Google

Valori incontestabile ale culturii basarabene

Written on:November 14, 2015
Comments
Add One

vasile somaru netIndiscutabil, luna octombrie a anului în curs a fost cea mai prolifică pentru mine, din întreaga carieră de jurnalist, în ceea ce privește cunoașterea de noi valori culturale din multitudinea existentă în tragica Basarabie. Pe fondul unor interminabile tensiuni sociale și politice ce se produc încă la Chișinău, am avut privilegiul să cunosc veritabili oameni de cultură basarabeni, patrioți români de cea mai înaltă calitate. Semn clar că, indiferent de vremuri, fenomenul cultural a fost și va rămâne un liant al oamenilor care continuă să creadă în valorile spirituale. Uvertura îmbogățirii cunoștințelor culturale s-a produs la început de octombrie când, la Biblioteca județeană „Mihai Eminescu” din Botoşani, a avut loc acţiunea „Dialog moldav”, superbă activitate culturală iniţiată de Fundaţia „Nicoară” condusă de botoşăneanul Ştefan Dodiţă cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani. Invitaţii speciali ai momentului au fost istoricul şi publicistul Vasile Şoimaru alături de confratele său Alecu Reniţă, de asemenea ziarist şi scriitor renumit din Republica Moldova. Dacă acesta din urmă făcea deja parte din salba de cunoştinţe culturale basarabene, alături de reputaţii: Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Valeriu Saharneanu, regretaţii Grigore Vieru şi Constantin Tănase şi mulţi, mulţi alţii, pe Vasile Şomaru nu-l ştiam decât… în urma lecturării unei cărţi. Pentru că în urmă cu vreo zece ani îmi fusese dăruită de către Valeriu Saharneanu, fost director al postului de radio Vocea Basarabiei, volumul „Căderea comuniştilor” scrisă de Vasile Şomaru. Cartea este o culegere de interviuri şi comentarii apărute în presa basarabeană, o radiografie a guvernării comuniştilor conduşi de Vladimir Voronin. Sau, după cum mărturiseşte însuşi Vasile Şoimaru, „Opt ani, cinci luni şi trei zile, sau în total 3076 de zile şi nopţi, am urmărit cu atenţie dinamica guvernării neokominterniste de la noi, de la înălţarea ei triumfală până la prăbuşirea totală. Şi am făcut acest lucru cu pixul şi cu aparatul de fotografiat în mâini. Recunosc şi de ce am fost cu ochii pe ei în tot acest răstimp: pentru că ei încă nu s-au dezis de nicio crimă a înaintaşilor lor din partidul bolşevic, care, după cum se ştie, au omorât mai multă lume de-a lungul anilor decât toate regimurile de tip nazist luate la un loc. Cum să nu te întrebi cine-s mai fascişti: socialiştii lui Hitler sau comuniştii lui Lenin?” Iar „Cotul Donului 1942”, prezentată pe 2 octombrie şi la Botoşani, este o lucrare istorică monumentală bazată pe documente şi mii de kilometri parcurşi. De ce? Pentru că aşa cum consemna jurnalistul şi analistul politic basarabean Vlad Pohilă, la vreme de noiembrie 2013, „Foarte mulţi oameni, în cadrul lansărilor, sau la citirea recenziilor, la ascultarea reportajelor despre prezentările de care a beneficiat cartea Cotul Donului 1942…, şi-au amintit, care cu lacrimi de durere, care cu lacrimi de bucurie, de taţi, unchi sau fraţi, verişori etc. mai în vârstă ce au luptat la Cotul Donului, la Stalingrad şi în Stepa Calmucă, unii fără a se mai întoarce de acolo…” Să mai menționez că Vasile Șoimaru este născut pe 30 aprilie 1949 în satul Cornova din raionul Ungheni și este de profesie economist, conferențiar universitar, publicist și fotograf iar vreme de două legislaturi, după 