Google

Cea mai dezvoltată comună de la Iași până la granița cu județul Botoșani este Bivolari

Written on:martie 18, 2020
Comments
Add One

Comuna Bivolari din județul Iași este un model de dezvoltare locală. Peste 20 de kilometri de drumuri asfaltate s-au realizat în ultimii ani, 17 kilometri de canalizare, 56 kilometri de rețea distribuție de apă curentă, iluminat public în toate localitățile comunei, școli modernizate, 4 kilometri de trotuare și alte investiții publice care au dat un impuls dezvoltării în ansamblu comunei de la granița cu județul Botoșani.

Drumul național Iași-Ștefănești șerpuiește domol pe dealuri și văi, alături de Prutul care desparte țările surori, aducând în atenție localități vechi de sute de ani. Înainte de a ieși din județul Iași călătorul ajunge în cea mai dezvoltată comună din toată zona. E vorba de comuna Bivolari. În cele cinci sate ale comunei, Bivolari, Tabăra, Buruienești, Soloneț și Traian, trăiesc peste 4.500 de locuitori. Contabilul Liviu Teodorescu este unul dintre cei mai experimentați primari din județul Iași. Investițiile publice realizate în comună, de-a lungul anilor, indiferent de culoarea politică a guvernului de la București, arată măsura implicării primarului Teodorescu, dar și pasiunea domniei sale pentru lucrul bine făcut. De la Iași spre județul Botoșani, călătorul merge pe naționalul Iași-Ștefănești care trece prin câteva comune înainte de a intra în Bivolari. Din cele mai vechi timpuri așezarea de la granița cu județul Botoșani a jucat un rol important în zonă. Urmele fostului târg Bivolari și astăzi se mai văd. Astăzi, o vizită în comuna Bivolari este o încântare. Până acolo am trecut prin mai multe sate care se remarcă prin dezinteresul total manifestat de aleșii care administrează aceste localități. Cum plouase cu o zi înainte, la Trifești noroiul îngropa gospodăriile situate de o parte și de alta a drumului național spre Ștefănești.

Intrând în Soloneț, primul sat al comunei Bivolari, care-i întins de o parte și de alta a drumului național, am rămas plăcut surprins când am văzut că aici există trotuare, coșuri de gunoi și toată zona e curată și amenajată civilizat, de spuneai că ești la oraș. Acolo unde există implicare și spirit gospodăresc totul e posibil, mi-am spus în gând. Am ajuns în satul centru de comună și am intrat pe câteva drumuri de interes local asfaltate nu demult. Peste tot e curățenie, drumuri frumos amenajate, instituții publice îngrijite, semn că nevoile comunității sunt mereu în atenția administrației locale. Am ajuns la primărie la prima oră și primarul Liviu Teodorescu era în birou înconjurat de hărți. Așa l-am găsit și cu ani în urmă în vechiul sediu al primăriei.

Atunci se gândea la cămin cultural nou, construire școală în satul Traian, la proiecte pentru asfaltarea mai multor drumuri și alte investiții necesare. Toate acestea au devenit realitate. Primarul Teodorescu lucra acum la un proiect de asfaltare, care a fost depus prin Fondul pentru Dezvoltare și Investiții, pe care l-au desființat „isteții” de la guvernare ca satele Moldovei să mai stea în glod. Am văzut glod la vecinii de la Trifești, că acolo primarul are culorile partidului aflat la putere, așa că e clară politica de la nivel central.

Proiectul de asfaltare înseamnă 11 kilometri de drumuri modernizate în satele comunei. După finalizarea acestuia comuna Bivolari va fi asfaltată aproape în totalitate. E greu să găsești surse de finanțare pentru astfel de investiții mari, dar e posibil dacă te implici.

