Google

Campionii naționali Kasta Morrely Star ne vor reprezenta la Stuttgart

Written on:iulie 22, 2019
Comments
Add One

După cum este bine știut la Iași funcționează cu deosebit succes Asociația Clubul Sportiv „Kasta Morrely Star”. Sub îndrumarea profesorului antrenor Corina Lapteș talentații Eduard Moraru (9 ani) și Maria Matrescu (9 ani) sunt Campionii Naționali ai României la Dans Sportiv.

Asociația Clubul Sportiv „Kasta Morrely Star” Iași sprijină implementarea activităților sportive în rândul tinerei generații pentru a spori gradul de conștientizare cu privire la importanța activităților fizice, participarea activă și accesul egal la activitățile sportive. Kasta Morrely este afiliată la Federația Română de Dans și membrii ei au câștigat numeroase locuri pe podium în competițiile de dans sportiv. Kasta Morrely Star are campioni de dans, specialiști multi-calificați și antrenori autorizați de Federația Română de Dans.

Talentul tinerilor sportivi, atent conturat de doamna antrenor, le-a adus acestora Titlul de Campioni Naționali la Dans Sportiv, secțiunea latino, categoria de vârstă 6-9 ani și Titlul de Campioni Naționali la Campionatul de 10 dansuri, la aceeași categorie de vârstă. La Campionatul Național de 10 dansuri sportivii au fost medaliați de Principele Nicolae al României. Toate aceste reușite le-a asigurat un loc în componența Lotului Național al României.

Astfel, perechea Eduard Moraru și Maria Matrescu se pregătește în prezent pentru concursul German Open Championship ce va avea loc în perioada 13-17 august 2019 în Stuttgart, Germania. International German Open Championship – Stuttgart este considerat cel mai mare și cel mai puternic concurs internațional de dans sportiv, datorită numărului mare de perechi (peste 5000) din toată lumea; al nivelului de dans extraordinar de ridicat; dar și al longevitații competiţiei ajunse la a 33-a ediţie. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul celor 5 zile în celebra Kultur & Kongresszentrum Liederhalle Stuttgart.

Toți ieșenii care sunt interesați să-și educe copii sub îndrumarea unui trainer cu performanțe și expertize dovedite, multi-calificat pot accesa paginile de facebook ale Asociației Kasta Morrely și Programului de Leadership pentru Copii Kasta Morrely Kids.

Leave a Comment