Google

A doua șansă și învățământul dual sunt priorități ale administrației vasluiene

Written on:ianuarie 29, 2020
Comments
Add One

Comunitatea înseamnă în primul rând oamenii și parcursul acestora în plan social și profesional, susține ing. Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui care a vorbit recent despre două programe de importanță vitală pentru comunitatea vasluiană.

Despre drumuri asfaltate, utilități ori alte investiții publice menite să conducă la creșterea nivelului de confort pentru oameni vorbesc toți aleșii locali, dar mai important de atât sunt oamenii dintr-o comunitate. De câțiva ani la Vaslui s-au făcut investiții publice mari, programul de investiții continuă și anul acesta, orașul s-a extins și mai important decât atât este că în toate fostele suburbii sau localități aparținătoare, cum se numeau până la mărirea teritoriului administrativ al municipiului, se fac investiții pentru creșterea confortului cetățenilor. Așadar, și-n 2020 se vorbește de continuarea modernizării cartierelor orașului, de extinderea utilităților (apă, canalizare, gaz metan), modernizarea unităților de învățământ și construcția altora noi, acolo unde este cazul, locuințe sociale, locuințe de serviciu, modernizarea Parcului Copou pe fonduri europene, construcția unui complex de servicii sociale și alte câteva investiții majore. Mai important de atât, spuneam anterior, este abordarea administrației locale cu privire la oamenii comunității, ceea ce înseamnă piața muncii și pregătirea minimă necesară a cetățenilor. Anul trecut a fost inițiat un proiect pentru prevenirea abandonului școlar de către o unitate de învățământ din Vaslui la care Primăria este partener, iar anul acesta administrația locală depune proiectul A doua Șansă pentru cetățenii care nu au reușit, din diverse motive, să finalizeze învățământul primar sau 10 clase după caz. De asemenea, Primăria Vaslui se implică în proiecte privind învățământul dual. Asta înseamnă că atrage companii în procesul de formare al tinerilor. Mai concret firmele contribuie la formarea viitorilor angajați în diverse meserii.

Prima societatea comercială care s-a arătat interesată de program este Vascar, spune primarul Vasile Pavăl. Parteneriatul este cu Liceul Ion Mincu. Această colaborare dintre societățile comerciale și unitățile de învățământ dau șanse elevilor și tinerilor să învețe meserii căutate de piața muncii. De la an la an se vede o lipsă a forței de muncă, iar soluția constă în astfel de parteneriate între unitățile economice și unitățile de învățământ. Cu riscul de a repeta, spunem că inițiativa administrației locale vasluiene este de apreciat, mai ales în contextul în care destui aleși locali sau parlamentari ori miniștri se gândesc astăzi numai la interese personale și de partid. Guvernului îi lipsește o povară serioasă din punct de vedere social pentru că mulți, prea mulți tineri, după ce termină 8 clase ori liceul sau chiar studii superioare pleacă la muncă în străinătate. Dacă mai puțini tineri ar pleca la muncă în străinătate atunci ar crește povara socială, dar și responsabilitatea Guvernului în găsirea de soluții necesare dezvoltării sociale a tinerilor. Ungaria vecină, prin vocea premierului („rău”) Viktor Orban, alocă foarte mulți bani din bugetul statului pentru creșterea natalității, pentru dezvoltarea micilor afaceri ori pentru educarea tinerilor. Orban cel „rău” dă de la bugetul statului pentru creșterea natalității 35.000 euro familiilor cu trei copii plus 7.500 euro sau bani pentru mașini de familie. Acolo povara socială pe bugetul statului este mult mai mare decât în România. Asta e diferența între Ungaria și România unde se plâng mincinoșii că statul ar da mulți bani în domeniul social. Libera circulație este de apreciat, dar vine și cu neajunsuri pentru comunitățile locale și pentru țară în general. Plecarea masivă a tinerilor la muncă în străinătate înseamnă lipsă de forță de muncă în România și subdezvoltare. Cine creează condiții pentru dezvoltarea tinerilor în comunitățile locale unde s-au născut și au crescut abia acela este un bun administrator și un om al cetății. Cei care spoiesc un drum pentru câteva voturi în plus ori se pozează lângă o investiție publică amărâtă și sunt activi pe rețelele sociale tot pentru voturi își urmăresc doar interesele personale. E corect dacă aceștia sunt numiți trădători de neam.

„Inițiem proiectul A Doua Șansă pentru oamenii care, din diverse motive, au întrerupt pregătirea școlară. Proiectul prinde 600 de oameni care vor finaliza învățământul primar sau 10 clase, după caz și vor primi diplome de absolvire pe baza cărora vor avea șanse mult mai bune pe piața muncii. Anul trecut a fost un proiect de 2 milioane euro, la care am fost parteneri, dar în acest proiect suntem lideri. Deja Inspectoratul Școlar Județean a repartizat profesori care vor ține cursuri pentru cetățenii prinși în proiect. Cred că e un lucru bun să acordăm această oportunitate oamenilor. O altă problemă la fel de importantă sau chiar mai importantă este cea privind forța de muncă. E din ce în ce mai greu de găsit forță de muncă pentru întreprinderile din oraș. Una din soluții este învățământul dual. Societatea comercială își pregătește astfel viitorii angajați prin acest sistem. Sunt probleme stringente ale comunității și se află în atenția noastră”, a spus recent într-o conferință de presă primarul municipiului Vaslui, ing. Vasile Pavăl.