Confirmarea o avem tot aici. Comuna Bivolari are 20 de kilometri de drumuri asfaltate, are iluminat public modern în toate satele comunei, cu lămpi economice la fiecare stâlp, are școli modernizate, are 17 kilometri rețea de canalizare și 56 kilometri de rețea distribuție apă curentă. S-a lucrat mult pentru dezvoltarea fostului târg Bivolari, iar investițiile publice continuă.

Primarul Teodorescu face bugetul și cunoaște pe de rost solicitările oamenilor

Pe prima poziție se află mereu investițiile, spune primarul comunei Bivolari. „Eu fac bugetul. În primul rând am în atenție partea de investiții. Asta e politica mea. Avem investiții multianuale și alocăm sumele necesare continuării acestor proiecte. Asigurăm buna funcționare a instituțiilor publice și alocăm fonduri, cât permite bugetul, pentru toate domeniile care înseamnă dezvoltarea comunității. Cam așa arată bugetul comunei Bivolari. Avem în lucru acum o școală în satul Soloneț. E un proiect prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a, care înseamnă modernizarea și extinderea unității de învățământ din Soloneț. Sper ca în septembrie anul acesta să fie gata. Am prins apoi sume la capitolul cultură pentru consolidarea Căminului cultural din satul Tabăra și reparații curente la Căminul cultural din satul Bivolari. Avem un contract multianual, cu Electromagnetica București, pentru modernizarea iluminatului public. Pot să vă spun că avem iluminat public în toate satele comunei, cu lămpi economice la fiecare stâlp. În anul 2019, am reușit și am extins rețeaua de distribuție a energiei electrice pe o stradă din satul Bivolari, realizând în același timp și iluminatul public pe această stradă. Tot la acest capitol se lucrează la Planul Urbanistic General (PUG). Anul acesta se va finaliza. Am urmărit să extindem intravilanul localităților, ca să avem rezerve de teren pentru locuințe, dar și pentru alte construcții, în perspectiva faptului că se pretează în zonă dezvoltarea activităților de agroturism. Avem salba de iazuri, cadru natural deosebit de frumos și tineri care au posibilitatea să se orienteze spre astfel de activități”, spune ambițiosul primar al comunei Bivolari.

La Bivolari se va construi un centru medical multifuncțional cu laborator de analize

O investiție unicat în zonă începe să prindă contur. Va fi, probabil, realizată din fonduri locale, spune primarul Liviu Teodorescu. Mai interesant mi se pare maniera de adunare a comunității în jurul unui obiectiv. Privind în urmă cu mândrie, s-ar putea spune,  că multe personalități au pus umărul pentru dezvoltarea comunităților locale. Unii au construit din banii lor școli, biserici, au ajutat mulți tineri să învețe, iar astăzi, dacă ne uităm în comunitățile locale, este nevoie de solidaritate și implicare parcă mai mult ca oricând. Primarul comunei Bivolari vrea să realizeze un obiectiv unicat în zonă, invocând tradiția, pentru că aici a fost primul spital regional rural din zonă. La Bivolari s-a construit primul spital rural din regiune între 1882 și 1884. „Avem tradiție în această direcție și eu acum vreau să fac un centru medical multifuncțional cu laborator de analize dotat modern. Am avut discuții cu oamenii de afaceri din zonă. Voi discuta în continuare și cred că toți se vor implica. Avem pe doctorul Moldovan care se implică și împreună, alături de agenții economici din comună, vom reuși. Doctorul Moldovan este cel mai vechi medic din comună după 1990. De ce să meargă oamenii la Iași pentru analize și consultații de specialitate când e posibil să facem acest proiect la Bivolari? Lângă această clădire vrem să facem un heliport. Cu această ocazie vom pune în mișcare și ambulanța SMURD pe care o avem în dotare. Avem relații de înfrățire cu o comună din Franța, iar domnul doctor are colaborări cu medici din mai multe țări. Mergem și pe varianta obținerii unor sponsorizări. Avem pe raza comunei asociații agricole care lucrează pământul oamenilor și au o sursă de venit și pe baza contractelor de arendă. Acum au posibilitatea să se implice în beneficiul oamenilor. Am avut o primă discuție cu președintele grupului de firme Semtop, Mihai Haraga pe data de 7 ianuarie 2020 și dialogul va continua”, mai spune primarul Liviu Teodorescu.

