În prima zi a lunii lui cuptor, Biblioteca Judeţeană C. Sturdza din Bacău îl omagiază pe Vincent van Gogh, pictor olandez (1853-1890), cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la moartea sa. Evenimentul prilejuieşte realizarea unui panou aniversar, de către Iulia Lucaci. Astăzi, într-o lume în care arta primeşte apreciere mai mult după cât de graţios şi serpentinat trece lucrătorul ei prin viaţă, astfel de evenimente, care omagiază un pictor genial, dar în acelaşi timp un om pe care toanele vieţii lui private l-au rânduit în timpul vieţii la limita de jos a seriosului, zguduie din ţâţâni porţile snobismului.

Unul dintre artiştii curentului impresionist francez de la sfârşitul secolului al XIX-lea, care, încrâncenat într-o viaţă amară, lipsită de bucurii, de bani, câteodată de haine şi de pâinea cea de folos ducerii zilelor, umbrit continuu de singurătate şi neînţeles aproape de nimeni, Van Gogh aduce din vremuri mesajul său despre creaţia artistică ce este ca vinul care, în timp, îşi catifelează şi îndulceşte gustul! Pictura lui, ca şi a prietenului său şi în acelaşi timp, permanentul adversar de opinii, Eugene Henri Paul Gauguin (1848-1903), exteriorizează ardoarea interioară, trăirile dureroase, traumele nesfârşite ale minţii posedate de aspiraţii neînţelese de semeni.

În timpul unei dispute înverşunate, între cei doi, Van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Reuşind să fugă cel atacat, Van Gogh a căzut pradă unei crize de nervi şi şi-a tăiat o parte din urechea dreaptă. Când şi-a revenit, şi-a dat seama că se află rătăcit în hăţişul demenţei şi s-a internat voluntar în ospiciul din Saint Remy. Perioadele de calm şi de luciditate alternează de acum înainte şi, totuşi, pictorul a executat într-un an de zile, 200 de tablouri, pe atunci neapreciate cu bună măsură, dar care astăzi, în patrimoniul universal al picturii, sunt nepreţuite.

În 1890 s-a stabilit la Auvers, în nord-vestul Parisului, preocupându-se exclusiv de pictură şi pictând, în şaptezeci de zile, şaptezeci de tablouri, ceea ce l-a epuizat, atât spiritual, cât şi fizic, redându-i totodată ideea să îşi aroge dreptul de a muri cum va vrea, dacă într-o viaţă finită geniul lui a fost de atât de multe ori încătuşat în bunul plac al unora care, dincolo de om, de momentul faptelor trecătoare, cu un strop de vin ori pierzând într-o noapte cărarea către casă, nu văd calea inimii şi minţii lui! S-a împuşcat în piept, apoi şi-a fumat pipa şi marţi 29 iulie 1890 la ora unu noaptea genialul pictor s-a prins în dansul umbrelor, alunecând în eternitate.

Se cuvine ca astfel de programe interesante, să fie nu numai realizate, ci şi atât de cunoscute utilizatorilor bibliotecilor, încât să fie şi folositoare. Colaborarea ziarului nostru cu Biblioteca Judeţeană băcăuană, întocmai la această năzuinţă ajunge, dar unii paşi către alte biblioteci din judeţ, dacă sunt făcuţi numai din partea ziariştilor, totul se îndreaptă către binele pe care şi-l fac reciproc, roata şi cu frâna! (Aurel V. ZGHERAN)