În această săptămână în care sărbătorim ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE, politistii au invitat la sediul inspectoratului preşcolarii de la Grădiniţa nr. 18 „Scufiţa Roşie” şi elevii claselor a-II-a şi a-III-a Step by Step de la Şcoala nr. 3 „Constantin Parfene” Vaslui pentru a prezenta două scenete pe teme rutiere.
În deschiderea activităţii, şeful inspectoratului – domnul comisar şef Carp Mihai le-a urat bun venit, le-a spus că în această săptămână sărbătorim „Ziua Poliţiei Române” şi că poliţiştii se bucură să îi aibă în vizită cu ocazia acestei zile importante pentru ei.
Primii care au evoluat pe scenă au fost cei mai mici dintre artişti, aceştia prezentând cu dezinvoltură o scenetă despre respectarea regulilor de circulaţie la traversare, la mersul pe bicicletă, amintind şi despre importanţa cunoaşterii culorilor semaforului şi semnificaţiei acestora.
Elevii Şcolii nr. 3 „Constantin Parfene” au demonstrat prin versurile lor faptul că ştiu semnificaţia indicatoarelor rutiere pe care şi cei mai mici participanţi la trafic trebuie să o cunoască.
La finalul activităţii, poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic şi câinele RAF au realizat diferite demonstraţii de patrulare, de prindere şi imobilizare a infractorilor sau de apărare la atacul prin surprindere. Şi de această dată, câinele-poliţist RAF a fost aplaudat la scenă deschisă.
Câinele RAF face parte din echipa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui din luna decembrie 2007, de la vârsta de 4 luni, când a fost luat din Centrul Chinologic Sibiu. Încă de la începutul „activităţii” în poliţie, a fost în grija agentului şef Eugen Mihăilă, din cadrul Biroului de investigare tehnico-ştiinţifică a locului faptei.
La Centru Chinologic Sibiu a deprins tehnici speciale de urmărire, scotocire, descoperire după urma de miros, a infractorilor, a locurilor unde sunt ascunse corpurile delicte sau alte obiecte, putând fi folosit îndeosebi în infracţiuni de omor, tâlhărie, furt sau distrugeri. Ca şi câine de urmărire poate fi folosit la identificarea unei persoane dintr-un grup, prin metoda alegerii după mirosul obiectelor abandonate sau pierdute sau la alegerea unui obiect cu miros omenesc dintre alte obiecte asemănătoare. De asemenea, poate să participe la acţiuni poliţieneşti unde nu este necesară prelucrarea urmelor de miros, ca de exemplu patrulări, arestări de persoane periculoase, escortări de infractori, percheziţii domiciliare, scotociri de persoane şi încăperi.





























Add One