Google

Ecouri

Written on:mai 18, 2014
Comments
Add One

Insula Sark Vedere aeriana copyMaorii, băştinaşii Noii Zeelande, au nostalgia unui pământ muntos numit Hawaiki. Din Hawaiki, care nu trebuie confundat cu arhipelagul Hawaii, au emigrat “Vikingii de la Soare Răsare”, cum le spune conaţionalilor săi prin titlul unei cărţi celebre etnograful Sir Peter Henry Buck. E.M. Kreps, autorul volumului “Pe Viteaz spre insulele din Oceanul Pacific”, are prilejul de a vizita arhipelagul atolic Tokelau, posesiune neozeelandeză, cu prilejul expediţiei ştiinţifice ruseşti desfăşurată în Pacific între 1957-1958. În Tokelau, Kreps află despre un fenomen straniu. Uneori, spun localnicii, se văd departe spre nord crestele unei ţări muntoase. Este Mbolotu, locul de unde au venit străbunii. Îndemnaţi de imaginea fantomatică tinerii suie în canoe şi pleacă într-acolo. Mulţi se reîntorc după ce vârfurile ghicite la orizont dispar dinaintea ochilor. Unii nu mai vin înapoi. Poate pier în imensitatea oceanului sau poate, spune Kreps, ajung pe tărâmul fabulos. Scriitorul rus s-a ferit de cenzură, de aceea notează doar în treacăt cele auzite în Tokelau. Insinuează totuşi că Mbolotu există. A ştiut Kreps că cele câteva cuvinte sesizate de cititorii atenţi pot naşte un noian de întrebări. De aici şi până la a discuta despre universurile paralele nu este decât un pas. Tuaregii, nomazii Saharei, măsoară averea funciară în numărul de curmali, scrie Mihai Gheorghe Andrieş în “Sahara Necunoscută”. Pomii pot fi răspândiţi în mai multe oaze. Stăpânul palmierilor poate fi sigur că nimeni nu-i va culege fără voia sa. Aceeaşi onestitate o găsim în arhipelagul Maldive, unde, arată Aurel Lecca în “Geografie Distractivă”, nuca de cocos căzută pe drumul public aparţine găsitorului. Dacă omul nu poate să o ia imediat pune lângă fruct un băţ. Nuca însemnată nu va fi atinsă. Monedele tradiţionale folosite în arhipelagul Yap din Pacific sunt confecţionate din piatră. Cum valoarea sporeşte cu dimensiunea, banii mari sunt foarte greu transportabili. Rămân acolo unde i-a prins vremea, atât doar că după fiecare tranzacţie li se face un semn care indică noul proprietar. Rath Vegh Istvan a introdus sistemul monetar din Yap printre exemplele date în volumul “Istoria Culturală a Prostiei Omeneşti”. Nu sunt de acord. Banii de piatră rămaşi în curtea cumpărătorului după ce a plătit arată cinstea acestor oameni. Sistemul monetar din Yap este precursorul viramentului bancar modern. Melanazienii din insulele Solomon folosesc monede făcute din cochiliile melcilor de mare din specia oliva carneola. Meşterii care confecţionează banii sunt originari din insula San Cristobal, dar trăiesc efectiv pe mici insule artificiale în jurul cărora cresc melcii. Relaţiile matriarhale au supravieţuit la triburile negrilor dravidieni din Munţii Gaţii de Est. Liudmila Vasilievna Şapoşnikova, autoarea volumului “Drumurile junglei indiene”, străbate pădurile din statele Kerala şi Orissa unde întâlneşte comunităţi matriarhale în care femeia este capul familiei, numele şi averea se transmit pe linie maternă, iar băieţii sunt timizi ca fetele. Probabil că matriarhatul s-a menţinut în Moldova până în vremurile apropiate. O demonstrează numele de familie ca Aioanei, Apetrei, Ailincăi. În evul mediu moldovencele puteau moşteni, ctitori şi administra singure averea, spre deosebire de femeile din Muntenia şi Oltenia care erau lipsite de aceste drepturi. Canibalismul ritual presupune a mânca acele părţi din trupul decedatului care i-au conferit calităţi deosebite în timpul vieţii. Practicanţii cred că astfel însuşirile defunctului trec asupra lor. Obiceiul apare la triburi din Papua, Noua Guinee şi Irianul de Vest, arată Aurel Lecca în monografia “Papuaşii”. Credinţa nu este străină nici poporului Garo din statul indian Meghalaya. Despre garoşi scrie Nicu Dumitru în “Curiozităţi Geografice”. Nu este exclus ca în preistorie acest ritual să fi fost foarte răspândit. Dovadă sunt expresiile triviale care exprimă admiraţia prin dorinţa de a mânca “gura” sau “ochii” celui gratulat.

La ialiboli, taţi şi nogai, seminţiile tătarilor din Crimeea, cine are cel puţin 60 de oi este considerat nobil. În Ungaria medievală se aflau pe prima treaptă de nobleţe gospodarii proprietari a măcar şapte pruni pe rod. Sark este o insulă din Marea Mânecii în suprafaţă de 544 de hectare şi populată de câteva sute de oameni care vorbesc o limbă proprie. Pe insulă sunt două regiuni distincte Marele şi Micul Sark, despărţite de istmul Coupee, lung de 91 de metri şi lat de 100. Datorită izolării oamenii din Micul Sark au un dialect aparte. Sark este împărţită în 40 de domenii, fiecare aparţinând unui clan. Peste toate acestea guvernează seniorul ereditar. Suveranul primeşte anual de la şefii clanurilor câte un curcan, are monopolul creşterii porumbeilor şi a morăritului. Moara de vânt, singura de pe insulă, este proprietatea acestuia. Sark are multe legi ciudate. Astfel nimeni nu poate deţine căţele din cauza muşcăturii încasate de fiica unui domnitor din secolul XVII. Actualul lord a lucrat ca inginer la British Air Space. Părăseşte Londra ca să ocupe tronul strămoşilor la rugămintea mamei, scriitoarea Sibila Mary Hathaway. Sark apare în operele autorilor Mervyn Peake Laurence, John Oxenham, Sarah Cockburn, Maurice Marie Émile Leblanc, Edward Jerrard Tickel şi Algernon Charles Swinburne. Insulele Brecqhou, Jethou şi Lihou au fiecare un suveran care plăteşte o rentă seniorului din Sark, arborează propriul drapel şi emit timbre. Sark nu este un caz singular. Arhipelagul irlandez Aran are prin tradiţie un rege. În viaţa de zi cu zi monarhul este doar simplu pescar. Până în 1965 insula Nomuca din arhipelagul Tonga a fost condusă onorific de o broască ţestoasă. Reptila fusese dăruită localnicilor în 1777 de James Cook. “Dezrădăcinarea şi separarea de tradiţie nevrozează masele şi le pregăteşte pentru isteria colectivă”, atenţionează psihologul Karl Gustav Jung. (Marian ROTARU)

Leave a Comment