1990, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind unul dintre cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova. La 31 august 2013 Patriarhia Română i-a acordat Diploma de Onoare „Pentru promovarea limbii române, pentru merite deosebite în păstrarea credinței și promovarea culturii creștine”. Al doilea personaj pe care am avut privilegiul să-l cunosc a fost profesorul universitar Vasile Iovu, un „Gheorghe Zamfir al Basarabiei” şi care în luna septembrie a anului în curs, alături de conaţionalul său, scriitorul Iulian Filip, au devenit cetăţeni de onoare ai comunei botoşănene George Enescu, comunitate condusă de peste 20 de ani de minunata primăriţa Angela Toma Grădinaru. Născut la 24 iulie 1950, la Bardar din fostul judeţ Lăpuşna, Vasile Iovu a studiat la vîrsta de 10 ani flautul la liceul “Ciprian Porumbescu”, iar intre anii 1967-1971 a fost student la Academia de muzica “Gavriil Musicescu” din Chișinău, clasa de flaut. Naiul îl ia in mâini din îndemnul inimii. Decisivă pentru adevărata carieră artistică a fost întîlnirea sa cu Gheorghe Zamfir, moment petrecut la Vilnius în 1971, care l-a indrumat și l-a binecuvîntat întru cucerirea inălțimilor muzicii românesti. Astfel, Vasile Iovu devine primul naist profesionist din stînga Nistrului si primul profesor în clasa de nai a Academiei de muzică, autorul primei “Metode de nai” destinate invațamîntului muzical mediu si universitar. Astăzi aria preocupărilor repertoriale, stilistice si de gen ale interpretului este foarte extinsă: muzica populară, simfonica, de cameră, ușoară. Beneficiind de înalta considerație a melomanilor, Vasile Iovu a concertat, in diverse componente, pe toate continentele, fiind aplaudat în foarte multe ţări de pe mapamond. Acasă, în Basarabia, meritele legendei naiului basarabean Vasile Iovu sunt apreciate cu titlul de Artist al Poporului, Profesor Universitar, Premiul National si cea mai înalt distincție de stat ” Ordinul Republicii”. Înzestrat cu o sensibilitate deosebită, avînd alese studii muzicale, artistul și-a insușit o tehnică uimitoare, care-i permite să scoată in evidență intreaga gamă de sonoritați ale acestui străvechi instrument. Întâlnirea cu Gheorghe Zamfir a fost una memorabilă. Era în ultimul an la Institutul de Arte când, în prag de absolvire, a citit în „Sovetskaia kultura” un anunţ despre turneul „Doinei Armatei” prin URSS, unde solist la nai era nimeni altul decât Gheorghe Zamfir. S-a gândit că examene o să mai susţină, dar concert cu Zamfir nu văzuse în viaţa lui. A luat bilet la avion până la Vilnius. L-a aşteptat în holul hotelului şi o mână „de sus” l-a condus către celebrul naist: s-a prezentat, timid. Zamfir a rămas plăcut impresionat: nu a mers la masă, ci a stat patru ore la taifas cu tânărul de la Chişinău. Ore în care maestrul i-a povestit tot ce ştia despre nai, lucruri pe care Vasile Iovu nu le citise nicăieri, căci nu avea de unde! „Zamfir a fost vaporul care a spart gheaţa şi a insistat asupra muzicii lui. El a adus naiul în muzica modernă. Sigur, astăzi în lume sunt o mulţime de naişti care au o tehnică excepţională de interpretare. Dar, ca să cânţi cu adevărat la nai, trebuie să ai suflet de român. Mă bucur că idolul meu este în viaţă, că am putut cânta pe aceeaşi scenă cu el, că suntem colegi şi că am devenit prieteni”, a declarat Vasile Iovu. Spre deosebire de maestrul Zamfir, Iovu a avut, totuşi, răbdarea să se facă şi profesor universitar, deschizând în 1973 o clasă de