Poșta Română îi îndeamnă pe beneficiarii tranșei a doua a Programului de sprijin privind plata facturilor la energie, care a început recent, să aleagă încasarea facturilor direct la poștaș, cu ajutorul dispozitivelor mobile sau cea online, prin intermediul aplicației dedicate pusă la dispoziție de Poștă. Acestea sunt cele mai confortabile și mai moderne metode de plată pe care Poșta le poate oferi beneficiarilor.
Etapa a doua a demarat cu tipărirea a peste 370.000 de carduri noi de către Fabrica de Timbre, sucursală specializată a Companiei Naționale Poșta Română. Noile carduri sunt destinate persoanelor recent intrate în sistem, precum și celor care între timp și-au schimbat adresa de domiciliu. Pe de altă parte, cei care își păstrează calitatea de beneficiar din prima tranșă vor putea folosi cardurile și pentru tranșa a doua.
Totodată, ca și în cazul primei tranșe și de această dată poștașii au început să colecteze declarațiile pe propria răspundere de la beneficiarii cardurilor de energie care au domiciliu fără nomenclator stradal, situație predominantă în mediul rural.
“Cu experiența de succes a primei etape din programul cardurilor de energie, iată că venim din nou în sprijinul românilor vulnerabili și în etapa a doua. Îi îndemnăm pe beneficiari să aleagă plata facturilor direct la poștaș, cu PDA-ul sau prin intermediul aplicației online existente pe site-ul Poștei Române. Plățile electronice sunt cele mai rapide, mai moderne și mai confortabile soluții și, din fericire, le avem la îndemână în beneficiul clienților noștri. Compania pune la dispoziție toate cele 9.000 de dispozitive mobile pe care le deține, pentru ca plățile facturilor să se desfășoare cu cea mai mare rapiditate și eficiență oriunde pe teritoriul României”, precizează conducerea Companiei Naționale Poșta Română.
Contiuare în ediția print a regionalului Informatorul Moldovei.