Google

Cum mama măsii în Occident se poate și-n România nu?

Written on:martie 25, 2019
Comments
Add One

Combustibili mai scumpi, dobânzi mult mai mari ca-n Europa și lefuri mult mai mici, energie electrică mai scumpă, gaze naturale mai scumpe, iar Europa vorbește despre stat de drept și „ține” spatele companiilor multinaționale.

Ungurii, polonezii, austriecii, ca să nu mai spunem de francezi, nemți, italieni, au combustibili mai ieftini decât românii. Tot acești occidentali, care plângeau cândva de mila romilor, iar acum stau cu statul de drept în gură (mai bine ar sta cu altceva), n-au resursele României, dar la ei se vând mai ieftin energia electrică, gazul metan, iar creditele la ei se dau populației cu dobânzi care încep de la 0,73%. Benzina și motorina se scumpesc de la o zi la alta în România. Românii au cea mai scumpă benzină la pompă. Nu țipă nici un oficial european pentru că au nevoie ca românii să fie săraci. Dacă au crescut veniturile românilor în ultimii doi ani, evident că s-a „lucrat” pe partea de prețuri. Nu s-a „lucrat” însă și la impozitarea profiturilor obținute de companii franceze, germane, italiene, austriece, maghiare din România. Aceste companii, numite de proști investitori străini/strategici, fac profituri uriașe în România, profituri la care nici nu ar visa în țările lor.

Oficialii Uniunii Europene stau cu statul de drept în gură și vor s-o pună pe madam Kovesi procuror european sau dacă nu ajunge acolo o pun la Cotroceni președintă. Uniunea Europeană are nevoie ca România să fie săracă, să nu cheltuie multe fonduri europene și să dea forță de muncă ieftină țărilor cu „ștaif”. Dacă se zburlește cineva din țară, adică e ceva mai patriot și vrea mai bine pentru cei mulți înseamnă că încalcă statul de drept.

Cum să cumperi mai scump benzină într-o țară ce deține rezerve de petrol? De ce credeți că făceau scandal americanii, care au lăsat cândva România în sfera de influență a Rusiei lui Stalin, iar mâine, dacă interesele proprii le-ar dicta, ar face la fel, dar și nemții sau francezii, când s-a găsit un „nebun” care să ceară un preț aproape corect pentru noile zăcăminte de petrol și gaze ale României? Se micșorează profitul uriaș care se obține acum în România din această activitate și românii nu vor mai fi săracii Europei. Cum să permită alde Frans Timmermans ori alde Juncker sau Merkel așa ceva? Ca suprafață și potențial România este o putere, dar nu e în logica Europei. Logica marțafoilor ăstora din Occident spune altceva: românii să fie flămânzi ca să le luăm ieftin bogățiile naturale. Cam asta e logica lor, dar până când va dura oare această situație?

Românii sunt batjocoriți și-n țara lor

„Marii investitori strategici” sunt de fapt niște stăpâni de sclavi. Supermarketurile dau niște lefuri angajaților la fel ca săracul care ține și el o dugheană la colțul străzii. Cum să dai 2.000 lei lunar unui lucrător în condițiile în care tu ca supermarket ai vânzare zilnică de minim 50.000-100.000  lei, iar buticarul vinde și el de câteva sute de lei zilnic și dă angajatului tot 2.000 lei?

Mai mult de atât, lefurile se fac și-n funcție de regiune. Moldova este pe locul unu la lefuri mici date de „investitorii” străini. Situația este prezentă nu numai la supermarketuri, ci și la bănci. Un lucrător la BCR Vaslui, Iași, Suceava, de exemplu primește jumătate din leafa celui care lucrează la aceeași bancă, dar în București.

Dobânzi de 13% în România și de 1% în alte țări europene

România este țară europeană? Geografic da, însă din punct de vedere economic și social categoric nu. Băncile străine vând credite în România cu dobânzi la care nici nu visează în țările lor de origine. Este îndreptățită o taxă pentru bănci? Este. Că veni vorba de taxă, toate țările europene taxează serios profiturile băncilor, numai în România ăștia fac profituri uriașe dar nu-i taxează cineva pentru că se încalcă „statul de drept”. Recent a avut loc o altă rundă a dialogului dintre guvernanți și oficialii BNR. Fiecare parte, spune consilierului premierului pe probleme economice, a venit cu situația lui. BNR s-a chinuit să calculeze câți bani pierd „săracii” patroni străini de bănci românești cu taxa pe lăcomie. Cei de la Guvern au venit și au spus că practicarea unor dobânzi mai mici îi scutește de chletuieli pe „onorabilii” patroni străini. Cine are dreptate? Care-i motivul de în România creditele se vând cu până la 13-14% dobândă? Indicele ROBOR poate fi de 1,9% spune Guvernul și atunci scad ratele la credite pentru români, iar băncile nu plătesc taxe suplimentare. Interesant de văzut este că BNR ține partea băncilor și a patronilor străini. BNR a luat în calcul doar scenariul în care indicele ROBOR este mai mare de 3% și „plânge” de mama focului că băncile străine plătesc taxe mult mai mari. Cine pune băncile străine din România să vândă creditele atât de scump, iar dobânzile la depozite să le țină jos de tot? Numai dacă se calculează diferența dintre dobânzile la credite și cele la depozite se vede că profiturile obținute în România sunt nesimțit de mari. Dacă mai adunăm comisioanele și alte daraveri pe care le plătesc românii care iau credite atunci vom vedea dimensiunea hoției. Dacă tot iau bani mulți de la români atunci să mai dea și ei înapoi câte ceva pentru dezvoltarea țării pe care o exploatează economic. Asta-i realitatea necosmetizată, iar calculele de tot felul sunt minciuni și povești inventate pentru a trimite în ceață pe români. Ce înțelege românul dacă îi vorbești de indicele ROBOR, de valoarea activelor și așa mai departe, folosind tot felul de calcule sofisticate? Nimic. Adevărul poate fi măsurat doar în miliardele de euro pe care le obțin anual profit băncile cu patroni străini care activează în România și-n ratele mai mari sau mai mici pe care le plătesc lună de lună românii de rând. (B. A.)

Leave a Comment