Google

Din 10 ianuarie se reînfiinţează UPU la Spitalul din Huşi

Written on:ianuarie 9, 2015
Comments
Add One

spital husi netÎn ultima perioadă Spitalul din Huşi a fost ţinta mai multor atacuri în presă. Atacurile au fost iniţiate de „binevoitori”. Calul troian este în interiorul unităţii medicale şi acest lucru îl ştiu toţi. Grav este că s-a creat aici o stare de neîncredere tocmai din cauza acestor ştiri false care au fost mediatizate excesiv. Problema principală a spitalului din Huşi este similară tuturor spitalelor din România şi se referă la numărul mic de medici care lucrează aici, dar spre deosebire de alte spitale din judeţul Vaslui, unitatea din Huşi este bine administrată. O dovadă clară în aceste sens este că bolnavii care se adresează Spitalului din Huşi nu sunt trimişi să cumpere medicamentele necesare tratamentului.

Spitalul Dimitrie Castroian din Huşi poate fi considerat un model de management dacă ne uităm pe bilanţul anului 2014. Unitatea nu are datorii, pacienţii acestui spital nu-şi cumpără medicamentele, ceea ce înseamnă că reusursele financiare avute la dispoziţie sunt gestionate bine. Cu toate acestea, de ceva timp, se încearcă destabilizarea situaţiei. A fost cazul copilei care a decedat, apoi a urmat alt caz prezentat greşit în presă. În ambele situaţii cazurile au fost prezentate greşit şi vina nu este a spitalului ori a medicilor care au intervenit. Ancheta derulată în primul caz arată clar că vina nu este a medicului, iar stirea despre un aşa zis test care nu a fost efectuat e doar o simplă poveste.

Recent s-a petrecut altă situaţie. Un copil a ajuns într-o situaţie gravă la spitalul din Huşi. Medicul de gardă a intervenit corect, spune managerul instituţiei medicale, dar, probabil, i-a fost teamă de ce s-ar putea întâmpla şi atunci a avut o ieşire publică nefericită.

Având în vedere aceste aspecte, conducerea Spitalului Dimitrie Castroian din Huşi a organizat recent o conferinţă de presă în care a fost abordată în mod corect situaţia unităţii medicale. Prima problemă e legată de lipsa medicilor. Spitalul din Huşi, la fel ca toate unităţile spitaliceşti din ţară, are nevoie de medici. Dar aici este un colectiv bun de specialişti care-şi desfăşoară activitatea în bune condiţii. Mesajul managerului spitalului a fost clar: oamenii trebuie să aibă încredere că medicii din spitalul nostru fac tot ce le stă în putinţă pentru a-i ajuta. „Situaţia trebuie prezentată aşa cum este. Unitatea de primiri urgenţe a fost înfiinţată în urmă cu doi ani. Iniţial au fost 2 specialişti, unul venit prin c oncurs, iar al doilea avea contract de prestări servicii. În urma necazului cu fetiţa de la Buneşti Avereşti, Ministerul Sănătăţii a aplicat sancţiuni şi medicul urgentist şi-a dat demisia. Atunci am căutat soluţii şi Unitatea de primiri urgenţe a funcţionat în continuare până pe 4 ianuarie. De pe 5 ianuarie funcţionează ca şi cameră de gardă cu 4 linii de gardă (pediatrie, chirugie, obstretică ginecologie şi profil medical). Practic lipseşte medicul urgentist care să coordoneze Unitatea de primiri urgenţe. Dar de pe 10 ianuarie va funcţiona din nou pentru că doctorul Ciobotariu Alexandrina a aceptat să coordoneze unitatea. Ne-am mobilizat pentru a rezolva urgenţele şi nu au fost probleme. Este, e adevărat, un disconfort mare, după necazul cu fetiţa de la Buneşti. Dacă vorbim de criză este o criză a medicilor urgentişti. În fiecare an noi scoatem posturi pentru rezidenţi, avem câte un medic pe ATI în fiecare an, dar nu se ştie dacă după terminarea rezidenţiatului vine la Huşi. Asta e situaţia însă a cultiva o neîncredere în spitalul din Huşi mi se pare mult. Dacă până acum ne luptam cu exteriorul pentru a aduce fonduri, pentru a moderniza spitalul, acum se pare că trebuie să ne luptăm şi cu unii din interior. Calul trioan e la noi în curte până la urmă. Mai trist este că din astfel de situaţii au de pierdut oamenii din oraş şi din zonă. A construi este greu, dar a distruge e mult mai uşor”, a spus între altele managerul Spitalului Dimitrie Castrioan din Huşi, dr Lucia Rotaru Ciupilan.

Conducerea spitalului nu a menţionat clar cine provoacă aceste situaţii absurde, însă nu e greu de observat. Senatorul Tătaru a avut mereu ceva împotriva unităţii unde-şi desfăşoară activitatea şi a ieşit mereu în presa locală cu diverse acuzaţii. Din păcate, interesele unui individ nu ar trebui să primeze în raport cu interesele a zeci de mii de oameni. Și dacă tot este interesat de soarta spitalului din Huşi şi de „miile de pacienţi”, pe care spunea în campania electorală din 2012 că-i are, senatorul Tătaru ar face bine să se gândească la acţiuni în favoarea spitalului huşean. Din Parlament poate se găsesc soluţii de sprijin pentru unitatea medicală, pentru că sprijinul s-ar duce spre zecile de mii de pacienţi. Dacă ştii însă numai să lansezi diverse atacuri mizerabile înseamnă că interesul personal este înaintea interesului public.

De 150 de ani în sjuba oamenilor acestor locuri

Spitalul din Huşi se poate lăuda cu o vârstă onorabilă. De 150 de ani se află în slujba oamenilor acestor locuri. Riscul acum este să dispară ca spital dacă va continua acestă campanie mizerabilă lansată de unii. „Spitalul din Huşi nu are datorii, nu are arierate şi asta de circa 10 ani. Chibzuim resursele financiare pe care la avem la dispoziţie pentru a fi folosul oamenilor. Bilanţul pe anul trecut arată că nu avem datorii, ne-am achitat bine de sarcini, aşa că pot spune că situaţia e bună. Problema e că astfel de acţiuni îndepărtează şi mai mult medicii de spitalul din Huşi. Dacă nu putem asigura funcţionarea unităţii de primiri urgenţe atunci spitalul dispare în forma de organizare actuală şi se transformă în centru multifuncţional. Nu cred că asta vor oamenii din toată zona care se adresează medicilor de la noi”, a mai spus managerul Lucia Rotaru.

Leave a Comment