Centrul medical multifuncțional va rezolva problema asistenței medicale de specialitate pentru întreaga zonă.

Un alt proiect de importanță vizează aducțiunea de gaz metan

Un alt proiect de importanță deosebită pentru toată zona este inițiat de comuna Bivolari ca membru fondator al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Comun Gaz N-E Iași  (ADI), din care fac parte mai multe unități administrativ-teritoriale. ADI a inițiat proiectul pentru aducțiunea de gaz metan. „Suntem acum în faza studiului de soluții. Vom vedea care sunt variantele cele mai bune. Apoi se întocmește studiul de fezabilitate. Sunt convins că în viitorul apropiat comuna Bivolari va avea gaz metan. Este o necesitate”, mai spune primarul comunei Bivolari.

O altă investiție prin PNDL 2, care-i prinsă la finanțare, se referă la construcția unei școli în satul Buruienești. „Statistica ne-a arătat până recent că numărul copiilor era în scădere. Suntem bucuroși să constatăm acum că multe familii cu copii au revenit în sat și vom construi școala”, spune în continuare primarul Teodorescu.

Anul acesta, din fonduri locale, se vor construi rigole betonate în Soloneț. „La Bivolari, s-a întocmit studiu de fezabilitate și documentația tehnică pentru consolidarea unui drum în zona locuințelor Butnaru Petru, unde pânza freatică a Prutului a afectat, în timp, terasamentul. Documentația este înaintată la Compania Națională de Investiții. La capitolul învățământ, facem un studiu de fezabilitate pentru școala din Bivolari. Am alocat sume din buget în acest sens și vrem ca aici, la fel ca și la Soloneț, să avem grupuri sanitare lipite de clădirile școlilor. În rest, ne-am propus reparații curente la parcuri, unde vom schimba și vom repara mobilierul, reparăm fântânile arteziene și alte lucrări de interes edilitar.

La sfârșitul anului trecut am cumpărat 30 de bănci care vor fi montate în parcuri. Cele din parcuri le reparăm și le montăm în Bivolari, în zona de centru către Popa Ștefan și Școala de la Cornu Negru. Sunt mai multe activități, care țin de funcționare și de bună gospodărire, pe care sperăm să le realizăm. Vrem ca prin acțiunile noastre comuna Bivolari să arate mereu ca o zonă bine îngrijită, plăcută ochiului. Până acum am reușit să ținem ștacheta ridicată. Vom reuși în continuare pentru că asta e misiunea noastră. Am întinerit echipa de la Primărie și astfel reușim să ținem pasul cu solicitările oamenilor”, a mai spus primarul comunei Bivolari.

Totodată, administrația locală lucrează la strategia de dezvoltare pentru perioada 2021-2026, care se întocmește în concordanță cu strategia Grupului de Acțiune Locală Valea Prutului din care face parte comuna Bivolari.

Agroturismul este una dintre oportunitățile zonei, pentru că aici Natura a fost darnică. Adăugând investițiile importante din ultimii ani în modernizarea drumurilor, alimentare cu apă, canalizare, modernizare școli, iluminat public modern, autocar și autospecială de pompieri în dotarea primăriei și activitățile cultural-tradiționale care sunt de fapt bogăția acestei frumoase comune, merită precizat fără a greși că nivelul de civilizație și dezvoltare atins aici așează comuna Bivolari în fruntea zonei. Mai sunt comune dezvoltate în județul Iași, dar ceea ce am văzut la Bivolari, o comună situată la aproape 50 kilometri de capitala Moldovei, este o adevărată lecție de bună gospodărire.

Leave a Comment