Google

Din vechime (partea I)

Written on:august 3, 2014
Comments
Add One

Palatul Chrissoveloni din GhidigeniAm cunoscut în satul tutovean Ciocani o femeie născută cam odată cu Mihai Eminescu. Numărul deceniilor trăite de ea depăşeau numărul anilor mei de viaţă. Am mers la bătrână, bună cunoascătoare a leacurilor pentru oameni şi animale, cu bunica mea Amalia Ivas. Faptul că eram încă un ţânc a făcut-o să depene amintiri din copilăria ei petrecută înaintea Unirii Principatelor. Pe atunci capacitatea de apărare a Moldovei era slabă. Turcii din Dobrogea profitau de situaţie şi umblau pe ascuns prin Ţara de Jos ca să fure copii. Răpirile se făceau vara, când ţăranii plecau la câmp. Oamenii nu luau odraslele cu ei, pentru că le venea greu să muncească şi totodată să le supravegheze. Hoţii căutau victimile prin satele golite de adulţi, prin râpile şi dumbrăvile unde se jucau ori pe malurile pâraielor unde plozii megeau la scăldat. Sătenii ascundeau copiii acasă, în căzile folosite toamna la mustuitul strugurilor. Le acoperau gura, dar le scoteau vranele ca să poată intra aerul. Lăsau copiilor mâncare şi apă, dar mai presus de toate le cereau să tacă mâlc, dacă vor vedea prin curte picior de străin. Aşa îşi petrecea fetiţa de atunci, bătrâna din faţa mea, cu fraţii şi surorile ei, cea mai mare parte din vară. Într-o bună zi aud la poartă un scârţâit de căruţă şi glasul vizitiului care oprea caii în faţa casei lor. Ştiau că turcii au căruţe acoperite cu coviltir, ca să nu se poată vedea ce cară. În ogradă intră o turcoaică tânără şi frumoasă, îmbrăcată în şalvari şi cu turban pe cap. Peste turban ţinea o tavă cu baclavale, alviţă, smochine, roşcove, ciubuce de zahăr şi bomboane. “Copiii mamei veniţi să vă dea mama alviţă şi smochine”, spunea cu glas dulce. Cei chemaţi se uitau pegaura vranei, înghiţind în sec de poftă. Tăceau chitic. Dacă îşi trădau prezenţa erau pierduţi. Îi aştepta sclavia. Fetele umpleau haremurile. De băieţi era mai rău. Ajungeau eunuci. Turcoaica a cercetat cu ochi de şerpoaică toate colţurile, îndemând mieros la bunătăţile ei. Până la urmă a plecat. La drum s-a auzit căruţa urnindu-se din loc. Pericolul trecuse pe moment.

În anul 1758, o sută de mii de tătari veniţi din Bugeac distrug complet Bârladul. A fost ultima invazie asupra Moldovei. Călugărul Constantin Daponte de la Muntele Athos scria în cronica lui despre “prădăciunile şi batjocurile făcute de tătari în urma cărora Bârladul a fost prădat şi ars cu desăvârşire”. În pădurea care mărgineşte drumul spre Perieni se vedeau acum patru decenii urme de fundaţii. Bunicul meu, Vasile Ivas, mi-a spus că acolo a fost o mănăstire de călugăriţe distrusă de tătari. Mai de mult am scris că satul Ghidigeni, întemeiat de românii din localitatea Galaţi, Ţara Bârsei, perpetuează numele turcului Ghiudium. Acesta venise din Dobrogea cu o ceată de prădători. Ţăranii din Draghiceni, cum se chema pe atunci satul, l-au prins, dar l-au cruţat. Prizonierul rămâne locului şi se încreştinează. De la el s-a dus vestea satului, căruia cu timpul i se va zice Ghidigeni. Numele lui Ghiudium este derivat din ghiudem, varietate de cârnaţi uscaţi şi codimentaţi făcuţi cu carne de oaie. Aşa se explică prezenţa străzii Ghidigeni din Bucureşti. Acolo au locuit pe vremuri cârnăţari din Anatolia. Nu departe de Ghidigeni se află localitatea Tupilaţi, a cărei toponim evocă nevoinţa sătenilor de a se ascunde în pădure ca să scape de urgia turcilor. Bieţii oameni erau chiar în calea jefuitorilor. În Ghidigeni a locuit familia Hasan, iar o altă familie de turci românizaţi a existat în Tupilaţi. Probabil că la început Ghidigeniul se chema Galaţi. Era obişnuinţa ca noile aşezări să fie denumirte de întemeietori, după localităţile de baştină. Profesor doctor Elena Monu arată în monografia “Familia Costache. Istorie şi genealogie” că localitatea Epureni din judeţul basarabean Lăpuşna a fost înfiinţată de ţăranii din satul tutovean omonim. Epureniul tutovean şi cel basarabean au aparţinut boierilor bârladeni Costache. Probabil Ghidigeniul primeşte actualul nume prin secolul XVIII. Spun asta pentru că evidenţa impozitelor pe anul 1816 a Principatului Moldovei face referire la Ghidigeni şi la “domnia sa căminarul Constandin Palade”, boierul local. Se spune că familia Palade este originară din Tracia Grecească. Avea pe blazon un cerb, totemul ancestral al clanului şi simbol mistic al renaşterii. Documentele veacului XVII consemnează pe vornicul bârlădean Gavril Palade, cu moşie lângă oraş şi proprietar al unei mori de apă pe râul Bârlad. Printre urmaşi s-a numărat Gheorghe Palade, autor de lucrări juridice. George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel şi ginere a lui Nicolae Malaxa, este originar pe linie paternă din Văratici, comuna Şendreşti, plasa Pereschiv, judeţul Tutova. Tatăl savantului, profesorul Emil Palade este urmaşul lui Şandru Palade, pârcălab de Roman în secolul XVI. Constandin Palade din Ghidigeni a ctitorit în anul 1809 biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, refăcută opt decenii mai târziu de Nicolae Z. Chrissoveloni. Acelaşi Constandin Palade era să ajungă domnitor al Moldovei. Moare de holeră în anul 1831, iar pe tronul ţării se va sui Mihail Sturdza. Lucia de Bentelen, fiica lui Constandin, măritată cu un marchiz spaniol, vinde moşia Ghidigeni prinţului Dumitru Mavrocordat în jurul anului 1840. Bugeacul este pământ românesc străvechi alcătuit din judeţele Cetatea Albă, Ismail, Tighina şi Cahul. Valul lui Traian îl traversează până la Nistru. Tătarii nohai din Crimea, aşezaţi în Bugeac din secolul XVI, vor forma o naţiune aparte, cu propria limbă. Ne-au făcut mult rău. Numele dat ţinutului vine de la turcescul bucak – colţ. “E lipsit de pietate ca datinile care au existat în fiecare loc din vechime să fie lepădate”, avertizează filosoful Celsus în lucrarea “Cuvântul Adevărat”. (Marian Rotaru)

Leave a Comment