Google

Unde există interes apar şi investiţii importante…

Written on:January 20, 2016
Comments
Add One

padureni 020 netBuna gospodărire a unei comunităţi înseamnă să găseşti soluţii la principalele probleme în context general dificil. La Oşeşti, comunitatea se modernizează permanent, chiar dacă aici n-au „curs” fonduri guvernamentale sau de la judeţ. Cel mai bun exemplu a fost dat recent. Şcoala din satul Pădureni s-a îmbrăcat în straie noi pentru a asigura condiţii bune de studiu elevilor.

Despre Oşeştii Vasluiului se poate scrie doar la superlativ. Aici găsim un exemplu clar de pasiune pentru lucrul bine făcut (că tot e în vogă această expresie!), de bună gospodărire, iar aceste coordonate înseamnă soluţii la principalele probleme ale comunităţii. Comuna Oşeşti vine din negura timpului. Pe aici, spun legendele, a trecut marele domnitor Ştefan cel Mare, emblema Ţinutului Vaslui şi a întregii Moldove. Aici a fost prima femeie primar din România. Altfel spus, înaintaşii au fost vrednici, iar urmaşii trebuie să ţină ştacheta ridicată pentru a se situa „cel puţin la nivelul înaintaşilor”, aşa cum spunea primarul constructor Grigore Lefter la diverse momente aniversare.

„Nu ştiu alţii cum sunt”, ca să citez din marele povestitor Ion Creangă, dar eu când văd interesul comunităţii pentru a trăi mai bine, văd implicarea tuturor factorilor responsabili în dezvoltarea întregii zone, în paralel cu păstrarea tradiţiilor deosebit de frumoase, văd „cheia” existenţei de mii de ani a moldovenilor pe aceste meleaguri. Semnalul e dat de administraţia locală însă îmbucurător e faptul că factorii responsabili din comunitate se implică activ. La conducerea şcolii este un cadru didactic tânăr care chiar e pasionat de profesia şi se implică activ în bunul mers al acestui domeniu important. Cât priveşte motivaţia financiară, dra director a evitat să dea un răspuns tranşant, însă ne-a vorbit cu pasiune despre actul didactic, prezentul şi viitorul copiilor din această frumoasă comunitate.

Trecem mai departe şi cum am pomenit de tradiţiile deosebit de frumoase din această zonă, cu rădăcini adânci în istoria locului, nu putem omite implicarea directorului Căminului Cultural din comună în păstrarea, promovarea şi aducerea în actualitate a bogăţiilor moştenite. La Oşeşti, nu numai sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej pentru reînvierea tradiţiilor zonei. Peste an, la Oşeşti se organizează diverse manifestări cultural-tradiţionale, ce readuc în memoria copiilor şi tinerilor frumuseţile din moşi strămoşi. Clădirea Căminului Cultural este veche şi trebuie modernizată, dar spiritul tradiţiilor este permanent viu aici. În aceeaşi clădire funcţionează şi biblioteca din comună. Spuneam că tradiţiile trebuie integrate în prezent. O dovadă am găsit-o la bibliotecă, unde tinerii au acces la cărţi, dar şi la internet, prin programul Biblionet aplicat de Primărie.

Un alt aspect deosebit atrage atenţia tuturor celor care calcă pragul unei şcoli din comună. La intrare sunt afişate personalităţi ale comunei şi peste tot, în clase, pe holuri pot fi văzute citate motivaţionale şi îndemnuri pentru copii. Asta arată grija pentru generaţia de mâine. Nu e întâmplător că elevii din Oşeşti au rezultate bune la învăţătură. „Avem personal calificat, cu grade didactice şi toţi se implică în bunul mers al activităţii. Cât priveşte satisfacţia fiecăruia, da, există satisfacţie şi dacă eşti profesor în mediul rural. Poate mai multă satisfacţie există aici”, a spus dra director de la Şcoala Oşeşti Andreea Bocancea. „Pun mare bază pe tineret, pentru că are mai multă răbdare, există mai multă implicare. Rezultatele se văd”, a spus primarul comunei Oşeşti Grigore Lefter. Într-adevăr se văd rezultate bune, ca urmare a bunei colaborări între şcoală, administraţie locală şi comunitate.

(Continuarea o citiţi în ediţia tipărită a ziarului regional Informatorul Moldovei de miercuri 20 ianuarie)

Leave a Comment