Google

De la Giurgiu la Adrianoupouli

Written on:iulie 20, 2018
Comments
Add One

Într-o zi de vară… până-n seară, cinci prieteni au plecat de la Giurgiu, prin Bulgaria, spre Grecia.

Vama de la Giurgiu-Ruse, ora 9,15. Câteva containere și cuști din termopan adunate la un loc alcătuiesc vama. Alexei, Bogdan și Ștefan, primii doi cu consoartele, gândeau și vorbeau între ei că în interiorul frontierelor Uniunii Europene ar trebui să lipsească vămile, controalele, că doar gardul dintre Estul bolșevic și Vestul capitalist a dispărut de câteva decenii. Realitatea îi contrazice.

– Mă, dar ăștia nu s-au trezit încă din vechea împărțire capitalisto-comunistă, spune Bogdan.

– Așa e, dragi tovarăși… de drum, răspunde Ștefan! Granițele încă există, controalele la fel, fiecare-și apără identitatea națională și granițele actuale, chiar dacă odată a furat niscaiva teritorii de la alții. Ia să vedem ce vor vameșii!

E rând, însă controlul decurge relativ repede. La bulgari trebuie să plătești taxă de drum, că altfel te amendează. Vameșii bulgari se uitau cam cu ciudă la cei care treceau. Sau poate a fost doar impresia lui Bogdan.

– Hai să mergem, doar trecem prin Bulgaria spre Grecia, spune Ștefan.

După vreo 30 de kilometri parcurși în tăcere, ascultând muzică bulgărească, Ionela, soția lui Alexei, face o constatare: Credeam că-n România sunt drumuri semănate cu gropi și case neîngrijite. Drumul până la Giurgiu, la ieșirea din România, a fost cu adevărat european, dar ăștia au doar drumuri cum sunt multe județene la noi. Iar satele văzute până acum arată ca-n urmă cu 200-300 de ani. Voi spuneați, continuă Ionela, adresându-se prietenilor, că-n România este mizerie, ia uitați-vă ce-i pe aici!

– Da, soro, zice Ștefan, ăștia sunt cu vreo câteva decenii în urma românilor. N-am văzut case mai acătării prin sate.

Mașina scârțâie când ia câte o groapă mai adâncă. Soarele bate cu putere și drumul e destul de obositor.

Prietenii opresc într-o parcare, cică amenajată și semnalizată. Amenajarea constă într-un butoi de tablă pe post de coș de gunoi care n-a mai fost golit demult.

– Mizerie mare, spune Alexei, coborând să-și dezmoțească oasele. |știa sunt puturoși, mă’, nu glumă. Fug de muncă precum… de tămâie, mai spune râzând Alexei.

– Lasă-i mă’, nu-i mai judeca așa de dur. Așa era și-n România acum vreo zece ani. Mai sunt sate uitate de timp și acum, dar cel puțin una două case cu etaj construite recent tot găsești. De prin 2013 încoace se fac multe investiții publice în România, în satele românești. Anul trecut și anul acesta cred că nu este localitate din România unde să nu se construiască un capăt de drum, o școală nouă. Boscheții fac parte din peisaj și mai, mai că ascund casele dărăpănate.

Prietenii ajund într-un orășel de mărimea Tecuciului. Sau poate era cât Buzăul.

– Fraților, dar n-am mai văzut atâtea blocuri comuniste demult, spune Ionela. Așa cum au fost construite în urmă cu aproape 5 decenii, așa sunt și acum. Nicio mână de var n-au văzut de atunci. Continuare în ediția tipărită a regionalului Informatorul Moldovei.

Leave a Comment