Google

Campanie umanitară pentru un veritabil suporter al FC Botoşani

Written on:februarie 11, 2019
Comments
Add One

La fel cum a făcut-o şi în trecut cu succes, clubul FC Botoșani se implică într-un nou caz umanitar. De această dată este vorba de un suporter fidel al echipei botoşănene, respectiv Antonio Hoinaru (foto), un copil de numai 13 ani, care suferă de o boală cruntă, fiind diagnosticat recent cu „Leucemie acută limfoblastică trombocitară cu anemie severă”. Nelipsit de la meciurile de acasă ale echipei botoșănene, pe care a încurajat-o din tribună alături de tatăl său până când a fost diagnosticat cu această boală, Antonio Hoinaru are nevoie de ajutorul semenilor pentru a ieși învingător din lupta pe care o duce cu această boală cumplită. Cazul lui Antonio Hoinaru a fost prezentat într-o conferință de presă organizată de FC Botoșani, înaintea partidei cu FC Voluntari, la care a participat Narcis Drețcanu, un botoșănean cu inimă mare care s-a implicat voluntar de la început în cazul lui Antonio Hoinaru și care administrează paginile de facebook „Șut în bară” și „Speranță pentru Antonio” prin care și-a propus ca acest caz să fie cât mai popularizat și mediatizat pentru a se putea strânge banii necesari care să-i redea lui Antonio șansa la o nouă viață. „M-a întrebat foarte multă lume de ce mă implic, pentru că am aflat din primele zile despre starea lui Antonio, de suferința sa și am simțit cumva că depinde de mine. Nu este copilul meu, nu-mi este rudă, e doar un copil… El acum este internat la Clinica Medical Park în Turcia la Istanbul… Ca o ironie, prima pagină pe facebook pentru cauza lui Antonio se cheamă „Șut în bară”. Pe urmă a apărut a doua pagină, „Speranță pentru Antonio”…Speranțe pentru Antonio mi-a dat mai multe domnul Vlad Plăcintă, președintele Fundației „Salvează o Inimă”, care a preluat această cauză. Eu nu fac decât să o fac cunoscută, să o popularizez. Am coborât de pe on-line și în stradă și pe această cale mulțumesc familiei FC Botoșani pentru că se implică în acest caz. Invit toți botoșănenii, toți suporterii din România, toți oamenii cu suflet bun să doneze. E atât de simplu, nu-ți ia decât 15 secunde! Îmi doresc să trăiesc ziua în care Antonio va da startul unei partide a FC Botoșani și îmi doresc ca aceasta să fie în play-off”, a declarat Narcis Drețcanu.

Pentru tratamentul lui Antonio Hoinaru este nevoie de o sumă foarte mare, 124.000 de euro însă costurile sunt departe de a putea fi suportate de familia lui Antonio. De la meciul cu FC Voluntari la jocurile pe care FC Botoșani le va susține pe teren propriu vor fi amenajate urne speciale în care suporterii vor putea face donații pentru Antonio. Asociaţia „Salvează o inimă” a răspuns prompt la strigătul de ajutor al familiei şi a demarat o campanie de strângere de fonduri pe platforma – https://salveazaoinima.ro/campaigns/antonio-hoinaru/. De asemenea, mai pot fi făcute donaţii şi prin SMS, la 8832, cu textul Antonio, sau prin transfer bancar în conturile Asociaţiei: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei); RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro); RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari). Nu în ultimul rând, Narcis Drețcanu a precizat că o fostă colegă de-a sa stabilită la Londra, Larisa Aramă, care lucrează la „Ziarul Românesc” din Londra a inițiat o strângere de fonduri pe facebook, unde se pot face donații pentru Antonio Hoinaru. Menţionăm că pe fondul unor probleme de sănătate, Antonio Hoinaru a cerut sprijinul medicilor. În primă fază, i s-a spus că ar avea „vărsat de vânt”, însă, după investigaţii medicale amănunţite, la Spitalul Sfânta Maria din Iași, i s-a pus cruntul diagnostic – Leucemie acută limfoblastică trombocitară cu anemie severă. La început, Antonio nu a înțeles cât de gravă este boala de care suferă şi a căutat informaţii pe internet în legătură cu termenii folosiţi în discuţiile mamei lui cu medicii. Informaţiile l-au devastat, însă nu şi-a pierdut speranţa că va reuşi să se facă bine. Tot din luna mai 2018 pentru Antonio a început o perioadă lungă de spitalizare, la Iaşi, în secţia de oncologie a Spitalului Sfânta Maria. El a urmat deja trei cure de chimioterapie. După căutări disperate și lungi discuții cu familii care trec prin drame asemănătoare, mamei lui Antonio i s-a recomandat să plece cu băiatul la o clinică din Turcia, unde au fost tratați zeci de copii din România, cu boli asemănătoare și chiar mai grave. Antonio trebuie să efectueze transplant medular și, din fericire, în urma analizelor, este compatibil cu mama lui. În zilele următoare este programat la procedura medicală, însă familia are nevoie de sprijin financiar. De aceea, fiecare sprijin, din partea oamenilor cu suflet, oricât de mic ar fi, reprezintă o șansă în plus la viață a lui Antonio. (G.B.)

Leave a Comment