Dacă ar fi mult mai multe zone care să se dezvolte mereu, care să caute soluții pentru a fi în frunte, atunci vechea Moldovă ar fi altfel. Începutul de an la Bălțați în județul Iași înseamnă alte investiții și alte activități care să crească nivelul de confort pentru toți.
A început un alt an și dorințele parcă sunt mai mari în comuna Bălțați din județul Iași. Traversată de drumul european spre Târgu Frumos, comuna Bălțați este una dintre cele mai dezvoltate zone ale județului Iași. Chiar la început de an, primarul Vasile Aștefanei anunța că a fost semnat un contract de asfaltare drumuri în satele comunei, în valoare de 2,3 milioane de euro. Privind în urmă se vede că de peste un deceniu aici s-au investit sume mari în dezvoltare, accesând mai toate liniile de finanțare existente.
Am spus de mai multe ori însă realitatea din teren mă obligă să spun iarăși că o comunitate crește dacă are lideri de ispravă, dacă oamenii sunt pretențioși, dacă gospodarii locului vor mai mult. La Bălțați, în timp, s-au realizat cam toate investițiile care țin de o comunitate dezvoltată, de nivel european. Utilități sunt, ba chiar comuna Blațați a fost printre primele care au accesat fonduri pentru apă la robinet și canalizare, apoi rețeaua de gaz metan s-a extins permanent, iar la drumuri se lucrează cam în fiecare an. O atenție deosebită a fost acordată școlilor și mai ales dezvoltării armonioase a copiilor comunității. „Am terminat licitația pentru modernizarea școlii din Mădârjești. Este un proiect de 500.000 euro. Avem proiectul de 2,3 milioane de euro pentru modernizare drumuri și mai vedem ce va mai fi. Mai sunt lucrări cu fonduri de la bugetul local”, ne-a spus primarul comunei Bălțați. Cine a fost la Bălțați a văzut că totul e făcut ca la carte, că aici sunt condiții sporite de confort, dar nevoi mai sunt, dacă ne uităm după activitatea primarului și a administrației locale. Altfel spus, primarul nu prea are timp să se plictisească.
O comunitate se dezvoltă armonios dacă sunt avute în vedere toate domeniile, toate laturile vieții sociale. La Bălțați, copiii și tinerii beneficiază de o atenție deosebită din partea comunității. Pe lângă faptul că sunt premiați, deci li se recunosc meritele, cu diverse ocazii, permanent administrația locală caută să promoveze pe cei mai buni. Modernizând Căminul Cultural și dotându-l cu instrumente și tot ce este necesar, administrația locală de la Bălțați a dat un impuls valorificării tradițiilor moștenite. Recent ansamblul folcloric al comunei, format din copii iubitori de tradiții, a concertat la o televiziune națională. E un eveniment deosebit pentru această frumoasă comunitate și pentru întreaga Moldovă. Puține sunt satele care duc mai departe frumusețile moștenite. Astăzi, când goana după funcții, bani, cariere, e mai aprigă ca oricând, grija pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, îndrumându-i către folclor, către sport, către activități cu adevărat educative, este o minune am putea spune. Iar minunile sunte prezente în unele comunități din Moldova.
Ca să ajungi la astfel de performanțe, e nevoie de multă muncă, pentru că oamenii au vrut întâi drumuri asfaltate, utilități și alte obiective de interes general. Iată însă că îmbinând proiectele de dezvoltare cu promovarea moștenirii tradiționale se obțin rezultate de excepție.
Pe lângă activitățile culturale, la Bălțați copiii sunt îndrumați și către sport, pentru că sunt asigurate condițiile necesare. Altfel spus, într-o comună copiii au la dispoziție activități la fel ca la oraș. E ceva remarcabil, pentru că așa crește armonios comunitatea.
„Am luat și instrumente, plătim profesor să învețe copiii și sunt vreo 60 de copii mici care vin la repetiții. E cel mai important să ai grijă de copii. De asemenea, avem copii înscriși la sport. Faptul că au mers și-n alte localități și s-au întâlnit cu alți copii ca și ei a fost ceva deosebit. Apoi la televiziune, unde au cântat și au dansat, e foarte important pentru dezvoltarea lor. Peste vreo două luni, cred că prin aprilie, vreau să facem o manifestare deosebită, cu prilejul aniversării pictorului Ciobanu de la noi. Avem în vedere astfel de activități, pentru că viața comunității nu înseamnă doar asfaltarea drumurilor sau ciorovăieli pe buget și pe alte subiecte care se mai împrăștie în comunitate”, spune primarul Vasile Aștefanei. Cât privește bugetul de anul acesta și investițiile publice primarul se declară optimist ca de obicei. „Bugetul de anul acesta e comparabil cu cel de anul trecut. Am asigurat funcționarea și mai vedem ce proiecte vom cofinanța. Cu gazul metan am ajuns la Podișu și în Valea Oilor. Avem proiecte în derulare și sigur vom reuși să punem în practică ce ne-am propus”, a concluzionat primarul comunei Bălțați.