Google

Un hot de cai din Fruntiseni a fost arestat

Written on:June 1, 2014
Comments
Add One

politia rutiera masinaUn bărbat de 33 ani, din comuna Fruntișeni, a fost reținut de către polițiști pe o perioadă de 24 ore, pentru furtul mai multor cabaline.

La data de 29.05.2014, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 5 Murgeni l-au identificat și reținut pe L. Vasile, de 33 ani, din satul Fruntișeni, comuna Fruntișeni. Acesta, în noaptea de 21/22.05.2014, a sustras trei cabaline de pe un imaș din apropierea satului Bîrlălești, comuna Epureni. Prejudiciul cauzat de prin comiterea infracțiunii de furt este de 4000 lei. Ulterior, L. Vasile a comercializat cabalinele contra sumei de 1500 lei, către persoane din comunele Ștefan cel Mare și Ivănești.

În urma activităților desfășurate de polițiștii Secției de Poliție Rurală 5 Murgeni, cu sprijinul polițiștilor de la Secția Iana, Secțiile 1 și 2 Vaslui, precum și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au fost recuperate cele trei cabaline și predate părților vătămate.

Din cercetări a rezultat faptul că același bărbat este bănuit de furtul a încă două animale, faptă săvârșită în cursul lunii noiembrie 2013, pe raza satului Lupești, comuna Mălușteni.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a se stabili dacă L. Vasile a mai comis și alte fapte similare. Bărbatul, cunoscut cu antecedente penale tot pentru furturi de animale, a fost prezentat astăzi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea de arestare preventivă.

Pentru anul 2014, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui și-a stabilit ca prioritate locală prevenirea furturilor de animale, fapt pentru care, în mediul rural, sunt desfășurate activități pentru informarea cetățenilor cu privire la modalitățile prin care își pot proteja bunurile. Dintre acestea, reamintim:

Animalele nu trebuie lăsate nesupravegheate pe câmp, în drumul public, în faţa barurilor, în oboare, târguri deoarece acestea pot fi furate cu tot cu atelaje.

Pe timpul nopţii, trebuie asigurat un iluminat corespunzător grajdurilor şi trebuie montate sisteme de închidere care să nu permită pătrunderea infractorilor.

În interiorul grajdurilor, pe timp nopţii, este recomandat ca animale să fie legate cu lanţ şi lacăt de o bară metalică încastrată în beton.

Nu trebuie cumpărate animale de la persoane care se grăbesc şi solicită preţuri mici, mai ales în cazul în care acestea sunt de calitate, deoarece pot proveni din furturi.

Este recomandat ca proprietarii de animale să le efectueze acestora semne particulare pentru a putea fi recunoscute uşor în cazul în care sunt sustrase.

Leave a Comment

Previous post:

Next post: