Google

Doi primari botoşăneni au decedat din cauza unui sistem sanitar incompetent

Written on:iulie 7, 2019
Comments
Add One

În doar trei săptămâni, doi primari botoşăneni au decedat din cauza unui sistem sanitar extrem de putred şi ineficient. Pe 15 iunie, Dorel Dorneanu de 65 ani – primarul comunei Corni a suferit arsuri de gradele 3 şi 4 pe mai bine de 80% din suprafaţa corpului în urma exploziei unui cazan cu ţuică din propria-i gospodărie. Internat în aceeaşi zi de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, unde nu i s-a putut face nimic, Dorel Dorneanu a fost transferat abia duminică 16 iunie tocmai la Secţia de Arşi a Spitalului Braşov. În ciuda eforturilor medicilor, atât ale celor de la Botoşani cât şi ale celor de la Braşov, primarul a decedat. Potrivit practicii medicale, în cazul arsurilor pot apărea diverse complicații, infecțiile fiind cele mai frecvente, urmate de pneumonie, celulită, infecții ale tractului urinar și insuficiență respiratorie. Printre factorii de risc pentru infecții se numără: arsurile de peste 30% din suprafața corporală, arsurile de gradul III, vârsta extremă (pacient foarte tânăr sau foarte bătrân), arsurile care afectează picioarele sau perineul. Deşi cunoşteau toate aceste „mici amănunte”, medicii botoşăneni şi braşoveni s-au dovedit… cizmari. Iar pentru că la români, mai ales la neputincioasa şi tragica naţie română!, „o nenorocire nu vine niciodată singură”, săptămâna trecută s-a petrecut o nouă tragedie în administraţia publică botoşăneană. De această dată a fost rândul lui Toader Leampăr de 57 ani – primarul comunei Vorniceni să fie victima unui sistem sanitar inexistent. Primarul de Vorniceni a ajuns joi 4 iulie la Spitalul din Săveni, care este Secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani şi a murit într-un spital unde nu era niciun medic! La faţa locului a fost chemat şi un echipaj de la staţia din Săveni a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar şi o ambulanţă SMURD – TIM cu medic de la Botoşani, care însă nu au mai putut să îl salveze pe primar. Primarul oraşului Săveni, Relu Târzioru, susţine că, la momentul producerii evenimentului, în spital nu se afla niciun medic, aceştia fiind în concediu. Toader Leampăr a murit pe scările spitalului din oraşul Săveni. Edilul era în delegaţie şi i s-a făcut rău. A mers singur la spital, unde a fost consultat de o asistentă pentru că singurul medic de gardă era în concediu. Primarul din Vorniceni se afla în Săveni ca să rezolve unele probleme ale comunei sale. Pentru că s-a simțit rău, a mers la spitalul din oraș unde, pe ușa de intrare din spitalul de la Săveni a găsit un afiș pe care scria: „În perioada 26.06.2019-10.07.2019 activitatea camerei de gardă este închisă”. „Din punctul meu de vedere e o dramă, pentru că mor oameni din cauza incompetenţei unor factori de decizie care nu iau decizia de a transfera un medic care ia 200 de milioane lei (n.r. 20.000 de lei) salariu de la Botoşani ca să facă o gardă la Săveni, un spital care este în subordinea Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani. Pur şi simplu, au dat concedii la medici şi au închis spitalul. Cineva trebuie să răspundă pentru asta. Întâmplarea face că a murit un primar, dar putea să fie orice, putea să fie un copil”, a declarat Relu Târzioru – primarul oraşului Săveni. Incompetenţa managerială ridicolă de la Săveni a ajuns şi la urechile ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care a declarat: „Organizarea activităţii medicale într-un spital ţine de managementul spitalului cu asigurarea continuităţii liniilor de gardă şi tot ce ţine de asigurarea unui act medical de calitate şi corespunzător. Până la urmă, aştept un răspuns de la DSP Botoşani care verifică modul în care s-au desfăşurat lucrurile. Am înţeles că acolo există o secţie exterioară, a fost un spital transformat în secţie exterioară a unui spital judeţean. Vreau să văd exact cum funcţionează, dacă sunt medici, care este numărul de cazuri, pentru că eu din ceea ce am văzut există doi medici acolo, unul din medici era în concediu de odihnă, altul în concediu de boală. Spuneau că cel care a mers în concediu de boală este din cauza epuizării. Eu am verificat prezentarea la camera de gardă – avea un număr mic de cazuri, nu se putea compara cu o unitate de primiri urgenţe. Vreau să aflu adevărul. Continuitatea asistenţei medicale într-o unitate sanitară este asigurată de management”. (G.B.)

Leave a Comment