Google

Vocea poporului/De ce l-aş vota eu pe primarul Cristi Lungu în Parlamentul României?

Written on:February 21, 2014
Comments
Add One

Coroiesti VS feb 2014 001 copyÎn 2012, România şi-a făcut un cadou „superb”: cel mai slab şi cel mai prost Parlament din ultimul sfert de secol. Au ajuns în Parlamentul României toate neamurile de şaibă, toate paraşutele de pe centură, toate cozile de topor. Ce i-au recomandat pe aceştia? „Vocea şi talentul lor”, dacă ar fi să dăm o replică dintr-un celebru film românesc. Vocea şi talentul acestora se rezumă la urlete (vezi Remus Cernea, învăţătoarea grevistă şi alţii) sau talentul „auto” al multor semianalfabeţi ajunşi în Parlamentul României. Sunt mulţi, câtă frunză şi iarbă, dar proşti de „pute” pământul sub ei. Acest Parlament mamut a votat tot felul de legi ciudate şi a făcut o Constituţie „ghiveci” de care se minunează inclusiv Curtea Constituţională a României care, atenţie, este formată în majoritate din oamenii partidelor aflate la putere. Ce să mai spunem de Comisia de la Veneţia sau de toată Europa!?

Şi-n aceste condiţii ce mai rămâne de făcut? Să alegem oameni ce au legătură cu realitatea, oameni plecaţi din comunităţile locale pentru că ei ştiu exact de ce au nevoie cetăţenii. De ce l-aş vota eu cu două mâini dacă aş putea pe primarul Cristi Lungu de la Coroieşti, judeţul Vaslui, în Parlamentul României? E simplu de argumentat. Acest ales local a reuşit ce alţii nici în vis nu ar fi putut. O comună cât două sau trei la un loc din punct de vedere al întinderii, care era la propriu în noroi, în 2000, are acum drum asfaltat care face legătura cu drumul naţional Bârlad-Podu Turcului. În 2000 şcolile stăteau să cadă peste elevi, în primărie erau două mese şi trei bănci de prin anii ’70, iar funcţionarii lucrau în condiţii mizerabile. Legătura cu satele comunei se făcea numai pe drumuri din pământ, iar când ploua sau ningea oamenii nu mai puteau ieşi. Nu se punea problema să intervină vreo salvare măcar în vreun sat al comunei, în afară de Coroieşti, dacă era noroi. Multe sate ale comunei nu aveau apă de băut în vreme de vară. Altfel spus era capătul lumii la Coroieşti. Pe lângă situaţia dezastruoasă comunitatea are şi un dezavantaj enorm: dă voturi puţine (are circa 2300 locuitori) şi atunci interesul politicienilor de la judeţ şi de la centru aproape că lipseşte. Şi cum să reuşeşti într-o astfel de comună? Cum să ai bani de drumuri, de puţuri forate pentru ca oamenii să aibă apă de băut, cum să creezi condiţii normale de studiu elevilor comunei, cum să modernizezi cămine culturale, cum să asiguri transportul dinspre şi către Coroieşti, adică să legi comuna de restul lumii? Era aproape imposibil. Dar un om cu voinţă, cu pasiune, dar şi cu nerv a reuşit să aducă la lumină comuna Coroieşti. Şi dacă a reuşit într-un demers aproape imposibil, nu credeţi că ar putea fi o voce pătrunzătoare în Parlamentul României? Eu cred. Primarul de la Coroieşti este doar un exemplu. Cunosc mulţi primari care au făcut minuni în comunităţile lor şi ştiu sigur că aceştia ar iniţia legi pentru cei mulţi nu pentru îmbogăţirea şi supraîmbogăţirea baronilor, îmbogăţirea lor şi a partidelor din care fac parte. Din orice proiect cu bani guvernamentali sau fonduri europene se poate lua „şpăguţa”. Este loc. Dar „şpăguţa” trebuie să fie de bun simţ. Ajunge 10.000 de euro, nu un milion. Din zece kilometri de drum dacă se fură un kilometru nu e mare nenorocire, dar dacă se fac toţi cei zece kilometri după ce s-a furat jumătate din suma alocată atunci e grav.

Revenim. Primăria Coroieşti a fost controlată, pentru că primarul e cam „incomod”, de câteva ori de Curtea de Conturi, de Direcţia de Finanţe, de corpuri de control diverse şi nu s-au găsit fapte penale. Şi atunci, dacă primarul şi funcţionarii Primăriei Coroieşti au lucrat corect atâţia ani, dacă acest om chiar a reuşit imposibilul, nu credeţi că ar fi altceva în Parlamentul României? Eu cred că da. (Textul continuă în ediţia tipărită a regionalului nostru. Acolo vom avea şi un amplu reportaj din comuna Coroieşti, judeţul Vaslui).

Leave a Comment