Google

Urmează vremuri tulburi în politica şi administraţia botoşăneană

Written on:November 13, 2017
Comments
Add One

La vreme de final de toamnă şi a anului 2017 treburile politico administrative de la Botoşani par să fie tot mai înceţoşate şi fără soluţii favorabile pentru botoşănenii plătitori de taxe şi impozite. În timp ce social democraţii, cu ai lor şapte parlamentari, adoptă de vreme îndelungată politica struţului cu capul în nisip, comunicând cu electoratul doar prin intermediul unor comunicate de presă lipsite de substanţă, comunicate publicate aşa, ca să fie la număr, nici liberalii de Botoşani nu rup gura târgului. Pentru că, după cum am mai scris, senatorul Costel Şoptică redactează tot nişte comunicate evazive, specifice unui individ al cărui partid se află în opoziţie. Iar ceilalţi liberali, aflaţi în jurul lui Şoptică, parcă nici nu există. Mai mult, pentru a doua oară în acest an, liberalii botoşăneni „au luat-o în freză” cu ocazia unor alegeri locale parţiale pentru funcţia de primar în două comune botoşănene. După ce în vară au închinat steagul galben la comuna Vlăsineşti, la început de noiembrie liberalii au trebuit să se recunoască din nou învinşi la scor la comuna Nicşeni. Unde candidatul sprijinit de social democraţi a câştigat detaşat în faţa celui liberal. Sunt semne clare că viitorul liberalismului botoşănean nu sună deloc bine când nu ai cu ce… Situaţia se anunţă la fel de sumbră şi la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ unde primarul liberal Cătălin Flutur avertizează că urmează probleme grave după mărirea fără număr a salariilor, iniţiativă care a aparţinut social democraţilor. Primarul municipiului  a spus că așteaptă să vadă cum aceiași social democrați vor trebui să dea explicații pentru faptul că ar urma să crească și taxele și impozitele locale. „Când am încercat să îmi impun punctul de vedere și chiar am primit și câteva adrese prin care se spunea: CL este cel care decide nivelul salariilor, atunci am dat bine pentru 700 de oameni cât lucrează în subordinea Primăriei. Acum nu știu cum o să se întâmple că trebuie să dea bine pentru 100.000 de locuitori ai municipiului Botoșani. Că, na, orice faptă are și o răsplată în final. Salariile din Primăria municipiului Botoșani, a celor din aparatul propriu, al celor care lucrează în instituțiile din subordine, nu pot fi acoperite sub nici o formă pentru anul 2018 la nivelul care este acum. Pentru anul acesta am găsit soluții și ne-am descurcat. Pentru anul viitor, sigur nu. Nu dau o veste bună colegilor mei, indiferent de câte economii am încerca să facem. Încercăm să găsim soluţii de scăpare şi salvare, să putem măcar să funcţionăm în cursul anului viitor. Am încercat şi am făcut tot felul de simulări pe taxele şi impozitele locale, de la varianta actuală şi mergând până la limita maximă permisă de lege a acestor taxe şi impozite. Am încercat să ţinem cont şi de situaţia concretă din teren, de situaţia cetăţenilor din municipiul Botoşani, care au o situaţie materială mult mai precară decât cetăţeni din alte oraşe şi municipii din România”, a avertizat primarul Cătălin Flutur care a mai menţionat că, deşi creşterea este una importantă, ea nu acoperă nevoile bugetare ale municipiului. Potrivit lui Cătălin Flutur, veniturile proprii ale municipalităţii ar urma să crească, în urma majorării nivelului taxelor şi impozitelor locale, de la 37,8 milioane de lei la 44,6 milioane de lei. Concluzia finală? Aşa zisele soluţii social democrate, împletite cu neputinţa liberalilor, vor aduce un an 2018 greu, foarte greu de suportat! (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment

Previous post:

Next post: