Majoritatea bugetarilor a luat mai puţini bani în ianuarie, comparativ cu octombrie, când nu fuseseră eliminate nici sporurile şi nu exista nici concediul forţat, iar de la începutul acestui an, când a intrat în vigoare Legea unică de salarizare, veniturile le-au fost diminuate. Cei mai afectaţi de reducerea veniturilor sunt cei din învăţământ şi administraţie publică, unde există reduceri şi de 40 la sută, prin eliminarea orelor suplimentare, a salariului de merit, a sporurilor de antenă, de stabilitate ori a tichetelor cadou. Veniturile salariale în sectorul bugetar vasluian au scãzut dramatic. Un funcţionar public din cadrul Consiliului Judeţean Vaslui a primit în ianuarie cu 200 – 300 lei mai puţin faţã de anul precedent, în timp ce drepturile salariale ale şefilor de departamente au scãzut cu 600 – 900 lei, iar ale personalului contractual s-au diminuat cu 100 lei. Luna februarie a adus alte sporuri şi salarii tãiate. Funcţionarii Primãriei Vaslui au cunoscut în masã cea mai drasticã scãdere salarialã – aproape 500 lei!
Google
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.
Previous post: Cercetat pentru înşelăciune şi fals





























Add One