgicală din țară, unitatea spitalicească dezvoltându-se până la 120 de paturi și devenind bază de învățământ pentru studenții Facultății de Medicină. Aici e vizitat de celebrul profesor A. Hartmann din Paris și de profesorul F. Albee din New York care au ocazia să opereze în clinica bucureșteană. Spirit de o inventivitate fecundă Juvara a inventat aparatură și instrumentar chirurgical, peste 77 de piese chirurgicale (foarfeci, clești, pense, dălți, menghine, scaune pentru transportul pacienților etc) care au contribuit la revoluționarea operațiilor, făcându-le mai facile, mai comode, scurtând timpul operator ușurând astfel cu minute bune suferința bolnavului. Din respect pentru țesuturi și suferințele bolnavului făcea tot ce îi stătea în puteri ca operația să decurgă fără niciun traumatism pentru cel operat sau pentru urechile și ochii celor care priveau. Sala de operație devenea adevărată școală chirurgicală, aici obișnuia să descrie tehnica chirurgicală ce se impunea a fi aplicată bolnavului. Chirurgia se învăța prin metoda vizuală, directă. Exista întotdeauna „momentul” de dinaintea intervenției chirurgicale propriu-zise. Înainte ca echipa chirurgicală să fi îmbrăcat ținută aseptică, avea loc  expunerea emerit ului chirurg, explicații însoțite de desene făcute cu creta colorată pe o mică tablă neagră sau pe un geam mat. După prezentarea foarte clară și scurtă urma demonstrația chirurgicală, Juvara nu mai vorbea, nu mai dădea explicații, nu întreținea conversații cu asistentul. Singur își așeza instrumentele chirurgicale pe masa anume rânduită, singur se servea de ele. Fiecare gest era precis, fără nicio ezitare, operația se termina într-un timp record. Executa o chirurgie atraumatică. Cei ce au avut norocul și pregătirea să poată privi o operație chirurgicală făcută de Ernest Juvara spun că era o adevărată desfătare intelectuală. Orice incizie, orice altă intervenție sau manevră chirurgicală cât de mică, însemna pentru cei ce asistau un prilej de învățăminte, o adevărată lecție oficiată în cea mai desăvârșită tăcere. Vindecările „per primam” (într-o vreme în care antibioticele nu erau cunoscute) erau la el rutină, obișnuință, erau firești pentru simplul motiv că asemeni unui dictator Juvara cerea asepsia riguroasă și reguli stricte ale tehnicii chirurgicale. Este preocupat în continuare de perfecționarea rahianesteziei, de ameliorarea tratamentului chirurgical al fracturilor, interesat fiind de chirurgia osoasă și osteoarticulară, dar pasionat în special de osteosinteză. Și în acest subdomeniu arată în mod convingător perseverență și prodigioasă activitate de perfecționare continuă a metodelor folosite dar și de îmbunătățire a rezultatelor operatorii. Juvara poate fi numărat printre pionierii acestei spinoase și temute ramuri a chirurgiei. Ale lui sunt „procedeul pentru reconstrucția  genunchiului după rezecții ale tumorilor benigne”, „tratamentul fracturilor epifizare cu transfixatorul extern” și multe altele purtând titluri dificil de înțeles pentru nespecialiști.

Își continuă activitatea și în laboratorul de anatomie topografică al Facultății de medicină, efectuând disecții și executând planșe pentru elaborarea unui „Manual de anatomie chirurgicală”. Intenția lui Juvara era de a acoperi nu doar noțiuni de anatomie topografică ci noțiuni necesare pentru studierea de organe, preconiza includerea de sfaturi, îndrumări privind medicina operatorie, considerând ampla lucrare ca fiind utilă multor generații de studenți dar și tinerilor chirurgi. Din nefericire, din cele patru volume ce ar fi trebuit să cuprindă informații structurate în capitolele  „Capul și gâtul”, „Membrele”, „Toracele”, „Abdomenul” vor vedea lumina tiparului doar primele două, căci rămas fără catedra de anatomie (contopită în 1926 cu similara catedră a lui Thoma Ionescu) nu va avea unde să-și continue cercetările. Au rămas peste 250 de planșe, adevărate capodopere de răbdare, migală, precizie anatomică și valoare artistică incontestabilă. În 1932 ar fi dorit să le tipărească în condiții grafice deosebite, dar calculul estimativ ridicându-se la o sumă astronomică greu de acoperit din vânzarea ulterioară a atlasului, presupunea participarea materială a autorului, ceea ce depășea posibilitățile lui Juvara.

