Google

Vasile Tărâţeanu – poetul mesager al limbii române

Written on:October 12, 2014
Comments
Add One

bt carte tarateanu netUltima deplasare la Cernăuți, petrecută la final de septembrie 2014, mi-a prilejuit din nou momente dragi de revedere cu frumoşii şi patrioţii bucovineni ai regiunii. Printre aceştia l-am regăsit, după o lungă întrerupere de timp, pe poetul şi scriitorul Vasile Tărâţeanu, un prieten apropiat sufletului meu la care am găsit totdeauna o vorbă de duh şi multă alinare sufletească, atât de necesare în aceste vremuri de restrişte şi incertitudini. În preajma aburilor unei cafele am discutat cu fratele Vasile despre situaţia tragică a conflictului de la hotarele de est ale Ucrainei şi despre iarna care bate şi la uşa cernăuţenilor mei dragi. O iarnă care se anunţă grea şi friguroasă din toate punctele de vedere, ursul rusesc drămuind hulpav şi căldura sufletelor românilor din nordul Bucovinei. Revenind la lucruri frumoase, mare mi-a fost bucuria când „micul Napoleon” al scrisului bucovinean mi-a dăruit ultima sa lucrare, „Şi de-o fi să mor”, un volum de poezii excepţionale cum numai din condeiul tărâţean poate să iasă. Având ca prim motto o zicere a lui Eugen Ionesco, „Mi-e teamă de uitare, nu de moarte”, cartea a fost premiată în cadrul celei de-a VII a ediţii a Festivalului internaţional de creaţie literară „Titel Constantinescu” de la Râmnicu Sărat – Edineţ cu Marele Premiu. Şi nici nu se putea altfel când, într-una dintre bijuteriile cărţii, „Un munte-ngenuncheat”, sensibilul poet Vasile Tărâţeanu scrie: „Am sângerat prin codri ca un ram/ detrunchiat de la tulpina ţării-/ Nimic acum mai scump eu n-am/decât un munte-ngenunchiat/ La ţărmul mării./ Trec ani prin crugul lor cel rânduit/ de Cel de Sus în largurile zării-/ În sufletu-mi mă simt un răstignit/ creastă de munte-ngenunchiat/ La ţărmul mării./ Pe drumuri de Golgote plin de spini/ mă simt la fel din clipa desţărării/ tot ca un rob încătuşat între străini/ creastă de munte-ngenunchiat/ La ţărmul mării./ De mila noastră-n ceruri Dumnezeu/ visând şi El la clipa regrupării/ ne tot salvează de la ce-i mai greu,/ creasta de munte-ngenuchiat/ La ţărmul mării.”. Iar sensibilitatea poetică a minunatului Vasile Tărâţeanu se prelinge printre motto-uri adânci presărate între paginile volumului, un altul aparţinând nemuritorului Octavian Paler, „Fiecare om are o patrie. Restul sunt ţări”, pentru ca la final poetul Constantin Marafet să concluzioneze despre frate Vasile în poezia „Muntele alb”: „Eu nu pot să-l strig pe nume, îl strig frate!/ Îmi răspunde inima Ţării de Sus a Moldovei./ Da, Frate!/ Eu nu pot să-l strig pe numele botezului său,/ îl strig frate Vasile/ şi-mi răspunde inima Basarabiei./ Vino, frate./ Doamne, eu nu pot să-l strig cu nume, /şi-l strig Frate!/ Aici sunt, la poalele Munţilor, /Îmi răspunde Ardealul./ Nu-l strig cu nume şi prenume,/ îl strig Frate Vasile,/ şi-mi răspunde Ţara Românească./ Sunt aici în marginea râurilor./ Nu pot să-l strig şi-mi răspunde Moldova./ Dealurile şi câmpiile ascunse în tăceri rumegă ecoul./ Unde eşti frate Vasile Tărâţeanu?/ În miezul de foc al Limbii Române,/ îmi răspunde România Mare./ Un cântec liturgic care ne uneşte!”. Iar spre profundă luare aminte, închei această minusculă consemnare despre un mare patriot al României cu ultimul motto al amintitului volum de poezii, motto ce aparţine Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu: „Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici”. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment