Google

Valorile premiază valorile autentice la Târgu Neamţ

Written on:January 6, 2014
Comments
Add One

Primar Targu Neamt Vasilica Harpa copyLa început de an, pe lângă toate urările de La mulţi ani!, sănătate, fericire şi bunăstare pe care vi le adresăm, am considerat că este binevenit să scriem un articol de speranţă şi încredere în viitor. Este necesar un astfel de articol pentru a ne mai diminua frustrarea pe care o avem când peste tot vedem la televiziune şi cu diverse ocazii nulităţi şi nonvalori promovate ca mari personalităţi. Suntem un popor inteligent şi cei care fac aceste abuzuri intelectuale dovedesc o mare suficienţă şi o stimă de sine foarte scăzută dacă îşi închipuie ca noi, cei mulţi, putem fi prostiţi atât de uşor. Mărimea unui oraş sau a unei comunităţi depinde întotdeauna de valoarea conducătorilor ei. Dacă primarul este un om de valoare toţi cetăţenii oraşului, indiferent de mărimea acestuia sunt optimişti, au încredere în viitor, respectă şi promovează oamenii care pot contribui la bunăstarea şi dezvoltarea sustenabilă a comunităţii. Respectul faţă de oamenii valoroşi cunoscuţi şi apreciaţi de întreaga comunitate pentru performanţele lor este cheia bunăstării şi progresului în democraţie.

Oraşul Târgu Neamţ, chiar dacă la prima vedere pare un oraş mic, este o comunitate mare prin calitatea oamenilor şi echipei de edili care îi conduce. La dimensiunea lui, Târgu Neamţ este cunoscut ca unul dintre cele mai bogate oraşe din România, fapt ce confirmă încă o dată că un primar şi o conducere care respectă şi promovează valorile în fapt realizează bunăstarea întregii comunităţi. Târgu Neamţ are şansa de a-l avea ca primar pe domnul Vasilică Harpa o personalitate care demonstrează că îşi merită funcţia şi prin încurajarea, susţinerea şi participarea la acţiunile de recunoaştere a valorilor umane reale. În ziua de 20 decembrie 2013, s-a desfăşurat “Gala Excelenţei Târgnemţene” ediţia a II-a, organizată de Primăria oraşului Târgu Neamţ şi Organizaţia Iniţiativa Tinerilor Neamţ. Dacă în alte oraşe moldave am văzut premiate ca valori persoane ce aveau ca unic merit apartenenţa sau simpatia partidului politic aflat la guvernare, la Târgu Neamţ am putut aprecia cum organizatorii Galei Excelenţei Târgnemţene – ediţia a II-a, au selectat şi premiat pe toţi cei care şi-au adus o contribuţie efectivă la bunăstarea comunităţii târgnemţene şi chiar străini de această comunitate. Pentru oamenii de valoare recunoaşterea oficială a performanţelor lor este o mulţumire foarte importantă care îi motivează să contribuie cu mai multă dinamică la dezvoltarea comunităţii. Este un principiu de bază al dezvoltării sustenabile pe care edilul oraşului Târgu Neamţ, domnul Vasilică Harpa şi echipa sa îl cunosc şi îl aplica. Prezenţa edilului Vasilică Harpa la Gala Excelenţei Târgnemţene, până la sfârşitul acesteia, a ridicat reuşita manifestare la nivelul unui eveniment monden de cea mai înaltă ţinută. Spre supriza tuturor celor din sală au primit Diplomă de Excelenţă invitaţii speciali domnul Morel Bolea, preşedintele organizaţiei EuroDEMOS, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea industriilor creative şi rezultatele internaţionale în domeniul formării de lideri de tineret la nivel european şi domnişoara Diana Alexandroae, preşedinta Asociaţiei culturale şi de apărare a drepturilor omului Kasta Morrely, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea industriilor creative şi recunoaşterea  noului gen artistic Teatru de Modă. Pentru Diana Alexandroae, preşedinta Kasta Morrely, acesta este al doilea premiu de recunoaştere publică pentru crearea noului gen artistic Teatru de Modă primit în mai puţin de o lună de la desfăşurarea Galei de premiere a valorilor artistice Romanian Fashion Awards, organizată la Bucureşti pe 5 decembrie 2013. Cele două personalităţi premiate sunt apreciate în Europa şi Asia ca autorităţi în industriile creative. Este merituos pentru primarul Vasilică Harpa şi Organizaţia Iniţiativa Tinerilor Neamţ faptul că sunt atât de bine informaţi şi preţuiesc atât valorile locale cât şi pe cele internaţionale. În concluzie, putem spune fără să greşim că oraşul Târgu Neamţ are un viitor prosper şi va ajunge  unul dintre cele mai cunoscute şi mai bogate oraşe ale Moldovei pentru că se bucură de cetăţeni minunaţi ce respectă valorile datorită unui primar care demonstrează că îşi merită statutul de edil. (Mihaela CLINCU)

Leave a Comment