Pentru dezvoltarea municipiului Vaslui se alocă de la bugetul local 55 milioane lei iar în plus mai sunt fonduri atrase și investiții din bugetul statului

Eforturile administrației locale sunt îndreptate în aceste zile către întocmirea bugetului local pentru anul în curs. Din primele estimări, primarul Pavăl spune că la capitolul Dezvoltare este o sumă destul de importantă. Acest capitol are 47 milioane lei prevăzuți, la care se adaugă excedentul de circa 8 millioane lei. Sunt multe proiecte în lucru, dar și alte investiții încep anul acesta. Dacă anul trecut au fost venituri de peste 120 milioane lei, în 2020 sunt estimate venituri de circa 160 milioane lei, pentru că se alocă mai mult din impozitul pe venit și din TVA. Așa stând situația, bugetul municipiului Vaslui este bun, în opinia primarul Vasile Pavăl și permite continuarea investițiilor începute, dar și începerea altor obiective noi. La ultima ședință de Consiliu Local au fost pe ordinea de zi 3 proiecte importante care se referă la reglementarea domeniului public și privat al municipiului Vaslui, în concordanță cu Codul Administrativ, proiectul A Doua Șansă și proiectul privind învățământul dual, de care am vorbit anterior.

Revenind la investițiile care țin capul de afiș anul acesta în Vaslui, primarul Pavăl a vorbit de contractele multianuale unde intră și Bazarul sau definitivarea modernizării unor cartiere. „Am început analiza pentru definitivarea modernizării unor cartiere. Cum alimentarea cu apă și canalizarea se termină urmează apoi asfaltarea străzilor care au utilități. Am prevăzut în buget sume pentru studii de fezabilitate necesare asfaltării străzilor din cartiere unde se finalizează utilitățile. Vorbim de Dimitrie Cantemir, cartierul Brodoc, unde măcar vor începe lucrărle dacă nu vor fi terminate anul acesta. Apoi e strada Decebal până la Hușului. Aici se lucrează la apă și canalizare urmând să o facem pe 4 benzi cu tot ceea ce presupune asta. Mai avem prevăzut în buget sume necesare continuării studiilor la Planul Urbanistc General. De asemenea, la fosta unitate militară, unde va fi un complex de servicii sociale și alte obiective importante pentru oraș, se fac studiile necesare. O problemă începe să fie circulația pe drumurile publice în oraș. Deja se aglomerează și gândim soluții pentru fluidizarea circulației, pentru amenajarea de parcări și alte obiective necesare. Suntem obligați să acționăm acum în această direcție pentru că altfel peste câțiva ani se va bloca de tot orașul. Aici sunt două proiecte mari. E vorba de pasajul pietonal din Crucea Gării, pentru că aici se blochează circulația în anumite intervale orare și o pasarelă peste calea ferată în zona depozitelor.

Pe fonduri europene, avem proiectul de 22 milioane euro privind mobilitatea urbană care include rețeaua de troleibuz, autobuze noi și alte obiectve”, a mai spus primarul Vasile Pavăl.

CL Vaslui acordă sume mari de la buget pentru școli

Grija pentru dezvoltarea armonioasă a comunității pe care o manifestă administrația locală vasluiană înseamnă și alocarea de fonduri însemnate unităților de învățământ. Vasluiul este pe primele locuri în țară din acest punct de vedere. Anul trecut s-au alocat 17 milioane lei din bugetul local pentru modernizarea unităților de învățământ. Anul acesta sunt prevăzute alte investiții la școli. Se face studiu de fezabilitate pentru reparații capitale la școala 10, iar școala 4 e prinsă într-un proiect pe eficiență energetică finanțat de OMV. „Urmează alte școli din municipiu pe eficiență energetică pe care le vom face cu bani de la bugetul local. La școala 3 vreau să punem centrală proprie. Apoi avem în vedere și proiectele finanțate de Ministerul Dezvoltării sau din alte surse. Mă refer aici la bazinul de înot. Ne-au vizitat proiectanții și cred că se va realiza acest obiectiv foarte important pentru dezvoltarea pe viitor a municipiului Vaslui. Bazinul de înot apare pe lista investițiilor în derulare la Ministerul Dezvoltării. La șoseaua de centură se face studiul de fezabilitate. Vasluiul va fi conectat la șoseaua de centură din toate direcțiile. De asemenea, proiectul pentru construcția celor 20 de locuințe de serviciu a fost adjudecat de o firmă din Negrești. Va începe. Ne mai gândim la o bază sportivă pe care s-o construim prin Compania Națională de Investiții.

La fel de importante sunt lucrările pentru decolmatarea cursurilor de apă din zonă. Noi continuăm cu Vasluiețul și de restul se ocupă Direcția Apelor că sunt în administrarea lor. Concluzia este că avem un amplu program de investiții și vreau să am parteneri serioși la cheltuit banii alocați obiectivelor în derulare”, a concluzionat primarul municipiului Vaslui, ing. Vasile Pavăl.

Leave a Comment