Echipele Partidului Social Democrat ajung în fiecare săptămână la oamenii din comunitatea vasluiană pentru a prelua idei și propuneri din partea cetățenilor.

”Toate comunele județului Vaslui sunt în plină dezvoltare, susținem investițiile și suntem aproape de primari și de consiliile locale. Urmărim împreună lucrările de reabilitare și modernizare a infrastructurii comunelor, respectiv implementarea proiectelor care contribuie la creșterea condițiilor de viață ale cetățenilor. Încercăm împreună să atragem cât mai multe surse de finanțare, fie guvernamentale, fie europene pentru că, acestea reprezintă o sursă clară de dezvoltare a comunității noastre.” a declarat dl. Adrian Solomon, președintele Organizației Județene PSD Vaslui și candidat la Camera Deputaților din partea Partidului Social Democrat Vaslui.

Candidații PSD Vaslui sunt parteneri deschiși, la dispoziția oamenilor și într-un dialog permanent cu aceștia. Eduard Popica s-a întâlnit cu oamenii din comunele Puiești, Găgești, Viișoara, Bogdănești, Banca, Șuletea, Berezeni și continuă să străbată drumurile județului, reușind să discute cu cetățenii despre măsurile pe care le propune PSD în vederea îmbunătățirii traiului românilor și continuarea programelor pentru dezvoltarea satului românesc.

Ana Rinder, candidat la Camera Deputaților din partea PSD Vaslui, împreună cu președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, au fost aproape de oamenii locului din comunele Dimitrie Cantemir și Crețești, reușind să se consulte cu aceștia pentru soluții concrete în vederea dezvoltării sustenabile a comunităților.

Irinel Stativă, candidat la Camera Deputaților din partea PSD Vaslui, a fost prezent în suburbiile Municipiului Vaslui, respectiv Brodoc și Moara Greci, precum și în comunele Miclești și Rebricea, discutând și prezentând programul de guvernare al PSD, un program de țară pentru toți românii.

După cum precizează conducerea PSD Vaslui, în următoarele zile vor continua întâlnirile în fiecare sat, comună, oraș pentru a discuta cu cetățenii vasluieni.

CMF 11240017