Google

Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Elena Cuza din Bârlad a comemorat eroii neamului

Written on:mai 28, 2020
Comments
Add One

Suntem într-o perioadă critică, de război, e bine de spus fără a greși, iar în timpuri grele e nevoie, mai mult decât în timp de pace, de iubitori de neam și țară.

Ziua Eroilor de anul acesta a fost umbrită de războiul în care se află lumea. Eroii patriei însă merită a fi cinstiți, pentru că ei și-au dat viețile pentru România Mare.

Joi, 28 mai 2020, Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad, odată cu sărbătoarea Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, la 40 de zile după învierea Sa din morți, a cinstit cum se cuvine Ziua Eroilor. Președintele Asociației, Mihai Nicolaie alături de Consilierul Șef Fitcal Mircea și o parte din angajați nu și-au uitat eroii. Au depus coroane de flori și au aprins lumânări în semn de recunoștință pentru cei care s-au sacrificat pentru neam și țară, la „Monumentul Eroilor Neamului”, la Monumentul Eroilor din Cimitirul „Eternitatea” din Bârlad, precum și la Cimitirul Eroilor Tutoveni.

Leave a Comment