Reținem că Ernest Juvara a fost un adevărat om de știință, a creat curente, a format elevi, a fundamentat o școală căreia i-a lăsat ca moștenire cultul adevărului științific și al frumosului artistic. Din 1888, primul an de facultate, până în 1933, anul tragicului sfârșit, 45 de ani la rând Juvara a muncit zi de zi și ceas de ceas. Cele peste 200 de lucrări de anatomie, clinică și patologie chirurgicală care le-a publicat pe tot parcursul vieții sale sunt și astăzi de interes major, cele peste 3.000 de schițe, desene, planșe colorate cuprinse în suporturile de curs, lucrări, depășind cu mult opera unor graficieni de profesie, demonstrează încă efortul și timpul consacrat de Juvara desenului. Activitatea complexă a lui Juvara atât la Iași cât și la București a creat posibilitatea dezvoltării uniforme a chirurgiei românești în cele două centre universitare. Școala românească de chirurgie s-a dezvoltat uniform și organic în cele două provincii românești, atingând un nivel profesional superior, bazat pe standarde riguroase de nivel european. Meritele sale științifice aveau să fie recompensate de însuși regele Carol I care îi oferă în 1912 distincția „Steaua României” în grad de ofițer, în timpul vizitei sale la Iași renunțând a mai participa la celelalte festivitåți organizate în cinstea venirii sale, preferând o zi întreagă în clinica și în Institutul anatomic al profesorului Juvara. În 1928 era ales președinte al Societății de Chirurgie din București. Trebuie să știți că Juvara nu iubea onorurile, evita orice demers pentru propuneri în diverse posturi de conducere și chiar dacă propunerea venea spontan din afară refuza cu îndârjire orice avansare care l-ar fi scos din preocupările sale preferate. Așa se explică de ce nu a fost ales niciodată decan sau rector al Universității (nici la Iași, nici la București), titluri care ar fi răsplătit firesc întreaga sa activitate în învățământ și în protejarea, ocrotirea sănătății publice. Chiar și titlul de președinte al Societății de Chirurgie din București, la a cărei constituire participase în calitate de secretar general, i-a fost acordat împotriva voinței lui.

Ce mai putem spune despre Ernest Juvara? A fost membru fondator al Automobil Clubului Român, pasionat automobilist, publicând articole despre diverse tipuri de carburatoare. A fost un mare admirator al naturii și cercetător al secretelor ei, un ecologist cum l-am numi astăzi. Un pasionat vânător, în deplin echilibru cu natura și fauna ei. Iubitor de artă, cu bogate colecții de picturi, sculpturi, trofee cinegetice, panoplia lui de arme de la cele antice până la cele mai moderne puști de vânătoare era celebră. Pe cât de taciturn și zgârcit la vorbă în spital pe atât de plin de vervă și un perfect simț al umorului acasă. Desăvârșit amfitrion. În casa lui veneau Theodor Pallady, Gheorghe Pătrașcu, chiar Henri Matisse. Prieten de familie cu principele George Valentin Bibescu. Printre cei mai renumiți pacienți se numără prințul Nicolae (1914, rană împușcată), regele Ferdinand (1926 – neoplasm intestinal, ocluzie intestinală), Ion Cantacuzino (1926 – fractură deschisă, salvându-l de la amputarea gambei drepte), prințul Bibescu (1926-1927, plagă toracică prin armă de foc).

Juvara a fost savantul care și-a petrecut viața în muncă, sinceritate și tăcere. În plină activitate creatoare, în plină sănătate, profesorul Ernest Juvara murea în urma unei electrocutări accidentale (5 mai 1933). Presa românească medicală, cotidienele vremii au publicat peste 20 de necrologuri, multe dintre ele semnate de personalitățile cele mai de seamă ale medicinei noastre. Memoria lui a fost elogiată și în presa medicală internațională, cuvintele emoționante ale lui Faure, Mouchet, Laurence oglindind înaltă considerație de care se bucura Ernest Juvara în chirurgia mondială. Referindu-se la moartea prematură a lui Ernest Juvara, celebrul chirurg francez Pierre Duval spunea: „Să alegem ca îndrumători pe aceia a căror viață este o lecție, care spun ceea ce trebuie făcut și o dovedesc făcând-o”. În anul 1970 UNESCO aniversa pe plan mondial un secol de la nașterea marelui savant anatomist, chirurg, strălucit fiu al Bârladului.

Mihaela Ochianu – Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul ” Vaslui Bibliografie: Ion Făgărășanu – Ernest Juvara omul și opera (Editura Academiei R. S. R., București, 1986); Traian Nicola – Valori spirituale tutovene : volum IV (Editura Sfera, Bârlad, 2003); Traian Nicola – Liceul „Gh. Roșca Codreanu” : monografie (Iași, 1971);  Analele Academiei R. P. R. (1983); Scânteia (14 mai 1970); Contemporanul (14 mai 1970); Ateneu (iulie 1970); Românul (22 februarie 1914).