La o „aruncătură de băț” de Bârlad, pe drumul național spre Adjud, comuna Ivești este un model de dezvoltare locală. Peste un deceniu a fost nevoie pentru a asfalta drumurile din sat, pentru a moderniza toate școlile, pentru a da o altă perspectivă de dezvoltare comunei Ivești.
Birocrația din România face ca o investiție locală să necesite foarte mult timp ca să devină realitate. Un primar inițiază un proiect de asfaltare, să spunem, iar acesta devine realitate după ani de alergat pe la multele instituții ale statului create pentru clientela politică. Aspectul este cunoscut peste tot, dar persistă pentru că „hârtiile” costă mulți bani care intră în conturile apropiaților puterii și pentru că cei de „sus” cred că păstrând multe slugi politice în instituții ale statului au voturile asigurate. Se înșeală, dar asta mai puțin contează, important este faptul că investițiile publice se derulează foarte greu.
La câțiva kilometri de Bârlad, pe drumul național spre Adjud începe comuna Ivești, o comună de oameni vrednici, în frunte cu primarul care în ultimul deceniu a știut să atragă fonduri pentru investiții mari. Astăzi, mai toate drumurile din comună sunt asfaltate, școlile asigură condiții moderne de studiu elevilor și multe alte investiții publice au conturat aici o comunitate tadițional-modernă. Mereu pe drumuri, primarul Nistor Dumitrache e greu de găsit, pentru că și după ani la rând în care s-au materializat aici multe proiecte de investiții, s-au asfaltat drumuri în toate zonele comunei, chiar și-n unele zone în care era imposibil de crezut că se face asfalt „în râpă”, cum spune moldoveanul, tot mai este de treabă, după cum singur spune. Investițiile publice au dat impuls dezvoltării unor activități private, că aici, după cum spuneam, sunt oameni muncitori.
Anul trecut, la Ivești, cu fonduri europene s-au derulat mai multe proiecte în ceea ce privește învățământul. Școala nr. 1 din Ivești a fost dotată cu mobilier printr-un proiect derulat prin Grupul de Acțiune Locală (GAL). Alt proiect de peste 800.000 lei, derulat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a vizat dotarea școlii cu materiale didactice. Totodată, biblioteca din comună a primit echipament informatic. Tot anul trecut au fost inițiate două proiecte cu bani de la bugetul local. E vorba de modernizarea străzii nr. 122 din Ivești și construcția unui spațiu de depozitare la școală.
Cel mai important proiect care a fost demarat se referă la aducțiunea de gaz metan. După utilități și asfaltarea majorității drumurilor din comună, acum iveștenii vor gaz metan. Este cea mai bună soluție de încălzire pe timp de iarnă. Prin programul național Anghel Saligny s-au alocat pentru acest proiect mai mult de 8 milioane de lei. Acum se lucrează la documentație după care se va trece efectiv la realizarea lucrărilor în teren. Este una dintre cele mai importante investiții publice care va crește gradul de confort în comună.
Un alt proiect pentru modernizare străzi în Ivești a primit aprobarea finanțatorului și va fi pus în practică. Cu acest ultim proiect se cam termină cu asfaltarea drumurilor de interes local din Ivești. Apoi, la drumurile asfaltate până acum, acolo unde este cazul, se realizează acostamente, rigole, șanțuri, în cadrul altui proiect în valoare de aproape 4,5 milioane de lei. Spuneam la început de timpul care trece până se încep lucrările pe teren în cazul unui obiectiv de investiții și administrația locală de la Ivești confirmă faptul că aproape un an a durat întocmirea documentației pentru două proiecte de investiții cu finanțare națională. „Pe tot parcursul anului 2023 am lucrat pentru completarea dosarelor la cele două proiecte de investițiideclarate eligibile în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny. E vorba de proiectele pentru modernizare străzi în sat Ivești și pentru construirea unor componente la infrastructura rutieră existentă – acostamente din beton, rigole și șanțuri betonate și asigurarea scurgerii apelor pe drumurile publice din interiorul satului Ivești. În ianuarie 2024 am fost la Ministerul Dezvoltării unde am semnat contractul de finanțare pentru proiectul cu acostamente și rigole în valoare de 4.431.673 lei.
Pentru extinderea rețelelor electrice pe 6 străzi am obținut finanțare de la Delgaz Grid. Investiția este de 735.944 lei din care cofinanțarea comunei este de 180.000 lei. Extinderile se realizează în 2024”, menționează primarul Dumitrache Nistor în raportul pe care-l prezintă cetățenilor anual, conform legii.
Aducțiune cu apă este la Ivești însă rețeaua are nevoie de lucrări de modernizare. În acest scop, administrația locală a depus proiect în cadrul programului național Anghel Salighy. Pentru canalizare a fost depusă cerere la Administrația Fondului de Mediu. De menționat aici că Primăria este dotată cu mașini și utilaje necesare bunei gospodăriri a comunității. Primăria are vidanjă și intervine acolo unde este nevoie. Totuși un sistem de canalizare ar fi necesar.
O altă cerere de finanțare este depusă la Compania Națională de Investiții pentru un obiectiv cerut de comunitate. Este vorba de o sală de sport.
Mai spuneam că pe aceste meleaguri frumoase trăiesc oameni vrednici. Aspectul este lesne de sesizat dacă te uiți în jur. E o zonă unde legumicultura constituie ocupație importantă. În 2023 s-au cultivat legume pe 77 de hectare. Totodată, terenurile fertile ale comunei sunt lucrate de societăți agricole.
Vechimea gospodarilor pe aceste meleaguri e dovedită și de tradițiile deosebite care vin până astăzi. Comuna se mândrește cu ansamblul folcloric Rapsozii Iveștilor. Tradițiile reprezintă o bogăție inestimabilă a fiecărei zone și merită puse în valoare pentru că asta e viața comunității. Mergând astăzi prin Ivești, un sat care crește an de an, se observă ușor că impulsul dat de administrația locală pentru dezvoltarea întregii zone, prin investițiile publice derulate în timp, a fost bine perceput de localnici.