Google

Constantin Macarovici universitarul clujean cu origini negreștene

Written on:februarie 11, 2019
Comments
Add One

Când ne amintim de orele de chimie fie din școala generală, liceu sau din facultate gândul nostru și cunoștințele dobândite aduc în actualitate termeni precum eprubetă, pahar Berzelius, soluții alcaline sau bazice, precipitate, o serie de elemente chimice din tabelul lui Mendeleev. Poate ne amintim de becul de gaz Teclu nelipsit din laboratoarele de chimie și am convingerea că avem cunoștință despre faptul că Nicolae Teclu, ilustru profesor la Viena, apreciat de mediul universitar și științific era fecior de român. Chimia românească și implicit chimia în general, căci știința nu cunoaște hotarele unei țări, a avut specialiști de vază, iar plaiurile moldovene au născut oameni de seamă și în acest domeniu. Petru Poni, Anastasie Obregia, N. Costăchescu, Gheorghe Spacu (născuți la Iași), Constantin Istrati (născut la Roman), Gheorghe Longinescu (Focșani), Petre Bogdan (Suceava), C. V. Gheorghiu, Radu Cernătescu (născuți la Huși), Gabriela Chaborshi (Bârlad) alături de mulți, mulți alții căci nu am pretenția de a fi epuizat frumoasa urzeală ce a țesut dezvoltarea fără preget a acestei acestei științe, au contribuit și la crearea unui învățământ de calitate, fiind nu doar cercetători ci și cadre universitare renumite.

La înșiruirea de adineauri se poate adăuga numele lui Constantin Macarovici, care, născut într-o familie numeroasă din Negreștii lui februarie 1902, avea să se școlească la Facultatea de științe a Universității Al. I. Cuza din Iași, devenind licențiat în chimie în 1926. Din septembrie 1927destinul îl cheamă la Cluj unde în  cadrul Facultății de chimie și inginerie chimică își va desfășura activitatea până la pensionarea din 1972. A descins pe valea Feleacului alături de elitele științei din București și Iași, alăturându-se celor transilvănene, pentru a crea aici o școală românească a cărei temelie fusese pusă imediat după Unirea din 1918 când luase ființă Universitatea Dacia Superioară. Așa se explică prezența cadrelor didactice din vechiul Regat, care la apelul Consiliului Dirigent al Transilvaniei (acel guvern provizoriu de după Alba-Iulia) vor veni să ajute cu priceperea și dăruirea lor la consolidarea unui învățământ performant. Au dat curs chemării Emil Racoviță, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Victor Babeș, urmați în timp de Macarovici, Raluca Ripan (născută la Iași dar copilărind printre dealurile Hușului). Așadar, vedem o pleiadă de moldoveni, parte din ei cu origini vasluiene.

Sosit în Cluj, tânărul chimist negreșten Constantin Macarovici urcă treaptă cu treaptă, așa cum stă bine și cum se cuvine unui adevărat dascăl, care nu aleargă după cariere facile, ci prețuiește mai presus de toate știința, învățământul, dăruindu-se acestora cu toată ființa.  A trecut prin toate funcțiile didactice universitare, iar în 1931 își ia doctoratul în chimie la Universitatea clujeană sub îndrumarea aceluiași Gheorghe Spacu, profesorul și mentorul care îi coordonase lucrarea de licență la Iași.

Ca dascăl s-a străduit si evident a reușit să pună la îndemâna studenților și cercetătorilor o serie de manuale și cărți elaborate pe baza unor experiențe profesionale. Astfel, profesorul Constantin Macarovici este autorul primului curs de chimie generală, care cuprinde noțiuni fundamentale de chimie fizică, anorganică și organică, curs apărut într-o perioadă în care cărțile de chimie în limba română erau o raritate. Pentru studenți a scris numeroase cărți ce se află și astăzi pe mesele de studiu întru pregătirea examenelor din sesiunile anuale iar titluri precum „Chimia generală”, „Chimia analitică cantitativă”, „Gravimetria anorganică-Metale” nu lipsesc din nicio bibliotecă publică sau de specialitate. Acestora li se adaugă o serie de volume destinate specialiștilor, cercetătorilor, lucrătorilor din industria chimică: „Chimia oxizilor dubli și utilizările lor”, „Analiza chimică cantitativă anorganică”. Bineînțeles că aceste cărți sunt rezultatul unor ani de cercetări de laborator, studiu până noaptea târziu în bibliotecile universității, discuții și schimb de informații în amfiteatre, conferințe pe teme de specialitate. Toate cer timp, pasiune, meticulozitate în efectuarea experiențelor de laborator, răbdare și tenacitate în descoperirea adevărului științific, a fost nevoie de o putere de muncă remarcabilă nu doar de cercetare ci și de redactare, verificare, corectare, completare a notațiilor și trimiterea lor spre tipărire. A publicat în diferite reviste de specialitate din țară și din străinătate peste 200 de lucrări și memorii de specialitate. Multe dintre acestea au fost prezentate în cadrul congreselor internaționale de chimie de la Lisabona (1956), Viena (1964), Tokio (1967), Cracovia (1970), Moscova (1969, 1971) la care a participat reprezentând un întreg popor, o întreagă elită științifică românească. Continuarea reportajului o citiți în ediția print a regionalului Informatorul Moldovei de miercuri 13 februarie 2019.

Leave a Comment