Google

De câteva decenii un om și-a legat destinul de existența și dezvoltarea comunei Pădureni

Written on:august 16, 2021
Comments
Add One

Este singura comună din județul Vaslui și, probabil, din regiunea Moldova care deține un hotel al Primăriei. Este singura comună care deține o piscină a primăriei, iar salba de atracții este completată de Parcul Amintirilor și muzeul numit Casa Bunicilor. Concluzia? Comuna este o adevărată atracție turistică la nivel național și internațional.

Întâlnim astăzi urme ale trecerii marilor personalități ale culturii și spiritualității românești prin zonele județului Vaslui și prin Moldova lui {tefan cel Mare. Un ministru și-a legat destinul de construirea școlilor într-un stil care și astăzi îi poartă numele. Un celebru om al teatrului românesc și-a legat numele de modernizarea meleagurilor unde s-a născut. Sunt multe personalități care au lucrat și pentru oameni, chiar dacă unii au stat deoparte de funcțiile publice. Așa era atunci și dacă ar fi fost altfel Moldova și România erau la nivelul Epocii de Piatră. Astăzi, din păcate, puțini sunt cei care lucrează pentru oameni chiar dacă sunt foarte bine plătiți de cei mulți. E cazul parlamentarilor, miniștrilor și a altor indivizi care ocupă funcții publice plătite gras. Aceștia știu doar să facă averi nemăsurate pentru ei. Doar atâta educație au și atâta pregătire.

Îmbucurător este faptul că, pe ici, pe colo, mai întâlnești câte un om care și-a legat destinul de cel al comunității în care a văzut lumina zilei. E firesc să fie așa, deoarece creșterea și formarea țin și de comunitate și apoi vine un timp când oricine este obligat moral să întoarcă sprijinul primit, adică să lucreze în folosul comunității care l-a crescut.

Despre Pădureni se vorbește la superlativ peste tot în țară dar și-n străinătate pentru că un om și-a legat destinul de modernizarea și promovarea meleagurilor natale. Învățătorul Temistocle Diaconu lucrează de câteva decenii în slujba comunei Pădureni. Mai bine spus de când a terminat Liceul Pedagogic din Bârlad și a revenit în satul natal ca tânăr învățător. Fiind un iubitor al tradițiilor populare și un pasionat al folclorului din zonă și, mai apoi, din toată România, învățătorul Temistocle Diaconu s-a gândit să facă la Pădureni un ansamblu folcloric autentic. Așa a început povestea. Munca era voluntară pe atunci. Paiunea însă a învins orice obstacol. Cu mult înainte de 1989 comuna Pădureni era cunoscută în Occident. Ansamblul folcloric Stejărelul a „plimbat” toată Europa înainte de 1989, iar occidentalii veneau des la Pădureni. Numele comunei Pădureni cu frumoasele tradiții din zonă și oamenii minunați care au locuit și locuiesc aici erau familiare încă mult înainte de 1989 în țări ca Franța, Belgia și-n toată Europa. Meritul este doar al învățătorului Temistocle Diaconu care și-a urmat un vis. „Au fost sacrificii. Au fost eforturi mari. Pasiunea însă a învins, iar satisfacțiile au fost pe măsură”, spune acum privind în urmă primarul Temistocle Diaconu. Apropo de funcția pe care l-au ales oamenii din 1990 și până azi, dacă ar fi fost alt primar ori mai mulți primari, comuna Pădureni s-ar fi zbătut în sărăcie la fel ca multe alte comunități locale din județul Vaslui. Unii așa ziși reporteri se „dădeau pe spate” de mirare când au văzut într-o comună de prin Brăila sau Tulcea niște mici panouri solare și câteva drumuri de asfalt. Dacă ar veni la Pădureni ar vedea o localitate asemănătoare unei stațiuni turistice occidentale. Mai este de lucrat la promovare că în rest, de treburile administrative și de modernizare, se ocupă primarul Temistocle Diaconu.

De pe Dealurile Hușilor drumul șerpuiește câțiva kilometri prin pădure spre comuna unicat.

Pentru că veni vorba ar fi demn de menționat că Dealurile Hușilor erau cândva renumite pentru podgorii. Astăzi mai sunt urme palide ale fostelor podgorii. Orașul dintre vii cum i se spune, cam forțat acum, e cam înțepenit, cam bate pasul pe loc, dar acesta-i alt subiect.

