Google

Cronica neagra

Written on:august 19, 2015
Comments
Add One

gratii catusePolițiștii cercetează un minor, domiciliat în oraşul Murgeni pentru săvârşirea infracţiuni de tâlhărie, faptă comisă asupra unui bărbat în vârstă de 54 ani, domiciliat în localitatea Cârja, suburbie a oraşului Murgeni.

Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Murgeni au întocmit dosar de cercetare penală pe numele unui minor, în vârstă de 14 ani, domiciliat în oraşul Murgeni care este bănuit de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă comisă pe raza localității de domiciliu.

În după-amiaza de 17.08.2015, un bărbat, de 54 ani, din localitatea Cârja, oraşul Murgeni se afla într-o staţie de autobuz de pe raza oraşului Murgeni cu intenţia de a se deplasa la domiciliu. Bărbatul a fost abordat de minor care i-a solicitat o ţigară şi ulterior, profitând de neatenţia acestuia, i-a sustras telefonul care se afla în buzunarul de la cămașă.

Victima l-a prins de mână pe minor, însă acesta a reuşit să se desprindă şi să fugă, moment în care victima a căzut pe partea carosabilă.

Bărbatul a sesizat imediat fapta prin apelul de urgenţă 112, iar minorul a fost identificat în scurt timp de poliţiştii de investigații criminale. Telefonul mobil a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Recomandări pentru prevenirea tâlhăriilor

Din practica judiciara a rezultat ca cele mai multe tâlhării sunt comise în locuri publice sau în spatiile comune ale imobilelor. Pentru a nu deveni victima a unei tâlhării:

Evitați deplasările pe trasee aflate în zone mai puțin circulate: câmpuri, parcuri;

Dacă din diverse motive trebuie să circulați după lăsarea întunericului, ocoliți locurile neiluminate ori în care se afla unități cu program prelungit sau      non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, discoteci);

Când observați că sunteți urmăriți de un individ sau de mai mulți deplasați-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului;

Nu vă afișați ostentativ cu obiecte de valoare (lănțișoare, brățări);

Nu vă lăsați atrași în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine).

La volanul unui Chrysler, cu permis de conducere fals

Politistii de frontiera din Punctul de Trecere a Frontierei Albita, judetul Vaslui, au intocmit lucrare penala pe numele unui cetatean din R. Moldova care a prezentat la controlul de frontiera un permis de conducere fals.

In ziua de 17 august a.c., in jurul orelor 19.30, pe sensul de intrare in tara din P.T.F.Albita/judetul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor de control pentru trecerea frontierei, conducand un autoturism marca Chrysler, model Voyager, cetateanul din R. Moldova Radu T., in varsta de 41 de ani.

Existand suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la controlul de frontiera de catre Radu T., lucratorii nostri au efectuat verificari suplimentare, ocazie cu care s-a constatat ca documentul nu indeplineste conditiile de forma si fond ale unui document  autentic, fiind fals total.

Cu privire la cele constatate, Radu T. a declarat ca a procurat permisul de conducere in anul 2012, din Italia, de la un conational, contra sumei de 300 euro.

Politistii de frontiera au intocmit pe numele barbatului lucrare penala pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.

La volan, cu permis de conducere necorespunzator

Politistii de frontiera vasluieni au sanctionat conform prevederilor legale un  barbat  pentru ca se afla la volan, desi permisul de conducere detinut nu ii dadea dreptul de a conduce respectivul  ansamblu  de vehicule.

In ziua de 18 august a.c., in jurul orelor 03.30, la P.T.F. Albita/I.T.P.F. Iasi s-a prezentat pentru a iesi din tara, conducand un ansamblu de vehicule format din autoutilitara marca Mercedes si remorca, Igor M., cu cetatenie romana si R. Moldova, in varsta de 34 de ani.

Din studiul documentelor prezentate la controlul de frontiera, lucratorii nostri au constatat ca masa ansamblului de vehicule este mai mare de  3.500 kg, lui Igor M. fiindu-i necesar un permis de conducere categoria „BE” pentru a-l putea conduce pe drumurile publice din Romania.

Cu privire la cele constatate, barbatul a declarat ca a calatorit din Franta pana in localitatea Iasi, ca pasager, in autovehicul, iar din localitatea Iasi pana in P.T.F. Albita a condus ansamblul de autovehicule deoarece soferul acestuia nu a mai continuat calatoria din motive medicale.

Politistii de frontiera i-au intocmit lui Igor M. lucrare penala pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Document falsificat descoperit la P.T.F. Sculeni

Politistii de frontiera din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au intocmit lucrare penala unui cetatean roman care a prezentat documente false pentru autoturismul pe care il conducea.

In data de 17 august a.c., in jurul orei 23.55 s-a prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei, cetateanul roman Vitalie P., in varsta de 46 de ani, care conducea un autoturism marca BMW, inmatriculat in Bulgaria.

La controlul de frontiera, existand suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezii efectuarii inspectiei tehnice periodice, lucratorii nostri au procedat la efectuarea de verificari suplimentare, in urma carora au constatat ca documentul nu indeplineste conditiile de forma si fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total.

Cu privire la cele constatate, barbatul  a declarat ca in schimbul sumei de 300 de euro a intrat in posesia inspectiei tehnice periodice pentru autoturismul pe care il conduce si ca nu are cunostinta ca inspectia tehnica periodica prezentata la control este falsa sau falsificata.

Pe numele barbatului, politistii de frontiera au intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.

INFRACŢIUNI LA REGIMUL CIRCULAŢIEI RUTIERE

Polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală pe numele a doi tineri care se deplasau cu autoturismele pe drumurile publice încălcând normele rutiere în vigoare.

În noaptea de 16/17.08.2015, polițiștii Biroului Rutier Vaslui, efectuând serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, au identificat un conducător auto care se deplasa cu autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui cu viteza de 133 km/h, viteză înregistrată de aparatul radar.

Polițiștii au procedat la oprirea regulamentară a conducătorului auto și l-au identificat ca fiind P. Alin, de 22 ani, domiciliat în comuna Muntenii de Sus.

În urma verificării acestuia în baza de date privind deținătorii de permise auto s-a constatat faptul că tânărul conducea autoturismul având perioada de valabilitate a autorizației provizorii de circulație expirată. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art. 334, alin.1 din Codul Penal.

Polițiștii Postului de Poliție Dodești, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui l-au identificat în trafic pe D. Cosmin, de 26 ani, din comuna Zorleni.

Acesta se deplasa cu autoturismul pe D.C. 54, pe raza comunei Dodești, deși anterior consumase băuturi alcoolice. Testarea tânărului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Consumul de alcool constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier. Pentru a conduce în siguranţă şoferul trebuie să se afle în plenitudinea aptitudinilor sale deoarece condiţiile de conducere se schimbă mereu. Acesta trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacționeze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident crește.

Incendiu depozit de furaje

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Podul Înalt” al judeţului Vaslui au fost solicitat să intervină, în cursul nopții de ieri, pentru localizarea şi lichidarea unui incendui produs la un depozit de furaje, astfel:

Pe 18 august in jurul orelor 21.20, Garda de intervenție nr.2 Negrești a fost solicitată să intervină la un incendiu produs la un depozit de furaje din satul Rebricea al comunei Rebricea. Inițial, la fața locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de stins incendii cu apă și spumă și cu o motopompă remorcabilă din cadrul Garzii nr.2 de intervenție Negrești, ulterior, venind în sprijin un echipaj cu o autospecială multifuncțională din cadrul Garzii nr.1 de intervenție Vaslui. În urma recunoașterii la fața locului, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta cu violență la întregul depozit de furaje, cu posibilitate de propagare la alte depozite învecinate.

Pentru limitarea și lichidarea incendiului au intervenit, timp de nouă ore, nouă pompieri.

În urma incendiului au ars 500 de baloți de paie, fiecare având aproximativ 200 de Kg și aproximativ 650 mp de acoperiș din azbociment pe structură metalică.

Cauza probabilă a producerii incendiului este folosirea focului în aer liber.

Ţinând cont de uşurinţa cu care se aprind furajele şi mai ales repeziciunea cu care se pot propaga flăcările către alte obiective din gospodărie, recomandăm populaţiei să respecte normele de prevenire a incendiilor pe timpul utilizării focului deschis în gospodării, astfel:

– aceste activităţi nu vor fi efectuate pe timp de vânt şi la lăsarea întunericului;

– alegerea locului unde se va executa arderea se va face la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile din apropiere (construcţii, depozite de lemn, furaje, garduri de lemn, adăposturi de animale);

– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi încât arderea să poată fi controlată şi curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m, pentru a se evita extinderea acestuia;

– se va asigura supravegherea în permanenţă a focului până la stingerea completă a acestuia;

– pe timpul executării lucrărilor de igienizare se vor asigura în apropiere un recipient cu apă şi anumite unelte (lopeţi, mături,etc.) pentru cazul în care focul scapă de sub control ;

– după arderea completă, resturile vor fi stropite din ambundenţă cu apă pentru a împiedica reaprinderea focului sub acţiunea curenţilor de aer sau împrăştierea resturilor aprinse;

– se interzice acoperirea cu pământ a focarelor;

– copiii nu vor fi lăsați nesupravegheați în apropierea zonei de ardere.

Leave a Comment