nai, la Conservatorul din Chişinău. E firesc că are mulţi discipoli, pentru care a şi scris metoda predării la nai. De 12 ani, merge, de două ori pe an, cu orchestra sa, în turneu european -Austria, Germania, Elveţia şi Franţa – în cele mai prestigioase săli de concerte – Sala de congrese de la Strasbourg, Sala „Beethoven” din Bonn, Sala mare de spectacole din Salzburg, Catedrala din Koln. „Publicul de acolo apreciază enorm muzica noastră populară. Suntem şapte muzicieni care cântă muzică clasică în prima parte şi muzică populară în partea a doua. Şi desigur când lumea aude muzică de Mozart, Schubert, Bach, Schumann, Beethoven, cântată la instrumentele  noastre naţionale, în special, la nai, este o minune”, a mai spus Vasile Iovu. În fine, a treia valoare culturală basarabeană, cunoscută la vreme de octombrie 2015, a fost scriitorul Iulian Filip. Un veritabil maestru al cuvintelor, poetul şi prozatorul Iulian Filip s-a născut pe 27 ianuarie 1948 şi a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi. Vreme de 15 ani a fost cercetător ştiinţific la Academia de Ştiinţe din Republica Moldova, Sectorul folclor al Institutului de Limbă şi literatură. În domeniul poeziei a scris, printre altele, volumele: „Fir de nisip”, „Dansul timizilor”, „Seminţele mărului oprit”, în timp ce printre cărţile dedicate copiilor se numără: „Casa fiecăruia”, „Sfârlează!”, „Copăcel-copăcel”, „Au vrut melcii să se bată”, „Moara cu plăcinte”. În domeniul prozei, simpaticul Iulian Filip, care este şi un veritabil maestru al artei culinare, s-a remarcat cu: „Teatru popular”, „Cobaiul nu triumfă”, „Foarfeca lui Urecheanu”, „Când pe morţi îi strâng pantofii, cum e mersul celor vii?” Pentru exemplificarea talentul poetic incontestabil al lui Iulian Filip, reproducem poezia Preţ, una dintre autobiografiile de referinţă ale autorului: „Atâtea le-am făcut de dragul lumii,/ de gura ei atâtea le-am tăcut,/ că m-am temut să nu mă certe unii,/ să nu m-acuze alţii m-am temut. — De ne-înţelegeri m-am ferit ades/ Naiv, singurătăţi am ocolit./ În haină neagră m-am temut să ies,/ când lumea-n alb se plimbă fericit. — Între tăcuţi tăcut am fost şi eu,/ de gura lumii m-am făcut cuminte,/ încât acuma.. greu-cu mare greu!/ îmi mai aduc de câte-au fost aminte. — De dragul tău, femeie, prieteni am pierdut,/ de dragul tău prieteni mă-nconjoară,/ prieteni vechi, prieteni de demult,/ când gura lumii nu-mi era povară. — S-au domolit iubiri, s-au risipit/ polenu-ameţitor de liliac,/ iar lumea-n jurul meu s-a cam rărit/ şi ţie…nu mai ştiu – îţi plac? nu-ţi plac? — Cărunt, nu mai aud ce mi se spune,/ aud ce nu am zis la început…/ Atâtea le-am făcut de dragul lumii,/ de gura ei atâtea le-am tăcut!” Despre poetul şi prozatorul Iulian Filip şi despre opera sa, academicianul Mihai Cimpoi concluzionează: „Noua proză a lui Iulian Filip rămâne fidelă vchiului registru stilistic al prozatorului-poet: liric-grav, medidativ-existenţial, axat pe o partitură cu multe voci, ironic-sentimental. Rămâne acelaşi şi programul estetic şi etic: viaţa înseamnă experienţă, personajele identificându-se cobailor. Ele sunt, în primul rând, exponenţi ai unei falii dintre. Experienţa modelează, în mod destinal, adică al subordonării acelui fatum care atârnă deasupra ca o sabie a lui Damocles. Aşa o să-i zic eu, pentru că asta mi-i condiţia, cel puţin a mea, deşi, nu doar eu, fiecare dintre noi e supus experienţelor”. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment