Hoție sau prostie?
Asta e întrebarea existențială la Bârlad. E prostie să pui borduri peste scânduri sau e hoție în cel mai haiducește mod posibil? Că s-a dărâmat podul din Neamț și apoi s-a văzut că avea în componență polistiren știe o țară întreagă. Că s-a mai surpat nu știu ce pod prin județul Suceava iar știe o țară întreagă. Că se fură din lățimea și grosimea unui drum, iar am văzut. Să acoperi însă o groapă cu scânduri și deasupra să pui borduri, vedem acum la megaspecialiștii de la compania Nomis. Tot la Bârlad, spun specialiști recunoscuți, se înlocuiesc materialele trecute în proiect la construcția unui drum. Apoi, ca să economisească, constructorul a montat pavele pe trotuare peste betonul sau asfaltul care era. Așa s-a ridicat trotuarul până la jumătatea gardului. Mai grav este că în zona cu magazine, trotuarul va fi mult peste pragul ușii. „Vom coborî în magazin”, spunea un cetățean privind minunea făcută de Nomis.
Cei mai informați spun că totul se face cu acordul primarului. Problema este că un astfel de proiect, cum e cel privind modernizarea bulevardului Epureanu, vine o dată la 30 de ani. Dacă acum se fură mult și se face rău, apoi rău va fi pentru mulți ani de acum încolo. Investiții făcute așa sunt multe în țară, dar parcă ar fi timpul să se mai domolească hoțiile. Se pare însă că acestea cresc, pentru că unii sunt flămânzi rău.
De menționat că primarul de Bârlad este de la PNL. Mai spunem că Primăria și societatea de construcții au transmis că investițiile se derulează conform proiectului.
Ce spun oamenii? „Mitică-fără-frică și Nomis-fară-școală lovesc din nou! Deși se lauda că are cel mai mare buget pentru investiții din paleolitic înspre zilele noastre, Boroș se dovedește a fi cel mai slab primar de la ispravnici încoace! Evident, slab pregătit, că la carcasă stă și el binișor chiar dacă d-na Caro îl vede ca o furnică (probabil o termită la cum toacă inutil banii publici!). În imagini vedeți cum Nomis a montat, iar Boroș a acceptat ca bordurile să fie montate pe scânduri de lemn! Nu știm ce e în capul lor, doar semnalăm, ne închinăm și renunțăm să mai facem doar pe facebook agitație! De astăzi vom scrie la instituțiile statului”. Un amplu reportaj citiți în ediția tipărită a ziarului nostru.