Google

Viitorul începe azi!

Written on:November 2, 2010
Comments
Add One

Pentru promovarea regiunii ca mediu favorabil pentru dezvoltarea afacerilor, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a luat initiativa de a organiza începând cu anul 2004, Forumul Regional de Investiţii Nord-Est România.

Acest eveniment a fost organizat itinerant, iar ediţiile anterioare s-au desfăşurat în toate cele şase judeţe ale regiunii, beneficiind de prezenţa unui număr important de participanţi (peste 150 persoane în fiecare an). Evenimentul a fost reflectat, în mod favorabil în mass-media, atât la nivel regional, cât şi naţional, şi s-a bucurat de prezenţa unor lectori de marcă din partea departamentelor specializate din cadrul Guvernului României şi Reprezentantei Comisiei Europene în România, precum şi reprezentanţi ai unor State Membre din Uniunea Europeană cu care regiunea noastră are relaţii de colaborare (Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Austria, Ucraina si Republica Moldova).

Anul acesta, initiatorii revin la Iasi pentru a redeschide cu succes o nouă serie de manifestări regionale dedicate promovării Regiunii Nord-Est. Organizat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est în parteneriat cu autorităţile publice locale din judeţul Iaşi şi alte organizaţii relevante din mediul academic şi de afaceri, Forumul Regional de Investiţii Nord-Est România, ediţia a VII-a, se va desfăşura în perioada 4 – 5 noiembrie 2010, la Centrul de Conferinţe Hotel Traian.

Evenimentul se va desfasura pe durata a doua zile şi va cuprinde următoarele sectiuni:

  1. Conferinţa “Perspective de dezvoltare a oraşelor din Regiunea Nord-Est” moderată de Dl. Prof.univ.dr. Vasile Puşcas, Director al Institutului de Studii Internationale Universitatea Babes Bolyai Cluj, Dl. Dragoş Pîslaru, Manager general al GEA Strategy & Consulting SA şi Dl. Sorin Ioniţă de la Societatea Academică Română (4 Noiembrie 2010, Sala Eminescu I)
  2. Atelierul de lucru „Promovarea inovaţiei în mediul de afaceri” care va fi moderat de Dl Prof. Univ.dr. ing. Boris Plăhteanu, Director al Institutului Naţional de Inventică – Filiala Iaşi (5 Noiembrie 2010, Sala Eminescu II)
  3. Seminarul cu participare internationala „Viitorul va fi eco-eficient sau nu?” moderat de Dl. Dr. ing. Iulian Movilă, Director al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului (5 Noiembrie 2010, Sala Eminescu II)
  4. Dezbaterea publică „2010 – Anul european pentru combaterea sărăciei şi  excluziunii sociale” care va fi moderata de Dl. Emil Hurezeanu jurnalist la Grupul realitatea Catavencu (5 Noiembrie 2010 Sala Eminescu II)
  5. Expoziţia şi competiţia de proiecte regionale „Viitorul începe azi” (5 Noiembrie 2010, Sala Eminescu I)

Intrarea la acest eveniment este gratuită, în baza completării unui formular de participare pe care îl puteti descărca de pe www.adrnordest.ro.

Multumim pe această cale partenerilor: Primăria Municipiului Iasi, Consiliul Judeţean Iaşi, Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, Parcul Tehnologic şi Ştiintific „Tehnopolis”, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Iaşi şi sponsorilor noştri: Avensa Consulting SRL Iaşi, Relians Corp SRL Iasi, Gemada Serv SRL Iaşi şi Addvances SRL Iaşi care au contribuit la organizarea acestui eveniment.

7 motive pentru care trebuie sa fii în Iaşi în 4-5 noiembrie:

  1. Managementul urban integrat inseamnă o strategie unică care să conducă la servicii publice moderne, condiţii de viaţă mai bune pentru cetăţeni şi o zonă atractivă pentru investitori şi turisti; aceasta implică o bună accesibilitate, relaţii de colaborare interne şi internaţionale de calitate.

In Regiunea Nord-Est, Guvernul Romaniei a nominalizat un pol de crestere national – Iasi, doi poli de crestere regionali – Bacau si Suceava si din celelalte 44 centre urbane – 27 au fost selectate pentru finantare in calitate de poli de dezvoltare urbana de interes local.

Ce proiecte vor beneficia de cele 224 milioane Euro alocate acestui domeniu de interventie prin Regio? unde se localizeaza acestea? Cum ne vor afecta in zilele si anii ce vor urma?

  1. Schimbarea oraşelor este un obiectiv comun atât pentru sectorul public cât şi pentru cel privat.

Cum este distribuită şi asumată aceasta repsonsabilitate? Este folosită resursa umană astfel încât oraşele să devină adevarate reţele de inteligenţă regionale?

  1. Urbanizarea implică multiple provocări: dezvoltarea înseamna printre altele şi poluare, cum este protejat patrimoniul cultural şi istoric? Care sunt soluţiile alternative pentru viitorul oraşelor? Toate acestea si multe altele puteti afla  la Conferinţa “Perspective de dezvoltare a oraşelor din Regiunea Nord-Est” moderata de Dl. Prof.univ.dr. Vasile Puscas, Director al Institutului de Studii Internationale Universitatea Babes Bolyai Cluj, Dl Dragos Pislaru, manager GEA Strategy & Consulting SA si Dl Sorin Ionita de la Societatea Academica Romana.
  2. Teritoriul este valorizat atunci când există cooperare între promotorii de dezvoltare. Cât de reale sunt reţelele de cooperare din regiunea noastră? Există exemple de bună practică privind inovarea tehnologică – ca să le cunoaştem am organizat un Atelier de lucru „Promovarea inovaţiei în mediul de afaceri” care va fi moderat de Dl Prof. Univ.dr. ing. Boris Plahteanu Director al Institutului National de Inventica – Filiala Iasi.
  3. Dezvoltarea înseamnă sustenabilitate. Tot mai mult insă fenomenele globale (încălzirea, criza economică, criza socială) ne îndeamnă să analizăm şi principiul eco-eficienţei ca adevarata şansă pentru o dezvoltare durabilă. Europa vine cu exemple şi solutii din domeniul guvernanţei, construcţiilor, producţiei şi proiectării de tehnologii şi produse verziprin vocea celei mai active regiuni in domeniu – Provincia Limburg din Olanda. Care sunt perspectivele reale pentru preluarea unor astfel de modele în regiunea noastră? Participati la Seminarul „Viitorul va fi eco-eficient sau nu?” moderat de Dl. Dr. ing. Iulian Movila Director al Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului.
  4. 2010 a fost declarat Anul European împotriva sărăciei şi excluziunii sociale. Care au fost obiectivele propuse de Comunitatea Europeană? Au fost ele atinse? Care este punctul de vedere al mass mediei regionale? Am organizat impreuna cu Centrul pentru Jurnalism Independent Dezbaterea publică „2010 – Anul european pentru combaterea sărăciei şi  excluziunii sociale” care va fi moderata de Dl. Emil Hurezeanu jurnalist la Grupul Realitatea Catavencu.
  5. Oportunităţile de cooperare interregionale sunt bine venite, alături de exemple de proiecte implementate până în prezent din fonduri publice în Regiunea Nord-Est (Programul Operaţional Regional, Programele PHARE Coeziune Economicăşi Socialăşi Programele PHARE de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Moldova şi România-Ucraina) – vei vota si tu la Expozitia de proiecte „Viitorul incepe azi” pentru a premia cele mai reusite proiecte regionale.

Persoana de contact: Dna Cristina Ferman, telefon 0233 224 167, e-mail: cferman@adrnordest.ro.

Leave a Comment