Google

„Că nu e om să nu fi scris o poezie, măcar odată, doar odată-n viaţa lui…”

Written on:octombrie 26, 2019
Comments
Add One

Sunt nemuritoarele versuri dintr-un celebru şi romantic şlagăr fredonat demult de inegalabilul Gică Petrescu. Iar versul pare să fie actual şi să-i inspire pe tot mai mulţi sensibili şi iubitori de frumos care nu renunţă să creadă că forţa cuvântului încă mai poate fi un izvor de supravieţuire într-o lume tot mai cenuşie. În ultima perioadă am primit la redacţie volume de versuri şi proză ce aparţin a doi autori botoşăneni care au ţinut să lase posterităţii… gânduri peste ani. Elena Butnariu, născută la 11 noiembrie 1945 în comuna botoşăneană Mihai Eminescu, este o simpatică pensionară care a fost profesoară de limba şi literatura română şi limba franceză în diverse şcoli şi licee din Botoşani. Odată cu ieşirea la pensie, în 1998, a dat frâu liber creaţiei artistice şi a scos mai multe volume de poezii, epigrame şi proză scurtă, dintre care  menţionăm: „Itinerar”, „Eroi şi clipe”, „Voinţă de fier”, „De toate pentru toţi”. Doamna profesoară este membră a Societăţii Scriitorilor Botoşăneni „Mihai Eminescu” şi are ca motto cuvintele scriitorului basarabean Efim Tarlapan, „Sus televizorul!/ Sus calculatorul!/ Dar nu mai sus decât/ Măria Sa Cartea!”. Iar dintre epigramele Elenei Butnariu menţionăm: „Îi place să privească/pe altul, cum munceşte,/dar mai mult iubeşte/statul… să iscălească” sau „Se plânge că-i săracă/ şi nu are nimic/ dar cumpără vopsea/ să se „boiască”-un pic”. Iar printre încercările poetice se numără şi „Vară – toamnă”: „Va veni o vreme/când frunzele-ţi vor cădea în palmă,/să le simţi verdele-pal/sau galbenul-maroniu./ Coroanele de bule/vor srăluci în soarele palid,/însoţind saltul peştilor/spre vreo mică aripată./ Splendoarea arămie/a undelor de vară-toamnă/ îţi va atrage privirea,/ca şi o-nfiorarea lină./ Dar vei admonesta/izvoarele norilor plumburii,/fără să poţi opri/zbuciumul rebelelor tării”. Al doilea autor se numeşte Cristian Ioan Dimofte şi este născut pe 30 august 1968 la Bucureşti. Contactul efectiv cu ţinuturile botoşănene s-a produs după 1990 când s-a stabilit definitiv la Botoşani, mai exact în comuna Suliţa de unde îi sunt bunicii. Fostul jurnalist a lucrat la postul de radio BBC, la diverse publicaţii scrise botoşănene şi a fost corespondent la mai multe ziare naţionale. Din cauza unor afecţiuni de sănătate acum este un tânăr pensionar care, la cei 51 de ani, continuă să rămână un incurabil iubitor de poezie. Pentru că de-a lungul primei jumătăţi de secol de viaţă, Cristian Dimofte a participat la numeroase concursuri de poezie şi a fost recompensat cu diverse premii, primele încercări poetice datând din perioada anului trei de liceu. Iar din ultimul volum de poezii „Secundele iubirii târzii” am selectat poezia „Ceasul”: „Ceasul pe care-l am e vechi,/L-a purtat şi tatăl meu în armată,/Multe ore a mers la mâna lui/Când număra zilele din calendar,/Îl voi purta şi eu un timp/Apoi i-l voi da fiului meu/Să-l poarte şi el până îşi va lua/unul nou din primul lui salariu,/am avut şi unul de la bunicul meu/dar s-a stricat,/l-am dat la ceasornicar/să-l repare dar nu a mers,/l-am pus între alte obiecte vechi/pe care le ţin într-un dulap vechi şi el,/ îmi voi lua un ceas nou/care să meargă bine/şi să nu fie încărcat de atâtea amintiri,/fie de la tată, fie de la bunic,/unul pe care să-l încarc cu amintirile mele/frumoase, irepetabile/şi pe care să-l port cu mândrie/că este luat din munca mea.” (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment