Google

Enescu 60 – Moment comemorativ la Biblioteca Botoşani

Written on:mai 4, 2015
Comments
Add One

AFIS Enescu 60 Lb straine netBiblioteca Judeţeană “Mihai Eminescu” Botoşani continuă seria evenimentelor prilejuite de marcarea celor mai importante momente din viaţa culturală a poporului român. Astfel, luni, 4 mai, începând cu ora 17:00, Secţia de Limbi Străine a bibliotecii va fi gazda momentului comemorativ “George Enescu”, organizat la implinirea a 60 de ani de la trecerea în nefiinţă celui mai important muzician român. Muzica şi poezia vor fi la loc de cinste în cadrul activităţii, care se va bucura de prezenţa unor invitaţi de marca. Violonista Marieta Baciu va susţine o dizertaţie şi un microrecital din creaţia muzicianului. De asemenea, poeta Ana-Manon Piţu va încânta audienţa printr-un recital de poezie din creaţie proprie. Tot cu aceasta ocazie, biblioteca îşi propune înfiinţarea Clubului Oamenilor de Artă, deschis tuturor iubitorilor de frumos din judeţul Botoşani. Prin înfiinţarea acestui club, instituţia doreşte să contribuie la strategia de dezvoltare culturală, care să transforme Botoşaniul, judeţ în care au văzut lumina atât de multe personalităţi marcante ale României, într-un pol cultural european.

Leave a Comment