Editorial

Filozoful din pede-le, Cristian Preda, nu mai este decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din Bucureşti. O ştire banală dar un uriaş efect politic. De câte ori asculţi acest individ europarlamentar, ai impresia vădită că are pe creier o compresă bine îmbibată pro Traian Băsescu. Au devenit atât de ridicoli încât au ajuns şi şefi de facultăţi. Mă întreb ce cursuri ţinea studenţilor, cum îl suportă amfiteatrele, ce rezultat şi ce eficienţă aveau ele. Şi Cristian Preda şi Cătălin Avramescu susţin că la cursuri nu sunt partizanii unui partid politic, dar când vine vorba sau îl apără pe Traian Băsescu îşi arată adevărata faţă: conducătorul lor politic aste un Isus răstignit pe crucea sărăciei noastre. Puţini politologi şi mulţi limbologi pe lumea asta, domnilor!…

Unu Mai muncitoresc al pesede a fost un fâs fără prea multe gaze, şters şi fără a ajunge la timpanele îngroşate ale foştilor alegători. Membru’ pesede a fost sacrificat pe altarul aurit al corupţiei şi pe Mihaela, dragostea mea! Dezordinea s-a instalat în partid şi nu ştim ce târn sau măturoi va face ordine şi toleranţă cum spunea conducătorul iubit Ion Iliescu. ~n acest partid se pleacă şi se vine ca de la un hotel de lux, cu oameni de lux, chiar dacă au fost aleşi de simpatizanţii acestui partid schilodit şi cocoşat înainte de vreme. Mineriadele nu au fost de ajuns iar vangelizarea ţine prea mult, domnilor!…

~n rest, romii, adică românii mai închişi la culoare, ne mătură strada şi trotuarul, ne duc gunoiul, atât cât mai putem produce, iar în zi de alegeri ne aleg aleşii, domnilor!…

La Mănăstirea Măgarul falsul artistic face casă bună cu credinţa strămoşească iar părintele stareţ, om blajin, nu mai pridideşte cu spovedania păcătoşilor. ~n jur, teiul, stejarul, frasinul şi carpenul urcă spre cer şi lumina eternă îi binecuvântează curajul şi vitejia. Păsările împrăştie cu dărnicie cântecele în eter şi auzul nostru tresare a viaţă şi a mărinimie, domnilor!…

P.S. Îmi ţin promisiunea de a reveni. Pentru muza poetului Petruş Andrei există oricând “… o lacrimă-n cerneala” şi femeia sa îi este nemurire şi împlinire de poezie. Şi dacă poezia este un păcat merităm iertare şi îndurare de la Dumnezeu. Nu se mai pune problema că şi Dumnezeu a făcut poezie când a făcut cerul şi pământul şi apoi femeia cea dătătoare de păcat şi de prunci. Cerul şi pământul sunt locuite de copiii ei şi poeţii şi filozofii tot prin pântecul ei victorios au trecut – trecere fără stârşit şi fără de moarte. Cum ar spune poeta Irene Mokka, de care nu mă despart de multă vreme, poetul Petruş Andrei are “… dorul de perle”, iar “… în urechi vuietul mării…”. Poezia sa are dor de perle şi un vuiet mocnit şi senin, ceva care susură precum izvorul fântânii de la poarta casei părinteşti. Pune-ţi-vă bine cu sonetele sale şi o să beţi apă neîncepută. Trăiască poezia şi cei ce cu credinţă cred în ea, domnilor!…  C. Samoilă