Google

Cu energie produsă în țară ieftin și cu gaze naturale proprii România are cele mai mari prețuri din Europa

Written on:decembrie 8, 2021
Comments are closed

Un specialist a avut curajul să spună clar că liberalizarea haotică a pieței energiei a determinat o creștere a prețurilor cu 46%, caz unic în Uniunea Europeană. Concret, românii cu salarii incomparabil mai mici decât toți europenii au primit cadou de la guvernanți cele mai mari prețuri la energie, gaze naturale și combustibili din Europa. Explozia prețurilor la energie electrică și gaze naturale a dat tonul scumpirilor la toate produsele și serviciile. Veniturile românilor au fost practic înjumătățite.

Replica ministrului Energiei, vinovat de scumpirile din ultima perioadă, e ceva de noaptea minții. Ministrul spune că Rsia este de vină. Cum să fie Rusia de vină când România are hidrocentrale, centrală nucleară și centrale pe cărbune prin care produce curent electric? Rusia a scumpit apa din râuri și din acest motiv curentul electric produs de hidrocentrale este mult mai scump? Rusia a comandat „băieților deștepți” din energie să dubleze sau să tripleze prețul curentului electric? Rusia a închis centralele pe cărbune care funcționau în România? Asta se înțelege din declarațiile ministrului Virgil Popescu.

Asta înseamnă că Rusia comandă unor țări europene, cum sunt Italia, Franța, Germania, să crească prețurile în România. Unele companii care furnizează românilor curent electric sunt ale unor state din Europa. Statul român este prost administrator, așa spun mereu politicienii, dar statele europene sunt deștepte și au voie să aibă în proprietate companii.

Veniți proaspăt la guvernare, pesediștii prin vocea liderului Marcel Ciolacu, au anunțat recent că este nevoie de o companie de stat care să producă energie și România să devină independentă energetic. Până acolo însă e cale lungă. Acum România are o companie de stat care produce energie electrică. Numai că energia produsă ieftin cu apă este vândută în alte țări, iar energia scumpă produsă cu gaz și cărbune este dată românilor la prețuri foarte mari. Se plângeau românii că stăteau pe întuneric înainte de 1990. Atunci oprea regimul curentul electric, pentru a face economie, dar în democrația liberalilor „europeni” sau neomarxiști europeni fiecare va sta pe întuneric din proprie inițiativă pentru că altfel va da tot venitul lunar pe factura la curent.

Sorry, the comment form is closed at this time.