Căminul cultural se modernizează printr-un proiect de 500.000 euro, iar valoarea investițiilor publice din comună se cifrează la milioane de euro

Lăsând în urmă dealurile orașului care se mai numește încă dintre vii, plecăm spre o comunitate unicat în județul Vaslui și-n Moldova. E vorba de comuna Pădureni locuită dintotdeauna de oameni gospodari. Urcând un deal destul de înalt și ajungând pe „așezătură”, cum spune moldoveanul, se vede în zare un sat în care casele noi sau modernizate depășesc cu mult casele bătrânești. E un semn că satul s-a mărit și a întinerit. Cândva era doar un cătun acolo străjuit de codri seculari. Astăzi e un sat modern. Administrația locală a făcut drum de asfalt până la Rusca. Dacă acel cătun ar fi fost lipsit de atenție din partea administrației locale ar fi rămas prizonier în timp.

Indiscutabil, învățătorul Temistocle Diaconu este un iubitor al tradițiilor, iar straiele frumoase ale comunității sunt prezentate lumii și sunt apreciate în toate colțurile țării și lumii. După Satul de Vacanță și alte investiții unicat într-o comună din Moldova, acum se lucrează aici la modernizarea Căminului Cultural și dotarea cu tot ce este necesar. Căminul cultural, locul unde au fost reînviate frumoasele tradiții ale zonei, a doua casă a primarului Temistocle Diaconu, era o clădire veche dar cu o bogăție spirituală inestimabilă. Acum casa tradițiilor de la Pădureni se îmbracă în straie noi ca să primească noi și noi talente. După finalizarea proiectului de modernizare și dotarea Căminului Cultural Pădureniul va înființa alt ansamblu folcloric pe categorii de vârstă. Comuna Pădureni este acum la nivelul oricărei comunități de aceeași mărime din Occident, în ceea ce privește dezvoltarea. Unde mai pui că toate noutățile au fost gândite și inițiate de un om. De omul care și-a legat cândva destinul de cel al comunității natale. Dacă la nivelul dezvoltării este egală comunităților din Occident, în ceea ce privește frumusețea tradițiilor puse în valoare sub bagheta aceluiași om, comuna Pădureni depășește multe localități din Europa. Ca o paranteză merită amintit că s-au găsit mulți cârcotași care zâmbeau când se vorbea de piscină la Pădureni sau hotel. Acum aceștia au cam rămas fără grai pentru că acele investiții se dovedesc a fi profitabile. De fapt viitorul comunităților locale este strâns legat de punerea în valoare a oportunităților locului. Comunitățile locale care se bazează doar pe taxe și impozite au un viitor sumbru. Peste tot în lume o comunitate se dezvoltă dacă știe să atragă fonduri la bugetul local. Obiceiul românesc este să se uite toți cu invidie și mirare la ce au străinii, la cum arată localitățile în Occident. Puțini, foarte puțini, învață ceva din ceea ce văd la alții și mult mai puțini încearcă să facă la ei acasă ce au văzut în alte părți. Excepția întărește regula. Excepția aici este comuna Pădureni care a știut să pună în frunte mereu pe cel care și-a legat detinul de cel al comunității. Satul de Vacanță este neîncăpător pentru câte cereri sunt, iar piscina cu iazul de agrement sunt aglomerate la fiecare sfârșit de săptămână. A greșit primarul Diaconu făcând aceste investiții? Ori câștigă comuna cu aceste investiții? Orice investiție publică este făcută pentru a crea plus valoare. Doar așa se dezvoltă comunitățile locale.

Ne apropiem de finalul reportajului din comuna Pădureni, însă merită să menționăm că pe lângă investițiile amintite, comuna este gospodărită exemplar. Recent Primăria a cumpărat un autogreder nou pentru întreținerea drumurilor și astfel problema este rezolvată. Aici se intervine și pe drumurile din câmp ca oamenii să aibă cum să-și aducă recoltele în hambare. Cu imaginile întipărite în minte, din această zonă deosebită, invităm la Pădureni pe toți care vor să vadă la ei în țară o comunitate de nivel occidental și, totodată, felicităm omul Temistocle Diaconu pentru pasiunea cu care a creat acest monument de frumusețe într-un județ despre care se spune fals că-i cel mai sărac.

Leave a Comment