Google

Au reținut 4 permise într-o noapte

Written on:noiembrie 1, 2019
Comments
Add One

În perioada 26-27octombrie a.c., peste 100 de polițiști și jandarmi au fost implicați la nivel județean, într-un plan de acțiune pentru creșterea siguranței publice.

Polițiștii au desfășurat activități ce au vizat creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc prin prezenţa activă a poliţiştilor în zonele de risc identificate, legitimarea persoanelor suspecte, controlul corporal al acestora, verificarea autovehiculelor cu care se deplasează precum și constatarea de infracţiuni la regimul rutier sau de natură judiciară, comise stradal.

Astfel, în perioada 26 octombrie, ora 06.00 – 27 octombrie, ora 06.00, pe raza municipiului VASLUI și a celor 2 secții de poliție rurală arondate, a fost derulată o acţiune poliţienească, de mare amploare, în sistem integrat, cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui (structurile de ordine publică, investigații criminale, poliție rutieră, investigarea criminalității economice și polițiștii din cadrul serviciului acțiuni speciale), precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui.

Cu ocazia filtrelor instituite, au fost verificate peste 190 de autovehicule, legitimate și controlate corporal peste 530 de persoane. De asemenea au fost verificați 40 de agenți economici fiind ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 1500 lei.

Urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 128 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 70.000 lei. De asemenea, aceștia au reținut 4 de permise de conducere, 4 certificate de înmatriculare și au dispus retragerea unui set de plăcuțe de înmatriculare.

Au fost efectuate 190 de testări alcoolscopice iar 15 persoane au fost testate cu aparatul DrugTest pentru depistarea consumului de substanțe psihotrope.

Totodată, cu ocazia acțiunii, au fost constatate 4 infracțiuni, 2 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe – fapte prevăzute de art. 336 alin. 1 din Codul  penal, 1 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe – fapte prevăzute de art. 336 alin. 2 din Codul  penal, (ca urmare a unei testări cu aparatul DrugTest) și 1 cu privire la „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335, alineat 1, din Codul Penal.

În data de 26 octombrie a.c., la ora 21:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, care desfășurau activități de control trafic rutier pe drumul județean DJ159, pe raza localității Racova, comuna Gârceni, județul Vaslui au depistat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui,  condus de un bărbat de 23 de ani din comuna Gârceni, județul Vaslui.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul care conducea autoturismul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, autoturismul pe care îl conducea avea inspecția tehnică periodică expirată și nu avea emisă (valabilă) o asigurare de răspundere civilă auto.

În aceeași seară, ora 22.25, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui au depistat în trafic, pe strada Decebal din municipiul Vaslui, un autovehicul înmatriculat în străinătate (Spania), al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul alcooltest a bărbatului de 49 de ani, din Negrești, județul Vaslui, a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

Polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au depistat în trafic, pe drumul județean DJ 247, pe raza comunei Codăești, județul Vaslui, un autovehicul înmatriculat în județul Arad, al cărui conducător avea un comportament suspect, prezentând o stare euforică.

În urma testării cu aparatul DrugTest a tînărului de 19 de ani, din Codăești, a rezultat prezența în salivă a unor substanțe psihoactive, motiv pentru care, acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

În aceeași noapte, ora 00.05, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au fost depistat un bărbat de 29 de ani din Vaslui care în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, a condus un autovehicul înmatriculat în județul Brașov, ocazie cu care a acroșat un imobil de locuințe situat pe strada Cazărmii din municipiul Vaslui.

În urma testării cu aparatul alcooltest a bărbatului a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

Pe timpul desfășurării activităților acțiunii au fost depistate și 2 persoane urmărite la nivel național și internațional.

Astfel, un bărbat în vârstă de de 41 de ani, din municipiul Vaslui a fost depistat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vaslui pe raza suburbiei Rediu a municipiului Vaslui. Pe numele bărbatului, autoritățile italiene aveau emis un mandat european de arestare. Acesta urmează a fi prezentat Curții de Apel Iași în vederea luării măsurilor legale.

În ziua de 26 octombrie a.c., a fost depistată și identificată o tînără de 16 ani din București care era căutată de polițiștii bucureșteni din data de 23 septembrie a.c., fiind plecată împreună cu fiul său (2 luni) dintr-un centru maternal de pe raza municipiului București.

Cei doi au fost internați într-o secție a spitalului județean, în cauză urmând a fi luate măsurile legale.

Activitățile desfășurate de polițiștii vasluieni vor continua și în perioada următoare, în vederea menținerii unui climat de legalitate, ordine și siguranță publică.

Leave a Comment