Google

Vrăjeală fără sfârşit la FC Botoşani

Written on:May 20, 2018
Comments
Add One

Săptămâna trecută a fost „specială” pentru FC Botoşani şi ai săi suporteri. Pentru că în cadrul etapei intermediare cu nr.10 s-a jucat şi meciul FC Botoşani – Concordia Chiajna. Mai puţin de o mie de spectatori botoşăneni au fost nevoiţi să asiste la o parodie de fotbal a echipei favorite, astfel că echipa botoşăneană a fost învinsă pe propriul teren cu 1-0 de Concordia, după ce din min.16 echipa oaspete a evoluat în zece jucători, în urma eliminării lui Bawab. Iar în min.19 ilfovenii, aflaţi în pericol de retrogradare, au marcat golul de trei puncte prin Paul Batin, fost jucător la FC Botoşani. Iar la final de meci, iritaţi peste măsură, suporterii botoşăneni au apostrofat într-un singur glas: ”Rușine”, ”blatiștilor”, ”ați vândut meciul”, ”ați luat banii”, ”mercenarilor”, ”ordinarilor”. Iată şi echipa botoşăneană „de cacao…”, rulată de tot mai neinspiratul antrenor Costel Enache (foto): Cobrea – Plămadă, Miron (min.43 Unguruşan), Burcă,  Roman, Rodriguez (min.77 Chitoşcă), Achim, Moruţan, Golofca (min.66 Axente), Golubovici. Vădit deranjat de cele petrecute, finanţatorul Valeriu Iftime a concluzionat: „Cel mai greu pentru mine este ca spectatorii să fie nemulțumiți după ce am muncit atâția ani la Botoșani. Un blat, dacă este demonstrat, presupune pedepse cu privarea de libertate. Eu sunt convins că nu a fost blat la meciul cu Chiajna! A fost o neputință, o echipă care încerca să joace fotbal și alta care a dat un gol norocos, apoi s-a blocat foarte bine. În zece oameni și la 0-1, trebuia schimbat jocul. Totuși nu este o regulă ca în zece oameni să pierzi meciul. Dar, pe de altă parte, dacă nu îi vezi pe jucători că trag tare nu este normal. Trebuie să ne mai cântărim un pic vorbele. Am avut o partidă grea, dar urmează un meci la Voluntari, unde trebuie să spălăm rușinea. Dacă săptămâna viitoare facem un joc bun, lumea uită. Eu nu vreau să am un război cu băieții de la Botoșani, pentru că dintr-un război toți pierd. Eu cred mult în Costel Enache, dar iată că, vorba lui Murphy, ce am început prost continuăm și mai prost. Am spus că este și greșeala antrenorului, dar o să fie OK! Am vorbit cu el (n.r. Costel Enache) acum o săptămână și i-am zis că vreau să rămână. E important însă ce face în următoarele etape. Dacă pierdem cu Voluntari și cu Poli Timișoara, îl scot fanii cu toporul din stadion”. Şi a venit meciul de la FC Voluntari, jucat duminică 20 mai, la vreme de seară. Nu inainte ca, tot în cadrul etapei a XI a, „eroii” de pe Municipalul botoşănean, adică Concordia Chiajna, să încaseze un 4-0 de la Dinamo Bucureşti. C-aşa-i în fotbal! Iar meciul FC Voluntari – FC Botoşani s-a terminat 1-1, după următoarea regie: în min.19 gazdele au rămas în zece jucători în urma eliminării lui Cernat; în min.26 botoşănenii au deschis scorul prin Cătălin Golofca; în min. 37 gazdele au egalat prin Daniel Benzar care a stabilit şi scorul final. În rest muc şi sfârc…, vorba răposatului C.V. Tudor. Iată formula botoşăneană de… cacao, utilizată de „tehnicianul” Costel Enache: Pap – Ungurușan, Plămadă, Miron, Burcă, Mușat, Achim, Oaidă (min.77 Rodriguez), Serediuc (min.68 Moruțan), Golubovici (min.46 Axente), Golofca. Iar, după disputarea şi meciului Sepsi OSK Sfântul Gheorghe – Juventus Bucureşti 2-1, primele trei locuri din clasamentul play out sunt ocupate de: 1. Dinamo Bucureşti 47 puncte, 2. FC Botoşani 33 puncte, 3. Sepsi OSK Sfântul Gheorghe 32 puncte. Restul e vrăjeală pentru… liga secundă. Alooo, Costel Enache, la ora apariţiei acestor rânduri, încă mai eşti antrenor la FC Botoşani???!!! Dacă da, înseamnă că eşti tot o vrăjeală… În etapa următoare, cu nr.12, FC Botoşani va juca cu ACS Poli Timişoara, meci programat la Botoşani pentru vineri 25 mai de la ora 21.00. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment