FC Vaslui avea nevoie de o victorie în această etapă contra Pandurilor din Târgu Jiu pentru a nu pierde contactul cu plutonul fruntaş şi speranţa că va ocupa o poziţie care să-i permită să evolueze şi anul viitor în cupele europene.
Meciul a început, aşa cum era normal, cu vasluienii la cârma jocului, iar la prima fază de atac, centralul întâlnirii acordă lovitură de la 11 metri la un fault în suprafaţa de pedeapsă asupra lui Gerlem. Acelaşi Gerlem a executat lovitura de la 11 metri şi a deschis scorul, cu toate că Stanca a fost foarte aproape să pareze balonul.
În minutul 20 cei doi atacanţi ai Vasluiului trimişi în teren de Lăcătuş, Costly şi Temwanjera, au creat o fază destul de periculoasă la poarta oaspeţilor, încheiată cu şutul lui Temwanjera în blocajul fundaşilor gorjeni. Cinci minute mai târziu Sânmărtean a obţinut o lovitură liberă destul de periculoasă din marginea careului. Costly a executat periculos, însă mingea a ocolit puţin vinclul porţii lui Stanca. Vasluienii caută marcarea celui de-al doilea gol până la intrarea la cabine şi Gerlem îşi încearcă şutul de la marginea careului, dar mingea se duce pe lângă poarta gorjenilor.
Prima fază a gorjenilor vine abia în minutul 44 când şutul lui Kamara trece la mare distanţă de poarta lui Kuciak. În prelungirile primei reprize Gerlem a fost la un pas de a marca al doilea său gol în acest meci, dar şutul acestuia la firul ierbii a fost respins cu dificultate de portarul oaspeţilor. Centralul întâlnirii pune capăt primei reprize, iar trupa lui Lăcătuş intră la cabine cu avantaj minim pe tabela de marcaj.
Repriza secundă a început aşa cum a început şi prima, cu vasluienii atacând în valuri poarta lui Stanca. Delgado şutează puternic din afara careului, dar voleul său se opreşte în blocajul creat de fundaşii gorjeni. În minutul 51 acelaşi Delgado scapă singur pe partea dreaptă, centrează bine pentru Gerlem care vrea să marcheze printr-o execuţie de fineţe, dar mingea trimisă de acesta trece puţin pe lângă vinclul porţii lui Stanca. Două minute mai târziu acelaşi Delgado centrează perfect în centrul careului pentru Temwanjera care reuşeşte să marcheze, însă asistentul ridică fanionul pentru o poziţie afară din joc a atacantului vasluian. Vasluienii asediază poarta lui Stanca, iar Costly ratează incredibil desprinderea după ce s-a trezit cu mingea la 11 metri şi a şutat din întoarcere exact în braţele portarului gorjean. Toate atacurile pe care le-au avut vasluienii în repriza a doua au fost răsplătite cu golul marcat de Delgado în minutul 62 după o fază foarte frumoasă a jucătorilor „galben-verzi”. Costly vrea să marcheze şi el însă şutul acestuia din afara careului ocoleşte stâlpul porţii lui Stanca.
Gorjenii reuşesc să reducă din diferenţă în minutul 71 după o neatenţie în defensiva vasluienilor care i-au permis lui Stromajer să marcheze.
Gerlem, cel mai bun jucător de pe teren în acest meci, a şutat violent în minutul 76, dar Stanca reuşeşte să respingă cu piciorul. Trei minute mai târziu acelaşi Stanca are o intervenţie extraordinară la şutul lui Raul Costin care trimitea mingea lângă bară.
Până la finalul meciului nu s-a mai întâmplat nimic notabil, vasluienii nu au mai forţat, iar meciul s-a încheiat cu victoria la limită a trupei lui Lăcătuş. Un scor injust având în vedere evoluţia celor două echipe.
Etapa viitoate vasluienii se vor deplasa la Braşov pentru meciul cu echipa din localitate, un derby al cupelor europene, în timp ce Pandurii vor primi vizita celor de la Universitatea Craiova, un derby al retrogradării.


























Add One