Google

A recunoscut și patronul neamț că programul de apă și canalizare merge încet

Written on:februarie 23, 2020
Comments
Add One

Administrația locală este interesată de modul cum se derulează lucrările, în Vaslui, în cadrul programului de apă și canalizare. Recent a fost la Vaslui și patronul neamț al companiei care execută aceste lucrări și a discutat cu primarul municipiului. „Programul de apă și canalizare merge greu. Am discutat cu patronul din Germania al companiei și a promis că va mări numărul de salariați și va trimite mai multe utilaje pentru ca lucrările să se desfășoare în ritm normal. O a doua problemă este legată de managementul gunoiului. În martie se împlinesc trei luni de când serviciul de salubrizare a fost preluat de către Urban Financiar Pitești. Vom face o analiză și vom vedea rezultatele. Pe lângă problema cu ridicarea gunoiului duminica, pe care cred că o vom rezolva cât de curând, o alta este mult mai dificilă. Pentru colectarea selectivă a deșeurilor au făcut destul de puțin cei de la Urban Financiar. Noi am stat foarte bine când era Goscom. Noul operator e în urmă cu anumite angajamente asumate. Acum nu mai depinde de mine, dar tot aici vin penalitățile. Au trecut cei de la Mediu, fiind în vizită prin țară, și ne-au avertizat. Nu sunt de acord ca noi să plătim penalități din cauza faptului că operatorul de salubritate nu atinge țintele stabilite. Au și ei problemele lor, dar de ce să sufere comunitatea?

Apa, canalul și gunoiul sunt probleme mari, nu-s ale mele, adică nu sunt în sarcina Primăriei, dar tot aici se sparg”, a spus mai departe primarul municipiului Vaslui.

Leave a Comment