Google

Wesley devine alături de Demollari cel mai bun marcator străin din România

Written on:September 26, 2011
Comments
Add One

După ce etapa trecută Vasluienii au capotat la Cluj în faţa celor de la CFR cu scorul de 2-0, după o prestaţie jenantă a arbitrilor, elevii lui Viorel Hizo au întâlnit în această etapă pe Voinţa Sibiu, un adversar destul de incomod.

Partida a fost la discreţia jucătorilor galben-verzi, care nu s-au întrebuinţat prea tare, având în vedere faptul că voi vor întâlni la Piatra Neamţ pe FC Zurich, meci contând pentru etapa a doua a fazei grupelor Europa League.

Prima fază a meciului vine abia în minutul 11 de joc când Dâlbea şutează de la distanţă, însă mingea trece pe lângă poarta apărată de Cerniauskas.

După această ocazie a sibienilor, vasluienii s-au instalat la conducerea jocului. Milisavljvic trimite o centrare pentru Wesley, însă Miron reuşeşte să respingă din faţa atacantului vasluian. În minutul 17 de joc acelaşi Milisavljevic trimite o centrare periculoasă în careul oaspeţilor, mingea este bâlbâită de apărarea sibiană, dar niciun jucător vasluian nu reuşeşte să trimită spre poarta lui Miron şi pericolul este îndepărtat. Şase minute mai târziu Bello ratează cea mai mare ocazie de până acum a meciului. Adailton îl găseşte perfect cu o centrare în centrul careului advers, Bello trimite cu capul din plonjon peste poarta lui Miron. Ocaziile se înmulţesc la poarta lui Miron şi Temwanjera nimereşte bara porţii cu o lovitură de cap de la 7 metri după o centrare a lui Milisavljevic din banda stângă.

În minutul 31 de joc Bello scapă singur cu portarul sibian, dar nu reuşeşte să îl învingă pe acesta trimiţând direct în Miron.

Deschiderea scorului s-a produs în minutul 36 de joc. Wesley reuşeşte să împingă balonul în plasa porţii lui Miron după o învălmăşeală în careul oaspeţilor. Trei minute mai târziu bello putea mări avantajul galben-verzilor, însă acesta a ratat preluarea într-o fază de singur cu portarul.

Prima repriză s-a încheiat cu avantaj minim pe tabela de marcaj pentru elevii lui Viorel Hizo.

Repriza secundă debutează cu o ocazie în contul vasluienilor. Wesley îl lansează în adâncime pe Adailton, dar bătrâneţea îşi spune cuvântul, atacantul vasluienilor nu reuşeşte să ajungă la minge înaintea lui Miron.

În minutul 57 Mike Temwanjera ratează incredibil din 7 metri. O combinaţie superbă între Wesley şi Adailton aduce mingea în marginea careului la Adailton, acesta a centrat pentru Temwanjera, care de la 7 metri trimite pe lângă buturile porţii lui Miron.

Vasluienii combină frumos, mingea circulă pe straseul Adailton-Wesley-Milisavljevic, ultimul pătrunde în banda stângă, centrează în spate pentru Adailton al cărui şut este reţinut fără probleme de Miron.

În minutul 72 de joc, fundaşul Papp este foarte aproape să înscrie un gol superb. Adailton a centrat perfect, iar voleul fundaşului abia revenit după o accidentare trece milimetric peste transversala porţii lui Miron.

Wesley reuşteşte dubla în minutul 87. Acesta a marcat cu călcâţiul după o fază creată de Temwanjera care a reuşit să îl dribleze şi pe Miron. Cu acest gol Wesley l-a egalat în clasamentul celor mai buni marcatori străini din România pe albanezul Demollari care a evoluat în trecut pentru Dinamo.

Meciul s-a încheiat cu victoria de 2-0 pentru vasluieni, o victorie de moral în privinţa meciului de joi contra celor de la FC Zurich, dar şi în privinaţa partidei de etapa viitoare în care FC Vaslui se va deplasa la Mioveni pentru partida cu CS Mioveni. Voinţa Sibiu va primi pe teren propriu etapa viitoare pe Rapid. (Cristian TUDORI)

Leave a Comment