Google

Ziua recoltei la Micleşti, o manifestare meritată

Written on:October 3, 2016
Comments
Add One

miclesti-vs-5-oct-2016-016-netCând vezi nişte drumuri asfaltate, când auzi că-n şcoli sunt condiţii bune de studiu pentru elevi, când te uiţi în jur şi vezi o comunitate bine gospodărită, parcă se poate spune că există motive de sărbătoare. La polul opus există multe, prea multe comunităţi locale unde numai paranghelia contează, în timp ce noroiul acoperă totul când plouă. Revenind la Micleşti, acolo unde recolta mai multă sau mai puţină, după cum „a dat Domnu’”, este sărbătorită în fiecare an, prin grija administraţiei locale condusă de primarul Doru Agafiţei, duminică 2 octombrie a fost o manifestare de excepţie. Pata de culoare a fost dată de ansamblul comunei constituit şi sprijinit permanent de administraţia locală pentru că tradiţiile redau frumuseţea sufletului, frumuseţea locului. De sus, Movila lui Burcel parcă priveşte cu mândrie spre meleagurile Micleştilor. De sute de ani gospodarii acestor meleaguri frumoase au încercat să-şi creeze condiţii mai bune de trai. Înainte de a ajunge la intersecţia „naţionalului” cu „judeţeanul” spre Micleşti apare un drum praospăt asfaltat spre satul Popeşti. E localitate din comuna Micleşti şi nu demult, administraţia locală din comună a reuşit să modernizeze acest drum de interes pentru satul Popeşti. Drumul judeţean spre Micleşti a fost şi acesta asfaltat şi acum în comună se ajunge în condiţii mult mai bune. Iată, aşadar, îşi spune călătorul, că şi-n judeţul despre care se spune că-i cel mai sărac din Europa, se întâmplă ceva bun. Se văd schimbări majore. La capitolul drumuri ţara, în general, stă foarte rău. S-au făcut, de către politruci, autostrăzi care s-au surpat înainte de a fi date în folosinţă. Cei care vin din Europa înjură autorităţile din România din cauza drumurilor foarte proaste. Iar câteva drumuri de asfalt într-o comună reprezintă chiar un eveniment. În fiecare an, la începutul lui octombrie, la Micleşti se organizează Ziua recoltei. Anul acesta a fost mai frumos ca anul trecut, iar la anul va fi mai frumos ca anul acesta. Parcă acesta ar fi sloganul manifestării de la Micleşti. Primarul Doru Agafiţei era duminică peste tot, pentru ca oaspeţii, localnicii, rudele acestora venite de peste mări şi ţări să se simtă bine la sărbătoarea comunei şi să ducă mai departe un mesaj încurajator, un mesaj pozitiv.

Muzica populară răsuna în tot satul. Pe scena de lângă Căminul cultural Mihai Eminescu ansamblul folcloric al comunei întreţinea buna dispoziţie. Copii şi tineri, părinţi, bunici şi oaspeţi toţi erau adunaţi la ziua comunei. Atmosfera presărată de galbenul toamnei era parcă desprinsă din povestirile marilor scriitori români care au ilustrat magistral satul moldovenesc. Ce mult lipseşte această atmosferă şi ce valoroasă este, parcă spuneau cei ce priveau cu mândrie ansamblul comunei interpretând cântece populare moştenite din strămoşi.

Prin acţiunile iniţiate de administraţia locală sunt puse în valoare tocmai aceste bogăţii. La Micleşti se lucrează permanent, iar ultimele investiţii reprezintă un pas mare în programul de dezvoltare al comunităţii aplicate de primarul Doru Agafiţei. Întâlnindu-l prin mulţime, l-am întrebat de şcoli şi de alte investiţii ca să vedem cât de motivată e sărbătoarea comunei. Primarul comunei Micleşti a spus că unităţile de învăţământ au încălzire, au apă curentă şi asigură condiţii bune de studiu elevilor. Modernizarea şcolilor s-a făcut şi cu implicarea directorului, mai spune primul gospodar de la Micleşti, chiar dacă acesta a fost contracandidatul primarului în funcţie, la alegerile locale din vara acestui an. Alegerile cu alegerile, munca e cu treaba ei, pare a spune primarul Agafiţei. Toţi trebuie să lucreze pentru comunitate. Comuna are utilaje pentru întreţinerea drumurilor, are mijloc de transport elevi, altfel spus mereu s-au căutat soluţii pentru o bună gospodărire a comunităţii cu mijloace financiare modeste. Că banii sunt puţini la o comună şi nevoile sunt mari o ştie oricine, dar dacă există voinţă şi iniţiativă din partea administraţiei locale se pot realiza multe. Comuna Micleşti este un exemplu în acest sens.

Despre Micleşti se poate vorbi la superlativ. Aici, istoria şi tradiţiile se împletesc armonios în prezent. Parcul din centrul comunei se mândreşte cu bustul Veronicăi Micle şi chipul lui Ştefan cel Mare. Întreaga zonă este în dezvoltare, pentru că, aşa cum e normal, investiţiile publice sunt dublate de investiţii private. Privind în ansamblu comuna Micleşti este un fel de motor al dezvoltării întregii zone, graţie investiţiilor reuşite în ultima perioadă de administraţia locală. (E.L.)

Leave a Comment