Google

Cloșca Ion Iliescu și Peisaj fără nuferi pentru Constanța Buzea

Written on:februarie 16, 2014
Comments
Add One

secera si ciocanul copyȚara e-n delir și delirul e-n țară, bine împlântate de jucătorii puterii. Vremelnicia politică se îmbrățișează, pănă la contopire, cu nimicnicia politică într-un lesbianism fără de sfârșit. Cloșca Ion Iliescu se uită în continuare  la incubatorul care naște pui vii, cu  multe vitamine, minerale și antibiotice-n cioc. Trebuie să fie viguroși, să prindă toate campaniile electorale. Să aibă creier limitat, setat doar pentru îmbogățire peste noapte și picioare țepene să calce peste cadrave. Şi să nu uităm de limba ţeapană de lemn. Restul e boală curată și dăunător nărăvaș, domnilor!…

Avioanele de salvare cad cu medici cu tot, se aleargă după organe umane în derivă și pădurarii le dau din căldură și primul și ultimul ajutor, doar sufletesc. Nici avioanele nu au bunăstare și dotare corespunzătoare. Nu au nici reparații capitale sau parțiale din lipsă de patriotism și piese de schimb. Motoarele cedează de  sărăcie precum libertatea și sănătatea poporului român. De atâta delir și derivă și speranță a luat-o la fugă și nici Dumnezeu nu mai crede în civilizația umană și se dezice de creația sa. Crede că a pus prea multă sămânță neroditoare în creierul uman. Mihai Eminescu nu a ajuns sfânt pentru că  sunt prea mulți draci în cădelnița bisericii noastre. Și Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale sunt printre noi, ne duc mâna scrisului, ne  compătimesc și nimic nu se schimbă în afară de boala noastră vremelnică și nimicnicioasă, domnilor!… Luna se bălăcește în lacul fără nuferi, fără pudoare, fără început și sfârșit de păcat… În jur și-mprejur pripoane ascuțite de lebede moarte cu început și sfârșit ca la oameni. Răbdarea cu zefir în plete își face siesta și intră în păcatul care îi iese în cale sarcastic, stupefiat.

Pe lac mai lopătează o boare de vânt, subțire și suplă ca un zefir mereu tânăr și noroiul din lac era un fel de mormânt, morminte de păsări părăsite de soartă și cântec. Se  apropie tiptil și sfios două coarne virile, trufașe de cerb care beau luna s-o ducă iubitei și pe lac instantaneu au venit nuferii și lebedele în alai cosmic să boteze cu apă nemurirea posacă și tristă, domnilor!… (se dedică poetei Constanța Buzea care mi-a citit nenumărate prostii literare la Revista  Studențească Amfiteatru dar care îmi spunea “stimate coleg!” și care m-a îndumnezeit cu îndumnezeirea ei de femeie păunesciană și pământeană, domnilor!…

Leave a Comment