Google

Viorel Dinescu de Galaţi şi praf din aripi de înger

Written on:July 20, 2014
Comments
Add One

cartiÎl invidiam pe Viorel Dinescu pe vremea când Adrian Beldeanu se chinuia să ne ,,împingă” pe mine, pe Mihai Sultana Vicol şi pe George Irava la ,,Săptămâna” lui Eugen Barbu. Nu ştiu cât a împins dar mi-a adus cuvinte laudative de la marele scriitor şi unde nu am apărut niciodată şi unde nu am nici convingerea şi nici dovada că am ajuns. Pe vremea aceea, unde luptai să-ţi vezi numele într-o revistă, erau publicaţi doar Corneliu Vadim Tudor, Adrian Beldeanu prin graţiile unei femei frumoase şi puternice şi Viorel Dinescu. Apărea mai tot timpul cum apare acum Petruş Andrei ca şi cum ograda literară ar fi prea strâmtă şi în care nu ar mai trăi şi alţi poeţi, Dumnezeu să-i binecuvânteze, domnilor!… Acum îmi cade în mână o carte alb pe negru şi pe roşu: ,,Eros-Anteros”, Viorel Dinescu, Porto-Franco,1996. Negru şi roşu bănuiesc că ar fi melcişorii care împerechează femeia cu bărbatul, în anatomie cred că se numesc cromozomi. Cartea vrea să fie, obligatoriu, de dragoste. Dragostea aceea care te alunecă cum o coajă de banană sau cum o creangă galbenă, obosită de insistenţele toamnei şi scuturată cu teamă în părul iubitei cu miresme de toamnă. Poetul Viorel Dinescu “este apa care creşte-n maluri” şi are „învelişul trist” în „mantia singurătăţii” şi vrea în „umeri aripi să îi crească”. Se joacă graţios cu degete de harpă poetică prin rime şi ritmuri care uneori îl încurcă, dar face „gesturi mirate” care produc poezie. Poetul Viorel Dinescu trăieşte într-o lume care „se scutură de frig” dar tot mai vede, mai distinge „când înfloresc salcâmii cu albine”. În iubirea sa poetică persistă „harfa de aur” şi „clavecin nevăzut” şi este reîmprospătată mereu “când înfloresc salcâmii cu albine”. Harpa de aur aduce „clepsidra de aer” şi „clepsidre sonore”, cu curăţenie şi sensibilitate poetică „apoi cu noaptea mă-ncaer” şi se întristează şi îşi duce bolovanul şi crucea poetică mai departe până nici moartea nu-i va despărţi. Poezia lui Viorel Dinescu este decantată ca o toamnă de struguri în zbenguire de alcool şi iubita i-a „plecat pe aripa unor fluturi” şi o cheamă să vină ostentativ „pe un fir de-argint al lunii” iar el, poetul cel statornic, cel temeinic: „Mă vei găsi la cumpăna fântânii”. Iubirea-i amară şi dulce, ca toate iubirile lumii, aşteaptată, vine şi pleacă cu „mesaj de frunze de pelin” şi tiptil şi discret ca o dragoste cu „pasul hialin”. Iubirea poetului este atât de puternică încât o aude „prin vaduri vechi trecând” şi că „va trebui să trăieşti, egal cu tine înăţi”. Poet redescoperit de vremea uitării mi-a căşunat să-i torn statuie de cuvinte în aceste gânduri grăbite şi vremelnice. Să trăieşti, Poetule, iar dacă ai murit cărţile tale să te facă nemuritor. Pauză de meditaţie şi împlinire întru suflet, domnilor!…

În rest, la Bârlad, se fură nu cu ocaua mică, ci cu seringa. Bolnavii nu ştiu ce medicamente au prescrise, nu văd flacoanele din simplul motiv că sunt măsluite cu seringa care numai Dumnezeu sau dracul ştie ce are în burtă. Nimeni nu vede, nimeni nu aude iar primarul Constantinescu caută soluţii pentru a se construi noi locuinţe mortuare şi unde salariaţi cu studii superioare dau adeverinţe că nu au morţi în calculatorul cimitirului, domnilor!…

Praf din aripi de înger: Mă scutur de aripile/ îngerului /ce m-a visat/ astă noapte…//Arhangheli / heruvimi / serafimi/ îngeri după rang /cu veşminte slinoase/ după plutirea aripilor/ îmi dau seama/ că nu se-ndoiesc de mine/ chiar îmi toarnă/ univers/ în plămânii /cu platoşe de poezie/ de eter aşezat în lingouri/ să-mi ajungă o viaţă…/ Îmi toarnă cer/ în irişii/ în care era/ suficient/ îndestulător/ cer // În sertare/ manuscrisele protestează pentru destin… / Aprind lumânarea speranţei/ şi praful din aripi de îngeri/ este semn cântător/ că posteritatea există, domnilor!…

Leave a Comment