Google

Au bătut campioana acasă

Written on:septembrie 2, 2022
Comments are closed

CFR Cluj – Farul Constanța 1-3

Băieții lui Gheorghe Hagi nu s-au lăsat mai prejos în fața campioanei României de anul trecut și au reușit să se impună cu 3-1 pe teren advers, grație reușitelor lui Pitu și Munteanu. CFR Cluj a pierdut șansa de a se apropia de liderul Rapid București și i-a dat șansa, ulterior, Farului să acapareze prima poziție în actuala stagiune a Superligii, pentru moment.

„Victoria este importantă, pentru că am jucat la CFR în deplasare, e o echipă care participă în Europa. Noi demonstrăm că avem potențial, nu e ușor să câștigi la campioana României. Ne-am adaptat la stilul lor de a juca mai direct. Trebuie să știi să te aperi și bine, noi am știut. S-a născut să marcheze goluri (n.r. – Louis Munteanu), are golul în sânge. La noi, de când a fost, întotdeauna a marcat. E 2002, încă foarte tânăr. A venit schimbat total de la Fiorentina. Așa cum a venit Ianis, a venit și el. Arată foarte bine. Am atâta experiență încât știu că trebuie să rămân cu picioarele pe pământ. Sunt meciuri care au ritm, au intensitate și trebuie să facem față. Nu am început meciul atât de bine, dar, ușor ușor, cred că am fost mai proaspeți decât ei. Trebuie să credem mai mult că suntem noi. Eu tot timpul le spun asta. Este o echipă talentată, avem jucători talentați care încă nu sunt la capacitate maximă. Eu zic că o să arătăm bine”, au fost cuvintele lui Gică Hagi după meci.

Farul a învins-o pe campioana CFR Cluj în deplasare, după o dublă magnifică a lui Louis Munteanu. Echipa lui Gică Hagi s-a impus cu 3-1 și a urcat pe primul loc. Meciul a început cu o fază controversată în minutul 6, când CFR a marcat, prin Malele, dar arbitrul a consultat VAR-ul, a anulat golul și a dat penalty pentru CFR, deși Malele se afla în offside. Atacantul clujenilor a decshis scorul din acel penaly. Hoban și Păun au ratat apoi ocazii bune, iar prima șansă a Farului a venit abia în minutul 31, când Alibec a încercat o deviere de finețe, cu călcâiul.

În minutul 34, Pitu a egalat, tot după consultarea VAR-ului. Pe finalul primei reprize, Pitu și Artean au ratat în aceeași fază, iar la poarta cealaltă, Hoban nu a nimerit ținta.

În repriza secundă, Bălan a avut două șanse în aceeași fază, iar apoi Alibec a ratat lobul peste portar. În minutul 63, rezerva Louis Munteanu a reușit o bijuterie de gol și a adus Farul la conducere. Același atacant a mai avut o oportunitate, iar apoi tot el a închis tabela, cu un nou gol frumos, în minutul 87, iar CFR Cluj – Farul s-a terminat 1-3.

Ardelenii au pierdut precedentul meci jucat pe teren propriu în campionat, 0-1 cu FC Botoşani, aceasta fiind doar a doua înfrângere suferită de clujeni în ultimele 24 de jocuri disputate acasă pe prima scenă, interval în care au mai înregistrat 20 de victorii şi două rezultate de egalitate.

Dobrogenii au un start foarte bun de sezon, cu trei victorii şi trei remize, rezultate care i-au clasat pe prima poziţie la finalul rundei precedente.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 28 de ori în principala competiţie internă, de 14 ori s-au impus clujenii, de opt ori au câştigat constănţenii, iar alte șase partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu CFR gazdă: 14 meciuri – 8 succese CFR Cluj – 2 remize – 4 victorii Farul.

Cea mai recentă întâlnire directă a avut loc pe 1 mai 2022, CFR Cluj – Farul 1-0, gol marcat de Daniel Birligea.

Dan Petrescu vs Gheorghe Hagi în toate competiţiile: 12 jocuri – 7 victorii Petrescu – două remize albe – 3 succese Hagi.

Sorry, the comment form is closed at this time.